Întreb sincer, fără vreun gând ascuns, când lumea creștină se degradează în mod dramatic, când războaiele nimicesc milioane de oameni, când nu mai există decât trădare și niciun pic de iubire și omenie, o fi meritat pentru Dumnezeu sacrificarea Fiului Său…?
Nu-mi interziceți să-mi pun întrebări, concentrați-vă pe răspunsuri…!
Am sentimentul trist că oamenii nu sunt capabili să învețe din marile exemple și că au o memorie colectivă dar și individuală dramatic de scurtă pentru reperele fundamentale ale vieții.
Personal, sunt convins că cei mai mulți creștini nici nu mai sunt impresionați de Judecata de Apoi! Frica față de o eventuală condamnare divină este undeva pierdută în viitorul imaterial, a devenit zero. Pentru că omul s-a transformat sau a evoluat într-o ființă pragmatică și oportunistă pentru timpul petrecut în viață, lăsând spiritualitatea pentru perioada morții, cu care nu se poate indentifica în niciun fel.
Ia să vină mai mulți păcătoși să povestească cum este în Iad și cât de fierbinte este în cazanul cu smoală, să vedeți atunci cum se schimbă lucrurile.
Dar până atunci, eu ca părinte, nu mi-aș fi lăsat fiul să fie sacrificat pentru niciun motiv din lume, cu atât mai puțin pentru oameni. Egoism? Nu, iubire nelimitată! Exemplu fundamental pentru toți oamenii! Viața copiilor noștri este sfântă și trebuie apărată, asta trebuie să fie legea fundamentală a omenirii!
Chiar pentru oamenii care nu au copii…!
Numai atunci războaiele vor înceta!
Se pare că nu am înțeles mai nimic din creștinism, chit că sunt un om care are credință, dar poate nu am religie…!
Oricum, mai bine decât nimic…!
(Iar vă provoc cu gândurile mele…!)
El Comandante.
Autor: Jean Maurer