La ce sunt bune partidele politice?
Cică la democrație, la pluralism, pentru că cică ar avea ideologii și doctrine diferite cu privire la construirea bunăstării sociale, respectiv la administrarea unei țări.
Pe fond, nu sunt nimic altceva decât niște găști total nedemocratice, chiar dictatoriale în interior, cu mai mulți sau mai puțini suporteri, care se bat între ele ca să ajungă la putere, cică pentru a conduce democratic țara și statul.
Atât! Accederea la Putere este singurul scop al unui Partid, și nu pentru a-și impune o soluție mai bună pentru societate, ci pentru că puterea permite acelei găști să prospere fără să dea socoteală despre modul cum a prosperat. Când prosperatul ăsta devine prea abusiv și depășește limita bunului simț, poate și limita legală vine un alt partid la putere, care face exact același lucru ca cel precedent.
Cum vin partidele la putere?
Simplu, prin votul proștilor spălați pe creier, și plini de speranțe în mai bine. Prin manipulare și fraudare, pe vorbe și promisiuni, și dacă nu merge cu vorba, atunci merge cu fapta, de la furt de voturi, până la anularea alegerilor!
Și funcționează chestia asta?
Funcționează perfect, pentru că se poate, pentru că oile merg în turmă și doar behăie în loc să se revolte.
Sigur, toate partidele au însă un principiu fundamental: niciodată cuțitul nu trebuie să ajungă până la os, adică dau prostimii minimul de libertate și prosperitate cât să nu se coaguleze o masă critică de nemulțumiți. Și aici intervine adevărată doctrină de partid: intr-o societate trebuie să existe întotdeauna clase sociale privilegiate care să antagonizeze cu celelalte, pentru a deturna eventualele nemulțumiri și a distrage atenția de la adevărații vinovați.
Deci, societatea trebuie scindată, pentru a fi condusă cu ușurință. Renumitul principiu “divide et impera”.
Și atunci, ne putem întreba, la ce sunt în final bune aceste partide? Nu există oare un model de conducere socială democratică fără partide?
Ba, există, dar pentru asta ar trebui ca societatea să devină mai luminată, mai implicată în administrarea țării, mai solidară, mai informată, unde fiecare cetățean să aibă cunoaștere și caracter!
Dar pentru asta este nevoie de a depăși statutul de oaie, și de a trece la cel de lup.
Ceea ce este imposibil!
De ce este imposibil?
Pentru nici măcar nu știm de ce oaia se cacă biluțe și lupul cârnat, darămite diferențele de atitudine!
El Comandante.
Autor: Jean Maurer
Adauga comentariu