Mie povestea asta cu ucrainenii care țin rușii departe de noi mi se pare la fel de stupidă ca și ideea că, în pandemie, masca îi va salva pe cei din jur (ieșise gluma că dacă îți pui fularul, îl încălzești pe cel de lângă tine), statul acasă salvează umanitatea iar vaccinul pe care îl faci, îți salvează bunica.
Politic, USR și excrescența ei ideologică, PNL, au făcut exces de zel în aplicarea celor mai sinistre măsuri.
Nu uitați că toate aceste idei pernicioase au fost susținute public cu agresivitate – pentru că în sufletul lor indivizii nu agrează libertatea, reflexele lor sunt categoric liberticide – de aceiași care susțin războiul din Ucraina și implicarea României.
Politici care, până acum, au dus la falimentul țării și la dezastrul social: persoanele cu handicap, copiii, mamele, pensionarii, familiile numeroase, au fost călcați în picioare de acest satrap cu monosprânceană și de o caricatură tembelă care a mințit în campanie, spunând că nu va crește TVA-ul.
Numai anul trecut România a ajutat regimul cleptocrat din Ucraina cu 5 miliarde de Euro.
În 4 ani s-au adunat zeci de miliarde.
În tot acest timp, inclusiv în aceste zile, guvernul Bolojan a dat ordonanțe de urgență care permit corporațiilor să-și externalizeze total profiturile:
– eliminarea plafonului de 1% pentru deductibilitatea anumitor cheltuieli (o măsură care viza inițial limitarea exportului de profituri de către multinaționale), precum și
– eliminarea Impozitului Minim pe Cifra de Afaceri (IMCA) de 1%, pentru companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de Euro.
Acest regim politic este unul criminal – și îmi asum acest verdict.
Autor: Iulian Capsali













Adauga comentariu