În urmă cu câțiva ani, după ce mi-am trimis fetița de cinci ani la grădiniță,s-a întors recitând aceeași mantră ecologistă, veselă pe care am învățat-o și eu când eram copil. „Redu, refolosește, reciclează”, striga, mândră că poate să arate că a învățat ceva pe de rost.
Reciclarea îi face pe oameni să se simtă bine, dar este îndoielnic în ce măsură îmbunătățește viețile oamenilor sau viața planetei.
Virtuțile morale ale reciclării sunt rareori puse sub semnul întrebării în Statele Unite. Au fost inculcate în psihicul american de-a lungul mai multor decenii. Într-o vacanță recentă în Caraibe, soția prietenului meu a dat dovadă de mustrări de conștiință serioase în timp ce colecta cutii de apă și bere pentru gunoi, deoarece hotelul nostru nu avea coșuri de gunoi specializate în așa ceva.
„Mă simt groaznic când arunc aceste deșeuri în gunoi la grămadă”, spunea ea cu o față îndurerată.
Nu m-am îndurat să-i spun că cel mai probabil sticlele pe care le colectează în SUA o sfârșesc exact ca acelea din insula în care ne aflam.
După cum a remarcat revista «Discover», reciclarea este o afacere riscantă. Un studiu din 2010 al Columbia University a descoperit că doar 16,5% din plasticul colectat de Departamentul de Salubritate din New York era „reciclabil” (…)
De atunci, lucrurile s-au înrăutățit. The New York Times a publicat un reportaj în care detalia cum sute de orașe din întreaga Americă abandonează încercările de reciclare.
Philadelphia arde acum aproape jumătate din materialele reciclabile ale celor 1,5 milioane de rezidenți, într-un incinerator care convertește gunoiul în energie. În Memphis, aeroportul internațional încă are coșuri pentru reciclare în terminale, dar fiecare doză, sticlă și ziar este trimisă la depozitul de deșeuri. Iar luna trecută, oficialii din Deltona, oraș din Florida, au anunțat că, în pofida eforturilor lor, programul de colectări nu funcționează și l-au suspendat. Acestea sunt doar trei dintre cele câteva sute de orașe din SUA care au renunțat la programele de reciclare, au limitat tipurile de materiale pe care le acceptă, sau au mărit prețurile.
Unul dintre motive este dat de refuzul Chinei, probabil cel mai mare cumpărător de reciclabile din America, de a mai cumpăra, începând cu 2018. Alte țări, precum Thailanda și India, au crescut importurile, dar nu suficient pentru a echilibra costurile în creștere pe care trebuie să le suporte orașele.
„Ne aflăm într-un moment de criză al mișcării pentru reciclare”, a afirmat Fiona Ma, trezorierul Californiei.
Costurile reprezintă cuvântul cheie. Ca orice altă activitate și serviciu, reciclarea este o activitate economică. Secretul murdar este că beneficiile reciclatului au fost îndoielnice, și asta de foarte mult vreme.
De cât timp? Probabil de la început. Aproape în urmă cu un sfert de secol, Lawrence Reed a scris despre moda crescândă a reciclării, pe care statele și guvernele locale o urmăreau cu o fervoare religioasă. Existau foarte multe probleme cu o astfel de abordare.
Problema este că uneori reciclarea are sens, iar uneori nu are. În graba legislativă de a promova reglementări constrângătoare pentru reciclare, guvernele statale și locale ar trebui să se gândească la aspectul științific și economic al fiecărei propoziții. Adesea, ideile proaste sunt mai rele decât absența ideilor și pot produce efecte de durată dacă sunt incorporate în legislație. A cere pur și simplu ca ceva să fie reciclat poate perturba piețele și nu garantează că va funcționa din punct de vedere economic sau ecologic (…)
Crezând că nu mai există spațiu în gropile de gunoi, americanii au ajuns la concluzia că reciclarea rămâne singura opțiune. Intențiile erau bune și concluziile păreau plauzibile. Reciclarea are uneori sens, pentru unele materiale, la un anumit moment dat. Dar cea mai simplă și ieftină opțiune este să îngropi gunoiul într-o depozit de deșeuri sigur din punct de vedere ecologic. Și din moment ce nu există o penurie de spații pentru acest lucru (criza din 1987 a fost o alarmă falsă) nu există niciun motiv pentru a face din reciclare un imperativ moral sau legal.
Așa stau lucrurile din punct de vedere economic, veți spune. Dar cum rămâne cu mediul? Ei bine, beneficiile ecologice ale reciclării sunt departe de a fi clare. Pentru început, ideea că nu avem suficient spațiu pentru a depozita în siguranță gunoiul este falsă.
Potrivit unei estimări, tot gunoiul produs în SUA în următorii 1000 de ani ar putea umple o groapă cu o adâncime de 100 de yarzi și cu laturile de 35 de mile fiecare. Deci, nu este ceva atât de mare, dacă nu se întâmplă să trăiești în zonă. Sau, ar fi nevoie de 20 de ani pentru a umple toate gropile de gunoi construite deja în SUA. Așadar, ideea că ne epuizăm depozitele de deșeuri – impulsul inițial pentru boomul reciclării – se dovedește a fi fost o alarmă falsă.
Apoi, în reciclare sunt implicate energie și resurse. Câtă apă consumă anual americanii pentru a spăla lucruri care ajung în groapa de gunoi? Cât combustibil este consumat pe flote de barje și camioane care merg de-a lungul autostrăzilor și oceanelor, cărând tone de gunoi pentru a fi procesate în unități care poluează?
Informațiile sunt neconcludente, iar rezultatele eficienței ecologice prin reciclare variază în funcție de materialele care sunt reciclate. Și toată lumea presupune că reciclabile nu sunt curățate și transportate doar pentru a fi îngropate într-un depozit de deșeuri, după cum se întâmplă astăzi. Acesta este, după cum spunea Mises, haos planificat, rezultatul inevitabil al înlocuirii deciziei consumatorilor cu decizia planificatorilor centrali.
Potrivit autorului Richar Fulmer, „a recicla resurse presupune resurse. De pildă, hârtia veche de ziar trebuie să fie colectată, transportată și procesată. Aceasta înseamnă camioane care trebuie produse și alimentate, și fabrici de reciclare, care trebuie construite și alimentate cu energie. Iar toate acestea produc poluare – de la fabricile care construiesc camioane și de la benzina cu care se alimentează, și de la fabricile care produc componenente și construiesc uzina de reciclare, și de la combustibilul ars pentru a alimenta cu energie uzina. Dacă firmele fac profit reciclând hârtia, atunci putem fi siguri că mai multe resurse sunt economisite decât folosite. Dar dacă reciclarea este obligatorie prin lege, nu avem nicio astfel de garanție.”
Factorul economic este, din nou, decisiv.
Este vremea să recunoaștem că mania reciclării este un uriaș placebo. Îi face pe oameni să se simtă bine, dar rămâne sub semnul întrebării în ce măsură îmbunătățește condiția oamenilor.
Au trecut trei decenii dar ce fac acum sute de orașe americane sugerează faptul că americanii iau în considerare ideea că reciclatul nu ar trebui să fie un imperativ moral sau legal.
Preluare: contramundum.ro
Autor: Jon Miltimore
Adauga comentariu