Analize și opinii

Jean Maurer: “Curs de Istorie”

Curs de Istorie:
Istoria este pseudo-știința despre întâmplările și raţiunile trecutului.
Un mare filosof malgash a fost întrebat odată, cât de previzibil este viitorul omenirii, și a răspuns: “cu mult mai mult decât trecutul!”
Arheologia este ştiinţa care scormoneşte în reziduurile materiale ale culturii sociale dintr-o anumită epocă. Ea vine și completează echipele de scormonitori istorici, care caută prin documentele vremurilor, sau prin baladele folclorice, care fixează istoria aşa cum a perceput-o pălmaşul.
Dacă faptele istorice, mai au o şansă la obiectivism, raţiunile faptelor însă, sunt extrem de subiective.
De aceea, istoria relatată atât de cei care au trăit în timpul respectiv, cât și de către cei care ulterior o analizează, trebuie consumată cu precauţie.
În Senatul Roman, spre exemplu, acolo unde se luau marile decizii ale lumii, ale unui mare imperiu antic, adică se facea istorie, înainte de începerea sesiunii, după ave în stânga și ave în dreapta, senatorii se întrebau reciproc: “come hai cagato stamattina?”, ştiind că în funcţie de gradul de constipaţie, votul putea să cadă diferit față de raţiunea evidentă a subiectului dezbătut.
Aşa se face istoria!
Dacă peste 1.000 de ani, se va relata despre evenimentele Romaniei de astăzi, se va spune, pe bază de documente, că a fost o epocă liberal-democratică, de libertate. Dar dacă descoperirile arheologice vor evidenţia în sedimentul de pământ corespunzător epocii, o mulţime de ţesături mânjite maro, se va spune istoric că “da, a fost multă democraţie, dar s-au căcat toți pe ei!”. Deja o altă optică.
Epoca Fierului, s-a stabilit pe baza descoperirii uneltelor din fier.
Lipsa fierului în sedimentele perioadei post-decembriste din România, ne spune că tot fierul a fost exportat ca fier vechi, indiferent de ce vor spune istoricii Academiei PSD-PNL.
Dacă sedimentele nu conţin nimic, decât praf radioctiv, înseamnă că rușii au câştigat în confruntarea cu NATO. Despre raţiunile istorice, care au determinat acest lucru, se poate face trimitere la obiceiul senatorilor romani, explicat mai sus.
Cum credeţi că vor scrie doi istorici contemporani comunismului, despre comunism, unul bătut de miliţie că i s-a sculat în biserică, iar altul care a fost fugărit prin curte de mă-sa, cu linguriţa de caviar? Evident diferit, și atunci pe cine credem?
Cu un trecut de căcat, un prezent de căcat, viitorul nu poate să fie total diferit, decât dacă redenumim rahatul amandină.
Dar eu sunt optimist, se poate și mai rău!
Cam atât despre istorie.
El Comandante.