Analize și opinii

Iulian Capsali: „TRĂDAREA SERVICIILOR”

Că Florin Cîțu a fost împins în cariera politică de servicii, încă din fragedă tinerețe, este deja un truism. Cunosc detalii din viața de familie (mama lui a fost concubină a unui mare “organ” din servicii, despre care nu am auzit ca presa să vorbească), ce îmi demonstrează că preluarea lui de către ofițerul acoperit Daniel Dăianu nu a fost deloc întâmplătoare, iar plata studiilor din SUA nu s-a putut face din spălatul vaselor, în mod evident.
Ce reiese din tot acest angrenaj care conduce România, este că avem cele mai trădătoare servicii din istoria modernă, echivalente doar cu perioada de acapararea a lor de către NKVD în perioada bolșevică.
Serviciile sunt predate aproape complet Deep State-ului american, cel care a schimbat printr-un puci un președinte viabil și patriot, deci antiglobalist, cu un tataie senil. Despre motivele acestei execuții voi scrie cu proxima ocazie.
La acel timp, am crezut că un premier mai obedient și antinațional decât Boc (Băsescu) nu poate exista. A fost înlocuit cu un alt om pregătit în structurile de informații, MRU, mult mai posedat de alinierea la standardele globaliste, dat jos rapid de alte structuri care au sesizat dezastrul. Ponta, alt ofițer acoperit, nu a avut nicio șansă în fața tandemului neotroțkist Coldea – Koveși, falanga globalistă extremă, ai cărei reprezentanți sunt astăzi Johannis și Cîțu, plusUSR.Ei au dus distrugerea statului la un alt nivel, paroxistic.
Zeci de miliarde de euro în nici un an, 120 de milioane de doze de vaccin cumpărate (pe care acum le donăm), miliarde de dolari pe fier vechi pe post de “armament”, bani cu care s-ar fi putut realiza obiective strategice în industrie, agricultură, cu care se putea moderniza Armata.
Cu un provincial retardat lacom de case și un dependent de substanțe penal, care a speculat împotriva propriei monede naționale, e imposibil să faci altceva decât să distrugi statalitatea și Libertatea cetățeanului, ambele câștigate cu preț de sânge în istorie.
Dacă vă întrebați de ce nu avem o politică națională, suverană, așa cum au alte state foste comuniste, care apără cu ultimele puteri moștenirea culturală creștină ce a fondat Europa și granițele naționale, uitați-vă la trădătorii din umbră din servicii: nici polonezii nici maghiarii sau cehii nu ar fi putut să-și urmărească interesele naționale cu asemenea otrepe în frunte. S-au bazat pe patrioți, nu pe cozi de topor infecte.
Dante îi vedea, în a sa Divina Comedie, condus de Virgiliu în Infern, pe trădători chinuindu-se în cel mai de jos cerc al infernului (al optulea), în inima iadului, apropiați de Lucifer, mai chinuiți în veșnicie decât desfrânații, simoniacii, ereticii sau sinucigașii.
Cred că ar trebui citit periodic “Infernul” în școlile serviciilor noastre, întrucât cvasi totalității căpeteniilor lor cred că li s-a făcut ablație totală de conștiință.
Iuda tot a avut o tresărire, după ce l-a vândut pe Domnul Hristos: a aruncat cei 30 de arginți, prețul trădării și, chinuit de remușcări, s-a sinucis. Ăștia cred, până la sfârșit, că fac bine prin topirea statului în guvernarea mondială, prin controlul complet asupra cetățeanului și lipsirea lui totală de libertate prin certificate electronice de vaccinare.