Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat marți în Parlamentul European o schiță a proiectului său pentru viitorul UE.
Mai exact, în al doisprezecelea ceas, au realizat și actorii de la Bruxelles că Uniunea Europeană a devenit o variantă mai sofisticată a URSS și că dacă nu fac schimbări majore proiectul european se va dărma ca un joc de domino.
Schița prezentată de Juncker are cinci scenarii posibile:
Scenariul 1 – cel mai puțin probabil pentru că este evident că trebuie schimbat ceva- Continuarea actualei direcţii – cele 27 de state UE se vor concentra pe implementarea agendei de reformă în spiritul trasat de Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker şi al Declaraţiei de la Bratislava.
Scenariul 2 – lumea s-a schimbat, economia este mai degrabă economie politică – Nimic altceva în afara pieţei unice – cele 27 de state membre transferă treptat accentul pe piaţa unică, dat fiind că statele membre nu reuşesc să ajungă la poziţii comune într-un număr din ce în ce mai mare de direcţii politice de cooperare.
Scenariul 3 – scenariul dorit de ”Grupul de la Visegrad”- Cei care vor mai mult, contribuie mai mult – UE 27 continuă ca în prezent, dar, în plus, le permite statelor membre să aibă acţiuni suplimentare în anumite zone de cooperare, precum apărarea, securitatea internă şi dezvoltarea socială. În funcţie de intenţie, una ori mai multe alianţe se pot configura în diferite zone politice.
Scenariul 4 – Europa cu două viteze- Mai puţin, dar mai eficient – UE 27 se concentrează pe rezultate mai bune şi mai rapide în domenii politice specifice, reducând eforturile unde există percepţia că activităţile nu au valoarea scontată. Atenţia şi resursele limitate se concentrează pe anumite zone politice.
Scenariul 5- o implicare mai mare a istituțiilor europene în treaba guvernelor naționale- Mult mai mult împreună – statele membre decid să aloce structurilor comune mai multe atribuţii, resurse şi putere decizională. Deciziile se iau mai rapid la nivel european şi sunt implementate mai rapid.
Ce înseamnă pentru noi perestroika propusă de Juncker?
Toate statele foste comuniste care au intrat în UE sunt, în continuare, considerate de mâna a doua. Cele două viteze propuse de Junker nu reprezintă o mare inginerie politico-socială la nivel european, este doar recunoașterea stării de fapt. Acest lucru nu va salva Uniunea Europeană. O uniune în care România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia și Țările Baltice sunt clasate ca state de mâna a doua inclusiv formal va face ca aceste state să se îndepărteze de Franța și Germania, deci Occidentul va pierde forță de muncă ieftină și piețe de desfacere foarte mari.
Grupul de la Visegrad, format din Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia a fost în ultimul timp foarte vocal în atacarea politicii occidentale față de statele foste comuniste în interiorul UE. După Brexit putem asista la o ieșire din UE a membrilor grupului de la Visegrad iar acest lucru este inacceptabil pentru Bruxelles. Astfel, planul Juncker nu va anunța o Europă cu două viteze, va face fix ce a făcut Gorbaciov, adică va propune niște proiecte care să mulțumească pe toată lumea dar care să nu rezolve nimic.
România este pusă acum într-o poziție foarte dificilă, cu președinte filo-german dar guvern pro-american. Practic, în România se dă lupta dintre SUA și UE iar acest lucru este foarte vizibil. Pentru anul 2016 avem 0 atracție de fonduri europene dar am primit avioane F16 și întăriri pentru baza de la Kogălniceanu. În acest an sunt șanse să intrăm în Schengen dar șpaga este 1,6 miliarde de euro plătiți către Olanda pentru corvetele multirol.
Atât la nivel european cât și pentru România, lucrurile se vor lămuri după alegerile din Germania și Franța. Atunci vom vedea cum funcționează axa Washington – Berlin – Paris fără să treacă pe la Londra și dacă această axă merge mai bine decât Berlin – Paris – Moscova. Până atunci însă, să ne bucurăm de Perestroika lui Juncker.
Autor: Alexandru David
Strigator la Cer! 174 mil euro atribuiti unei firme franco-germane pt securizarea frontierelor tarii neadmise in Schengen, 1,6 mld euro spaga la corveta multirol/functionala. Pe teritoriul nostru se da lupta intre SUA si UE iar poporul iese in strada fara sa cunoasca substratul geopolitic, strategic, capcana in care suntem atrasi, in starea de confuzie asimilata analfabetilor functional, vb lui Eminescu “o vad si parca nu e”. Sa dea Dumnezeu ca alegerile din Germania si Franta sa reprezinte vointa adevarata a oamenilor, insa pana atunci, noi, nu ne permitem sa paralizam activitatea guvernului ales democratic, evolutia sub toate aspectele si in toate domeniile ale tarii. Ne adaptam din mers, pasnic la varianta potrivita in context. Fara dezbinare, ura, varsare de sange. Daca cuvantul de ordine la niv mondial este intelepciune, toate condradictiile lumii se impaca si toate conflictele se solutioneaza.