Am văzut ultimul mesaj al Președintelui de facto, Călin Georgescu, transmis opiniei publice.
Am două amendamente de făcut.
Primo
Trebuie să spună permanent, răspicat, faptul că în România a fost dată O LOVITURĂ DE STAT.
În consecință, de la 22 decembrie a.c., adică exact la 35 de ani de la fuga lui Ceaușescu din Comitetul Central al PCR, Klaus Johannis este COMPLET LIPSIT DE LEGITIMITATE.
Singurul legitim este noul Parlament, iar președintele Senatului devine Președintele interimar al României.
Secundo
Președintele CG a afirmat: “Votul este singura formă de protest pe care o susțin. Singura!”. Problema este că tocmai această “formă de protest” – care este în fapt un drept constituțional elementar – a fost suprimat.
În mod normal, CCR-ul trebuie să permită legal RELUAREA TURULUI AL DOILEA al alegerilor prezidențiale, întrucât e limpede faptul că “probele” ingerinței altor actori statali sunt o pură mascaradă.
Oricum CCR a acționat, paradoxal, mult în afara atribuțiilor instituției și cadrului constituțional, CHIAR ÎMPOTRIVA VOINȚEI POPORULUI ROMÂN.
S-a creat un precedent care anulează procesul democratic. În speță, orice rezultat poate fi anulat de Statul Paralel Globalist, dacă rezultatul nu este conform dorințelor trasate de elitele corporatocrate (Soros).
.
În consecință, ca participant activ la revolta tinerilor din 21-22 decembrie 1989, pe jertfa cărora s-a constituit democrația Statului Român, anunț de pe acum că pe data de 21 și 22 decembrie, voi cere organelor abilitate ca să permită un protest pașnic al oamenilor care nu pot accepta această LOVITURĂ DE STAT prin care a fost anulat dreptul de vot în timp ce al doilea tur de scrutin era în desfășurare, după ce primul fusese validat de CCR.
Voi contacta și aștept să fiu contactat de asociațiile, personalitățile publice și chiar partidele politice care vor să-și afirme dorința de a apăra drepturile câștigate cu preț de sânge acum exact 35 de ani, când tinerii acelor timpuri, manifestând pașnic, au strigat în timp ce se trăgea în ei: “Vom muri și vom fi liberi!”
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Autor: Iulian Capsali
Adauga comentariu