Analize și opinii

Jean Maurer: “Măcar tăceți dracului din gură că ne aud ăștia din Cosmos și ne facem de tot rahatul”

Un posibil Președinte al României, actualmente general:
“Apa nu numai că este rece…(n.r. atunci când nu este fierbinte, evident), dar te și răcorește…ăăă…atunci când o domini și ești deasupra ei…(n.r. căcând ești dedesubt, în general te îneci…, dacă insiști să stai dedesubt…!)”.
Un alt posibil Președinte al României, actualmente civil fost covrigar, ridică ștacheta:
“…am reușit în final să trecem de la fapte la vorbe…!”, ceea ce mi se pare sincer o performanță deosebită, deoarece faptele erau atât de cretine, că nici nu puteau fi descrise în vorbe!
Vă mărturisesc sincer că m-a bufnit plânsul la gândul că astfel hibrizi fără sistem nervos central, un fel de amoebe, vor putea ajunge în fruntea României.
Nu buddhiștii sunt Zen, ci poporul Român este supra-Zen că nu reacționează la astfel de inepții cosmice.
Să știți că vorbele rostite articulat și cu voce tare de astfel de specimene, nu numai români, sunt pe fond unde energetice care se propagă în tot Universul, și sunt convins că ajung să fie descifrate și de alte civilizații extraterestre care se cacă pe ele de râs.
Și ne mai mirăm de ce nu ne contactează nimeni…!
Măcar tăceți dracului din gură că ne aud ăștia din Cosmos și ne facem de tot rahatul.
El Comandanthe.