Analize și opinii

Irina Bazon: “Flagelul „trans”, o materializare monstruoasă a unor idei distopice ce-şi au rădăcinile în filosofia luciferică a nihilismului”

Flagelul „trans”, o materializare monstruoasă a unor idei distopice ce-şi au rădăcinile în filosofia luciferică a nihilismului, analizată în profunzime de Părintele Serafim Rose, a căpătat tot mai mult teren pe măsură ce războiul împotriva realităţii s-a intensificat treptat şi a căpătat forme tot mai subtile, cu scopul de a transforma lumea și chiar omul într-un „semnificant volatil”, după expresia scriitorului CJ Hopkins (https://consentfactory.org/2021/06/29/the-war-on-reality/). În acest război împotriva realităţii se înscriu şi eforturile de a „depăşi” biologia, promovându-se concepţia că omul îşi poate construi orice identitate doreşte şi că ar dispune de libertatea de a-şi nega propriile limite naturale şi umane, ceea ce este o formă de „dezîntrupare” nihilistă, cu efecte dezumanizante.
Totul porneşte însă de la războiul împotriva realităţii, manifestat nu doar prin ignorarea dovezilor, dar şi prin sfidarea lor. De aici, indiferenţa totală faţă de riscurile unor experimente transumaniste care s-a dorit şi se doreşte a fi aplicate la scară planetară (experimente la care m-am referit într-o serie de articole în Familia Ortodoxă), dar şi fanatismul cu care se defilează în marşul „trans” până în pânzele albe ale unui teribil viitor postuman, trecându-se cu vederea, în mod voit şi înverşunat, dovezile, consecinţele şi realitatea. Este un simptom sever al întunecării sufletului şi minţii omului slab şi debusolat al vremurilor noastre, căzut pradă înşelării demonice.
Însă, în ciuda obstinaţiei cu care unii oameni aleg să rămână în orbire, deşi Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia, pe lângă liberul arbitru, şi capacitatea de a vedea şi a discerne, avem datoria de a nu trece sub tăcere adevărul şi faptele care îl confirmă, mai ales când sunt în joc copiii şi tinerii noştri, precum şi viitorul nostru ca ţară şi ca umanitate. În articolele mele din revista Familia Ortodoxă am făcut referire la mai multe cercetări recente despre nocivitatea transpunerii în realitate a experimentului distopic trangender, subsumat curentului mai larg al transumanismului.
Toate dovezile pe care le-am prezentat trebuie să ne menţină ancoraţi în realitate, chiar dacă se desfăşoară astăzi cel mai crunt război împotriva realităţii care a fost dus vreodată (descris de cunoscuta psihanalistă Lavinia Bârlogeanu, într-un podcast recent https://www.youtube.com/watch?v=N2LDqOyK3KM foarte interesant pe care l-am urmărit zilele trecute, ca fiind „dictatura ficţiunii” într-o epocă „post-adevăr”). Acest război, în care suntem implicaţi într-un grad pe care nu îl conştientizăm pe deplin, este cu atât mai teribil cu cât mijloacele prin care este purtat şi distrugerea pe care o lasă în urmă sunt mai disimulate şi dificil de desluşit, într-o lume în care reperele şi criteriile de raportare la adevăr au fost dinamitate. Doar în acest mod este operată eficient manipularea ideologică a realităţii şi a modului cum o percepem, pentru a se institui „Noul Normal”, în care faptele şi probele asociate unui referent obiectiv nu mai au relevanţă – totul devine un „semnificant volatil”. Principalele victime sunt copiii şi tinerii noştri, afectaţi astăzi, la nivel global, de traume şi de afecţiuni psihice şi mintale într-o măsură ce nu a mai fost cunoscută în istorie. Să ne ajute Dumnezeu ca noi, cei care le înţelegem durerea şi confuzia, să le putem oferi, până nu este prea târziu, sprijinul şi reperele de care au atât de multă nevoie!
Autor: Irina Bazon