Analize și opinii

Iulian Capsali: ÎN IRAN SE JOACĂ VIITORUL LUMII

În Iran asistăm la o altă revoluție portocalie, foarte asemănătoare cu EuroMaidanul ucrainean.
În Ucraina au fost folosiți lunetiști care au tras în populație, despre care s-a spus că sunt trupe speciale OMON rusești. Nu erau, dar victimele au fost folosite pentru ațâțarea focului revoluționar, care însemna ura față de Rusia, inclusiv prin reactivarea celulelor neonaziste ultranaționaliste, banderiste.
Care sunt într-o simbioză bizară cu un președinte de origine evreiască (atrocitățile trupelor banderiste împotriva populației de origine evreiască și poloneză, în WWII, i-au oripilat chiar și pe liderii Waffen SS), dar scopul scuză mijloacele.
Dacă în Ucraina s-a acționat, cu implicarea pe față a SUA, pentru îngrădirea influenței ruse chiar în curtea ei, după alegeri libere și democratice, constatate chiar de trimișii UE/OSCE, în Iran este vorba de:
1¹ – preluarea petrolului iranian de către companii americane, ceea ce se va întâmpla și în Venezuela, acolo unde președintele a fost răpit de trupele SUA – deci acces și control asupra celor mai mari rezerve petroliere ale lumii;
1² – prin aceasta este carotată capacitatea de dezvoltare economică a Chinei, care începuse ca să ia un avans considerabil în fața Occidentului Colectiv.
De consemnat faptul că 90% din exporturile iraniene de petrol merg spre China.
2 – distrugerea unui regim care se opunea influenței sioniste în zonă. Israelul nu mai are o altă forță care să i se opună în Orientul Mijlociu, după ce SUA, brațul armat al sionismului mondial, a distrus structura statală a Irakului și Siriei, nu doar prin forța armată, dar și prin fabricarea, în laboratoarele din Guantanamo, a unui mutant islamist (ISIS).
Să aducem aminte celor care au uitat faptul că Irakul, o țară viabilă, care oferea prosperitate cetățenilor de toate credințele religioase (ministrul de Externe de atunci era creștin), a fost invadat și în urma unei minciuni planetare: în anul 2003, secretarul de stat american Colin Powell a ținut o prezentare foarte mediatizată la Consiliul de Securitate al ONU, în care a arătat, printre altele, o fiolă mică (de genul celor folosite pentru vaccinuri) și a declarat că are dovada că Irakul deține și dezvoltă arme de distrugere în masă.
După ce Irakul a fost devastat și peste 500.000 de irakieni, printre care zeci de mii de copii, au fost uciși, investigațiile speciale au arătat că alegațiile generalului Powell au făcut parte dintr-o gigantică operațiune de manipulare.
Personajul care cerea anterior, în mod cinic, lichidarea liderului irakian, într-un discurs ținut în fața Congresului SUA în 2002, era chiar genocidarul paranoid Benjamin Netanyahu, care afirma:
„Dacă îl eliminați pe Saddam, vă garantez că acest lucru va avea reverberații pozitive enorme în regiune. Și cred că oamenii care se află chiar alături, în Iran, vor spune că vremea unor astfel de regimuri, a unor astfel de despoți, a trecut.”
Statele Unite nu au făcut, ulterior, decât să purceadă la lichidarea unui alt adversar al Israelului, iar “reverberațiile pozitive enorme din regiune” le cunoaștem.
Acum, SUA nu poate accepta ideea de a pierde statutul de unică forță mondială, pe care l-a deținut până de curând.
Israelul, pe de altă parte, este pregătit deja să reconstruiască Templul lui Solomon (dar pentru aceasta trebuie distrusă întâi moscheea Al-Aqsa și Cupola Stâncii) și să-l primească pe al lor mesia politic, fapt care nu s-ar putea întâmpla într-o lume multipolară.
Iranul este piatra care stă în calea acestor deziderate.
Ne aflăm într-un punct de inflexiune, într-o lume care deja se află în proces de dezagregare.
Întrucât nici China, marea forță emergentă a lumii, și nici Rusia, nu vor dori ca să își piardă statutul, își vor juca toate cărțile până la capăt.
Iar “capăt” nu poate însemna altceva decât război.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu