Analize și opinii

Ionuț Vulpescu: „Ei cred că România este a lor, cetățenii le sunt slugi, și fac ce vor ei cu țara”

Cum stăteam eu de dimineață, cu agenda în față, aflu de la premierul nostru pentru alte coordonate economice, Florin Cîțu, că am un nou punct pe agendă: să scot România din UE. Eu fiind pesedist. E drept, cine face și desface are tot mereu ce face, dar asta ar fi deja prea mult! După ce ne-am chinuit să aderăm (poate a uitat de Consensul de la Snagov, de reformele cerute de Bruxelles, de negocierile aproape ratate de CDR, de poziția precară în economie, lăsată de prima guvernare post-decembristă de dreapta), PSD se apucă, așa, peste noapte, să lucreze pentru un Roexit. Dar dacă are public care-l crede, de ce nu? Premierul Cîțu nu a fost niciodată o icoană a responsabilității, de ce ar fi acum?
Totul este de un penibil absolut. Guvernul are doi cartofi fierbinți în mâini. Primul: criza din Valea Jiului. Economică, socială, umanitară. Și pentru care singura soluție pare, la fel ca în anii guvernării CDR, transformarea minierilor care au mai rămas în culegători de mușețel și în ospătari de pensiuni. Este singurul program de reconversie pe care îl știu cei de la dreapta. Cât despre doamna Raluca Turcan, mai bine o regretăm pe doamna Violeta Alexandru. Măcar doamna cu pricina a făcut doar o singură victimă, direct: a dat afară liftiera de la Minister.
Al doilea cartof este Bugetul. Care, vă vine să credeți sau nu, nici acum nu este gata. Ni s-a promis că va veni mâine la Parlament. Probabil cu un melc, pe post de poștă rapidă.
Sigur, nu e de râs. Dar cum poți discuta serios cu o guvernare care se comportă ca la ”Zâmbiți, sunteți la camera ascunsă!” În primul rând ei, guvernanții, nu se iau în serios. Apoi toate astea arată disprețul lor profund față de Constituție, lege, față de cetățeni. Dar și astea au o explicație: ei cred că România este a lor, cetățenii le sunt slugi, și fac ce vor ei cu țara, și cu ”slugile” peste care domnesc.
PS: nu vom exploata politic momentul ”Valea Jiului”. Dar asta nu înseamnă că, partid aflat în Opoziție, nu ne facem datoria față de cei care ne-au ales și cred în noi. Asta se va vedea la dezbaterea Bugetului. Spectacolul populist, oferit de unii, nu rezolvă nimic. Doar abate atenția de la agenda publică. Iar pentru premierul Cîțu și cei din alianța guvernamentală este mană cerească acest spectacol politic de prost-gust. Pentru că, în loc de soluții, discutăm despre orice altceva. Iar populismul ăsta nu le-a făcut niciun bine minierilor din Valea Jiului.

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Oare Elvetia, Norvegia de ce nu au aderat la UE ?. Romania, in 1990 fara datorii putea devenii Elvetia Europei de Est. Daca vrem sa existam ca natiune, solutia este iesirea grabnica din acest imperiu financiar monstruos. Strainii nu vor decat sa ne goleasca de resurse si sa fim piata de desfacere.

    Deci, afara cu Romania din U.E.