Analize și opinii

Iulian Capsali: “Țara în care Johannis și-o piaptănă”

Traficul de fete, inclusiv minore, care sunt trimise să se prostitueze în Vest, a ajuns la cote uriașe: peste 45% din prostituatele provenite din țările UE sunt românce. S-a ajuns până acolo încât fiica unui bun prieten este colegă de bancă cu o față traficată de la 14 ani, ascunsă de autorități, asta după ce prima dată după ce a fost recuperată a fost răpită din nou de bestiile cu chip de om din clanuri. În acest timp, o grupare care ducea prostituale minore la baza americană de la Deveselu a fost destructurată iar capul acesteia a fost “sinucis” în pușcărie, însă cazul din Caracal cu cele două fete răpite de Dincă este condus bizar, spre zone în care se împotmolește.



„Mihaela Miloiu avea doar 15 ani când a fost racolată de traficanţii de carne vie din Câmpulung. Nimeni n-a încercat să o salveze. Nici măcar familia ei, care şi acum se teme de traficanţi. Într-un târziu, fata le-a spus procurorilor DIICOT prin ce a trecut, iar un judecător i-a citit apoi declaraţia. „Nimic grav”, au decis magistraţii. Peste câteva luni, Mihaela a fost traficată în Elveţia, obligată să se prostitueze şi ucisă de un client.” scrie Adriana Oprea în Liberatatea.

Traficul de “carne vie”, ca și cel de droguri de altfel, este făcut cu știință unor polițiști, procurori, ofițeri SRI și politicieni, toți beneficiind de bani și “prospături”. PNL nu l-a exclus din partid pe primarul din comuna Mogoşeşti Siret, Damian Butnariu, care și-a satisfăcut poftele cu două minore traficate, ci doar l-a suspendat.

În Craiova, un grup de polițiști care au destructurat într-un singur an clanurile din oraș, asta după ce acestea făcuseră legea decenii, s-au trezit inculpați de un procuror local. Acuzați de “influențarea martorilor” și “privarea de libertate” (sic!) a interlopilor, ei au fost scoși din serviciu de enormele interese locale. Rezultatul: traficul de prostituate și droguri a devenit iar înfloritor. Cazul este cercetat de SIIJ, asupra căruia PNL-ul și Johannis fac presiuni enorme ca să fie desființat.
Problema României este chirurgul prof. Beuran, care este încătușat și ținut în arest ca un interlop, în urma unui denunț al unei tinere doctorițe precară profesional, care spune că i-a dat 10.000 euro acum aproape doi ani (!)

În loc să intervină energic ca să rezolve acest flagel național care ne face de basm în toată lumea, din autoritatea sa de șef al CSAT, președintele are alte preocupări, de pildă face, împreună cu soția, selfiuri cu balerine de Ziua Îndrăgostiților și bulversează viața politică pentru că își dorește cu ardoare alegeri anticipate cu 4 luni înainte de termen.

Dar ce pretenții să ai de la un individ implicat, împreună cu soția, în traficul de copii din anii ’90?

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

 

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Sa nu uitam ca KWJ a fost votat si a iesit presedinte cu majoritate de voturi! In concluzie asta isi doresc romanii si au tara pe care si-o doresc! Cu Justitia ei, cu Politia ei, cu Parlamentul si cu legile ei… Toate sunt expresia directa sau indirecta a vointei poporului!
    Romanii sunt defecti! Asta e clar!

  • Suntem o natiune de mazochisti! Ne place sa suferim! Peste cinci ani daca ii intrebi pe acesti mazochisti iti vor raspunde ca nu l-au votat pe acest infect! Va ve-ti convinge!