Iulian Capsali: ”Un alt experiment reușit: Proiectul Zelenski”

Ce legătură este între furtul a aproape 1 miliard de dolari din Republica Moldova și actualul președinte al Ucrainei, un actor care a câștigat de o manieră entuziasmantă alegerile în fața lui Poroșenko, umilindu-l pe actualul președinte?



Pentru început, faptul că banii au fost sifonați de un escroc internațional, pe numele său Ilan Shor, cu largul concurs al unor autoritati corupte si al unor politicieni venali, printr-o suveică de fonduri de investiții și bănci.

Experţii americani ai agenției de investigații Kroll au constatat, în baza datelor din sistemul Swift, că banii au fost transferaţi de pe conturile de la Banca Socială ale unor companii moldoveneşti, pe conturile de la banca Privatbank din Letonia a cinci firme offshore. Toate cele cinci companii offshore au primit fondurile de împrumut de la companiile Grupului Shor în conturile de la banca letonă, Privatbank. Codul Swift pentru conturile beneficiare, au trimis anchetatorii la sediul Privatbank din Riga, Letonia.

Acum ajungem la conexiune: Privatbank din Riga este o subsidiară a grupului bancar Privatbank din Ucraina, controlat la acea dată de miliardarii Igor Kolomoiski şi Ghennadi Bogoliubov, adică locurile trei şi patru în clasamentul celor mai bogaţi oameni de afaceri din Ucraina, alcătuit de revista Forbes.

Ei bine, Igor Kolomoiski este oligarhul la televiziunea căruia a rulat serialul “Sluga poporului”, unde un oarecare profesor de istorie, jucat de actorul de comedie Volodimir Zelenski, reușește în sitcom să câștige alegerile prezidențiale din Ucraina. Similitudinea este frapantă: în film a câștigat cu un scor apropiat (67%) de cel realizat în urma alegerilor reale desfășurate acum și câștigate în turul doi de candidatul-comediant V. Zelenski – 73% din totalul voturilor.

Realitatea nu a bătut filmul, ci de această dată a copiat filmul.

Deși actorul Zelenski, actualul președinte ce va depune jurământul la începutul lunii viitoare, neagă faptul că ar avea o legătură directă cu Kolomoiski, acesta a beneficiat de gărzile de corp, mașinile, avocatul (ca șef al campaniei electorale) și, foarte probabil, de banii miliardarului cu triplă cetățenie: ucraineană, israeliană și cipriotă.

De altfel, investigațiile jurnalistice au arătat că actorul ucrainean a făcut numeroase zboruri în ultimul an cu avionul spre Geneva și, ulterior, Israel, acolo unde Kolomoiski s-a auto-exilat în urma conflictului cu fostul președinte Poroșenko, care-i devenise dușman personal.

Este îndeobște cunoscut faptul că Igor Kolomoiski a condus Comunitatea evreiască ucraineană din anul 2008, iar din 2010 conduce Consiliul European al Comunităților Evreiești, cotidianul israelian Haaretz titrând în 2014: “Este acest om cel mai puternic evreu din lume?”. Tot același important cotidian anunță acum că “Ucraina tocmai și-a ales primul său președinte evreu”, dând informația că “Zelenski s-a născut în 1978 din părinți evrei din localitatea Krivyi Rih, un oraș industrial predominant rusofon din sudul Ucrainei”.

De altfel Zelenski, tatăl a doi copii, nu și-a ascuns deloc evreitatea în campania electorală. El comunică mai bine în limba rusă, ucraineana vorbind-o destul de poticnit.

Prin acest rezultat, remarcă jurnaliștii israelieni, Ucraina demonstrează că antisemitismul nu mai este o realitate acum, deși a cunoscut în trecut episoade în care mișcări ultra-naționaliste de genul celei conduse de Bandera în anii ’40, au făcut din epurarea etnică un punct central al realizării unei Ucraine independente. Iar Stepan Bandera, politician idealizat de unii și demonizat de alții (în funcție de baricada pe care se găsesc), a fost preluat ca model al revoluției naționaliste ucrainene de către mișcări de extrema-dreaptă, cu aderență mai ales la publicul tânăr, inclusiv la revoluționarii EuroMaidanului.

Însă procentele zdrobitoare cu care a câștigat alegerile comediantul de origine evreiască nu mai lasă loc de speculații în această privință: Ucraina a trecut cu bine testul toleranței etnice.

Ca să realizăm profilul lui Igor Kolomoiski, un personaj complex, ne întoarcem în timp în 2014, anul în care era la vârful puterii și al influenței în Ucraina. După anexarea Crimeei de către Rusia şi tendințele secesioniste din estul pro-rus, Kolomoiski a organizat o grupare armată și a fost numit guvernator în Dnipropetrovsk, regiunea sa natală. Miliardarul a investit în jur de 10 milioane de dolari în crearea de batalioane de voluntari pentru a opri avansul separatiştilor susţinuţi de trupele ruseşti. Cu o armată bine echipată de aprox. 2.000 de soldați, el a reușit să apere și să securizeze regiunea Dnipropetrovsk, care era în pericol să iasă de sub influența Ucrainei. Este lăudat de politicieni și devine o vedetă a naționalismului ucrainean, devenind un pericol pentru Petro Poroșenko, miliardar la rândul său, proaspăt ales președinte în urma înlăturării puterii alese democratic prin insurecția declanșată de EuroMaidan.

Poroșenko l-a perceput pe Kolomoiski ca pe un rival.

Însă guvernatorul miliardar a făcut o acțiune în forță care-l va costa puterea: în martie 2015, Kolomoiski își trimite o parte din milițiile private la Kiev, pentru a prelua controlul total asupra a două companii petroliere în care deţinea acţiuni.
E deja prea mult. Poroșenko profită: „Niciunui guvernator nu i se va permite să dețină o armată privată”. Kolomoiski este destituit imediat din funcţie.

Începe declinul accelerat al afacerilor oligarhului: guvernul decide naţionalizarea Privatbank, după o infuzie de capital de stat. Este cea mai mare bancă ucraineană, iar Kolomoiski pierde perla coroanei afacerilor sale. După ce este acuzat de guvern că a sifonat 2,5 miliarde de dolari în scopuri private, bani pe care este obligat prin lege să-i restituie, oligarhul pleacă din țară.

Miliardarul, care a propus ridicarea unui gard de-a lungul graniței cu Rusia și a plătit o recompensă de 10.000 $ pentru fiecare soldat rus capturat, a fost condamnat în contumacie la închisoare, în urma unui proces încheiat în iulie anul trecut într-un tribunal din Rusia. Putin nu i-a rămas dator. Explicatia: Kolomoiski este un adversar al Moscovei și l-a atacat verbal foarte dur pe Vladimir Putin, pe care l-a făcut “psihopat” și un “schizofrenic de statură mică”.

Cu toate acestea, omul său de casă, actorul Volodimir Zelenski, a fost votat inclusiv în zona de Est a Ucrainei, acolo unde se află o majoritate rusofonă. Una dintre explicații este cea deja comentată, anume faptul că actorul de comedie și-a făcut campania preponderent în limba rusă. În plus, nu a pomenit în campanie de Crimeea și nu a participat la EuroMaidan.

Adversarii lui Zelenski l-au acuzat că protectorul său, oligarhul Kolomoiski, va fi reabilitat, scutit de miliardele pe care le-ar avea de plătit statului, va controla din nou Privatbank, resursele din zona Dnipropetrovsk iar afacerile lui în domeniul metalurgic, petrolier și mass-media vor prospera, având controlul asupra președintelui statului. Zelenski a negat, spunând că relațiile lor sunt pur profesionale și s-au rezumat la emisiunile de televiziune pe care le-a realizat, iar anchetele din justiție își vor urma cursul și vor fi finalizate.

Deși Poroșenko a pierdut alegerile și din cauză că niciun înalt responsabil nu a fost condamnat pentru corupţie, iar Zelenski, care avea o experiență politică cvasi nulă, a profitat de imaginea sa din film, unde a jucat rolul unui simplu profesor cinstit care câștigă alegerile prezidențiale contra camarilei politice corupte ce acaparase statul, este foarte probabil ca deciziile importante vor fi luate prin implicarea oligarhului Kolomoiski, fără de care “Proiectul Zelenski” ar fi fost de neimaginat.

În campania sa bazată pe tema din serial – o marotă ce tinde să pulverizeze “vechea politică” în toată lumea și în special în Est, ANTICORUPȚIA, care alături de pacificarea zonei de conflict armat din Ucraina, conflict ce răpește zilnic vieți, a contat mai mult decât orice altceva în ecuația câștigării alegerilor, candidatul câștigător a promis în campania electorală inclusiv ca Procuratura Ucrainei să fie condusă de Laura Codruța Koveși. Ceea ce arată că “industria anticorupției”, promovată intens și de Bruxelles în hinterland (tot ce e în afara “nucleului dur” european), este în plin avânt, iar Koveși este un brand exportabil într-un public “preparat” mediatic. Tot așa cum Poroșenko l-a folosit pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, un soi de Băsescu la meridian gruzin, care s-a dovedit alt mit ridicat de neoliberali. Acesta a primit cetăţenia ucraineană în mai 2015 şi a fost numit guvernator al Odesei. Ulterior i-a fost retrasă cetățenia chiar de către președinte și a cerut azil politic in Ucraina, ca să nu poata fi, la solicitarea Procuraturii Generale a Georgiei, extrădat pentru abuzurile incredibile pe care le-a generat în propria țară.

Desi a pozat într-un om “din popor” ce va lupta cu imoralitatea bogaților, Zelenski însuși are o avere apreciată la milioane de euro si a câștigat în ciuda faptului că jurnaliștii ucraineni au descoperit că el posedă o vilă de 15 camere în Italia, aflată la malul mării, cumpărată cu 3,8 milioane de euro în anul 2017 și pe care nu a trecut-o în declarația publică de avere.

Noului președinte al Ucrainei, deși este un om bogat, i-a fost creată din timp și apoi vândută pe piață o imagine fictivă, acesta fiind confundat de populație cu personajul pe care l-a jucat în ultimii ani.
Iar miliardarul Igor Kolomoiski este acuzat de evaziune fiscală nu numai în Ucraina și Rusia, ci inclusiv în SUA. Biata Republică Moldova a fost văduvită, cum spuneam la început, de o enormă sumă de bani – raportată la capacitatea financiară a statului în cauză – prin implicarea directă a acestui personaj de roman picaresc.

În anumite aspecte, “proiectul Zelenski” seamănă bine cu “proiectul Macron”, alt lider creat în laboratoarele corporatocrației bancare, vândut pe piață de mass media ca o soluție mesianică, proaspătă, în opoziție cu Sistemul “învechit” și “corupt”.

Este un alt nivel de competiție, în care publicului larg îi va fi greu să reziste programării neuronale printr-un marketing în care valoarea și ideile politice nu mai au absolut nicio relevanță.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook