Analize și opinii

Irina Bazon: „Mișcarea woke are toate trăsăturile unei religii fără Dumnezeu”

Mișcarea woke [1] are toate trăsăturile unei religii fără Dumnezeu, menite să răstoarne întreaga rânduială firească a lumii întemeiată pe creştinism, să fărâmiţeze societatea şi să o transforme într-o masă amorfă, în care se topesc unicităţile şi diferenţele reale, să distrugă familia şi ierarhiile (naturale sau axiologice). Prozeliţii acestei noi „religii” au ca misiune să instituie un „paradis terestru” al „păcii”, bazat pe „trinitatea”: „diversitate, echitate şi inculziune” ‒ dogme a căror punere la îndoială atrage după sine condamnarea nemiloasă şi aducerea la stâlpul infamiei a tuturor „ereticilor” care îndrăznesc să pună sub semnul întrebării validitatea lor.
Anumiţi autori contemporani explică similitudinile dintre această ideologie și o religie (mai bine-zis, pseudoreligie), iar unii gânditori mai vechi chiar îi plasează rădăcinile într-o versiune denaturată a protestantismului american, marcată de secularizare progresivă.
Editorialistul Tim Stanley definește ideologia woke drept o religie din care lipseşte mila, nădejdea şi Însuşi Dumnezeu[2]. La fel ca în creştinism, se aşteaptă o „apocalipsă”; însă în woke-ism, ea e „profeţită” de Greta Thunberg, care avertizează că planeta suferă, iar viaţa poate să dispară din cauza emisiilor de dioxid de carbon, a consumului, dar şi a numărului „prea mare” de oameni. Pentru a o împiedica, militantul woke trebuie să-şi arate ostentativ virtuţile de om devotat cauzei „verzi”, fanatismul ecologist reieşind din anumite principii propovăduite cu zel, printre care se numără acela că oamenii ar trebui să renunţe să mai nască prunci pentru a „salva planeta”.
Un alt principiu esenţial al „religiei” woke se referă la „păcatul originar” care, în acest caz, are o marcă accentuat calvinistă: „Națiunile sunt în mod inerent rasiste; indivizii, chiar și cei care vor să fie buni, sunt vinovați de «prejudecăți pe care le au în mod inconştient». [Cultura] woke este caracterizată de un pesimism calvinist, care propovăduiește totala noastră depravare. Nu putem să ne eliberăm de păcatul originar, așa că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să-l mărturisim în faţa comunităţii”. În acest mod, credincioşii pot dovedi că fac parte dintre „cei aleşi”.
Alt semn prin care „aleșii” pot demonstra că nu sunt intrinsec atât de răi îl reprezintă statutul de victimă (al lor sau al strămoşilor lor) din cauza unor opresiuni sau acte injuste. În această concepţie denaturată, „murind pe o cruce, Iisus a imprimat în cultura noastră [americană, n.tr.] arhetipul victimei ca erou – emulat acum de cultura woke care susţine, asemenea lui Iisus, că cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi. Cu cât o voce a fost în trecut mai «marginalizată», cu atât ar trebui să se audă mai tare”.
Victimizarea este folosită însă ca armă ideologică, pentru ca un grup „marginal”, neconvenţional, să capete anumite privilegii în defavoarea unor valori consacrate ale populaţiei majoritare. Într-o carte extrem de actuală, deși scrisă în 2002, Multiculturalism and the Politics of Guilt: Toward a Secular Theocracy („Multiculturalismul şi politica vinovăţiei: Spre o teocraţie seculară”), aparţinându-i gânditorului american Paul Gottfried, autorul arată modul cum statul oferă privilegii acestor grupuri neconvenţionale de „victime”: „Statul acordă recompense celor care întruchipează diferențele dorite, lipsindu-i de recunoașterea culturală și chiar de drepturile politice pe cei care nu o fac. Diferențele privilegiate sunt reprezentate nu numai de o largă serie de elemente culturale exotice, ci și – ceea ce e, poate, mai semnificativ – de stiluri de viață alternative, care sunt promovate. Astfel, mass-media, educatorii sociali și guvernele le acordă homosexualilor și, mai recent, transsexualilor, statutul de persoane cărora li se cuvin drepturi speciale și recunoaștere pe motiv că au fost anterior marginalizate sau traumatizate. Singura modalitate de a împiedica perpetuarea unei astfel de «persecuții» este remodelarea conștiinței sociale a cetățenilor majoritari”.[3]

Autor: Irina Bazon

(Din articolul „Cancel culture ‒ sau anularea normalităţii prin virusul ideologic (IV)”, pe care l-am scris pentru revista „Familia Ortodoxă”, numărul din aprilie 2022)
Note:
[1] Woke (engl. „treaz, conștient, vigilent”), ca termen cultural, înseamnă conștientizarea discriminării și a prejudecăților rasiale, ulterior ajungând să includă și conștientizarea altor probleme de inegalitatea socială, cum ar fi genul și orientarea sexuală.
[2] Tim Stanley, „Why woke is a spin-off from Christianity – minus the mercy and hope”, https://www.telegraph.co.uk/…/woke-spin-off…/.
[3] Paul Gottfried, Multiculturalism and the Politics of Guilt. Toward a Secular Theocracy, University of Missouri Press, Columbia, 2002, p. 27.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu