Analize și opinii

Iulian Capsali: ATACUL CLONELOR “ORTODOXE”

Asistăm la o operațiune largă de defăimare a lui Călin Georgescu. În Wikipedia, pe locul unde scria “creștin ortodox”, acum apare “New Age”.
E cel puțin straniu că sunt persoane pe care le creditam cu discernământ care preiau această făcătură. Se știe că pe Wikipedia poți schimba ce vrei, cum vrei, nefiind o sursă serioasă de informații, iar direcția ei este pur globalistă. Însă acum e folosită în dezinformări și manipulări, miza de a ține România în genunchi în fața birocrației davosiene fiind decisivă.
Atacul major, care vrea să-l decredibilizeze în zona creștină, a fost distribuit de un preot liberal. Vorbim de captura falsificată din Wikipedia, căreia imediat intelectualii dilematici i-au potențat reach-ul.
Pr. Sorin Bute a postat, comentat și distribuit captura măsluită, iar postarea a devenit virală.
Nu contează că acum 10 ani, când un episcop zicea să votăm un ortodox (adică pe Ponta, iar nu pe Iohannis), aceiași inși săreau în sus iritați că vlădica intervine în procesul “democratic”. Votul pentru Iohannis era un semn de “toleranță și înțelepciune”.
Așa ne-am trezit de zece ani cu un retard incapabil de emoție, care își cere iertare că noi, poporul român pe care-l disprețuiește, nu i-am înțeles intențiile. Ei ni l-au băgat pe gât, fanatizând un public extremist #rezist inclusiv prin Facebook, dar și prin acoperiții din presă ai gen. Coldea.
Interesant este că G4Media, o veche speluncă securist – globalistă, e deranjată că Georgescu nu vorbește ca în Catehismul Ortodox despre Biserică, iar Martorii lui Petrov, teologii și preoții open minded, care voiau schimbarea datei pascale și au produs sminteală în BOR, au devenit foarte supărați că nu se ridică la nivelul de purism ortodox adecvat.
De parcă alegerile sunt pentru Patriarhul României.
Dar aici nu e vorba doar de ipocrizie crasă, că suntem obișnuiți cu asta de aproape două decenii din zona globalistă, ci cu faptul că o minciună este preluată în cascadă și Călin Georgescu este supus unei operațiuni grotești de calomniere ca în gazetele bolșevice din anii ’50, pe modelul “mințiți continuu, mințiți enorm că ceva-ceva se va prinde între naivi”.
Toate astea în condițiile în care nu știm ce confesiune are contracandidata pe care ei o sprijină.
Lăsconi, chiar dacă poartă două cruci (sic!) promovează direct “familia” homosexuală și adopția de copii, deci luptă chiar împotriva Creației, e lideră a unui partid care este cel mai fanatic pol ideologic anti-ortodox și de impunere, printre multe altele, a agendei globaliste LGBTQ și gender (schimbarea sexului, inclusiv la copii).
De unde vine disperarea?
Din procente: toate sondajele arată că Georgescu va câștiga cu peste 60% aceste alegeri.

Autor: Iulian Capsali