Ion Cristoiu: “Să vezi acum spectacolul pe care-l va da, în materie de abuzuri, grandomanie și arbitrariu, Nefertiti devenită şi Neatinsa!”

Mă felicit că n-am pierdut timp și energie urmărind la televiziunile de știri ceea ce a fost prezentat, pompos, izmenit în stil românesc, drept Duelul juridic dintre Tudorel Toader și Codruța Kovesi.



Printre altele, decizia m-a scutit de riscul de a fi ridicol în datul cu părerea despre cine a învins, ridicol în care au căzut, ca într-o privată, chibiții pro și contra Kovesi de la televiziunile de știri.

Spun ridicol, deoarece:

1.Nici unul dintre cei care au sărit să se pronunțe despre Duel n-a dovedit în rostirile sale că se pricepe la domeniul asupra cărora au ținut discursuri cei doi. De ce s-au pronunțat? Pentru că Unitățile militare, în frunte cu Digi24 și Realitatea tv, au primit ordin de zi să-i ardă un masaj Neprețuitei, în paralel cu cotonogirea lui Tudorel Toader, iar instituțiile de presă care au țintit debarcarea șefei DNA din funcție, au văzut în confruntare un nou prilej de a-i da un ghiont Codruței Kovesi și a-l pupa pe frunte pe Tudorel Toader.

2.Chestiunea Kovesi e abordată de babuinii moldo-valahi în stilul deja cunoscut de la venirea lui Carol I în Țările Române: Ca un meci de fotbal între Steaua și Dinamo. La un meci de fotbal între cele două echipe, galeriile urmăresc meciul nu pentru a vedea care dintre echipă e mai bună, ci pentru a se încredința încă odată că echipa chibițată e cea mai bună. Din acest punct de vedere, a te pronunța ritos asupra argumentelor invocate de cei doi, asupra replicilor și contrareplicilor iscate de aprecierea activității DNA, înseamnă a fi sau neghiob sau mercenar. E suficient să urmărești interviurile din Piață, pentru a-ți da seama că fanii Codruței Kovesi o aplaudă nu altfel decît aplaudă Galeria Dinamo echipa preferată.

A contat în acest context ce-au spus cei doi? Firește că nu. Și dacă șefa DNA ar fi behăit mioritic, galeria din presă și din piață ar fi ovaționat-o ca învingătoare în duelul juridic. Și dacă Tudorel Toader ar fi boncăluit ca cerbul, dușmanii Codruței Kovesi ar fi susținut că ministrul a biruit.

Principalul argument pentru care așa-zisul duel juridic n-a meritat energie și timp cheltuite prostește constă însă în adevăratul teritoriu pe care se desfășoară lupta.

E teritoriul luptei politice. Din acest punct de vedere, între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea a avut loc recent un soi de polemică cordială și la distanță despre esența deciziei în cazul Kovesi.

Aflat la Bruxelles, Klaus Iohannis a susținut, într-un dialog pe picior cu presa, că o decizie în chestiunea Kovesi e una de „oportunitate politică”.

În replică, la o conferință de presă dedicată tot revocării, Liviu Dragnea, președintele PSD, a găsit de cuviință să-l contrazică pe Klaus Iohannis:

„Cred că preşedintele a făcut o afirmaţie greşită. (…) Eu nu sînt de acord cu această afirmaţie. Nu putem vorbi de oportunitate politică.”

Dînd curs acestei viziuni asupra Scandalului, Liviu Dragnea a reafirmat poziția adoptată de PSD față de subiectul care divizează țara:

„Liviu Dragnea: PSD, şi eu ca preşedinte, am stat de-o parte în toată această perioadă în legătură cu acest subiect. Şi aşa vom face în continuare.”

Din cîte se vede, Liviu Dragnea consideră că revocarea nu e o chestiune de oportunitate politică. E o chestiune strict tehnică a lui Tudorel Toader, care, deși ministrul Justiției într-un guvern eminamente politic, e lăsat să facă ce vrea de parcă ar fi producător individual de mosoare.

Cine are dreptate? Indiscutabil, Klaus Iohannis. Din motive care-mi scapă, Codruța Kovesi a fost beneficiara, supusă atît pe plan intern, cît și extern, a unei ample Operațiuni de imagine (nu prea diferite de cea care a făcut din corupta Iulia Timoșenko întruchiparea Virginității morale și din oportunista Carla del Ponte, modelul luptătoarei împotriva criminalilor de război) prin care lupta împotriva corupției, prezentată ca mai importantă pentru români decît integritatea și independența patriei, a fost identificată cu persoana fizică a Codruței Kovesi.

În acest context, decizia de revocare e una strict de oportunitate politică, atît în plan intern, cît și în plan extern.

Anul trecut, la finele Raportului său din 29 martie 2017, Tudorel Toader, după ce o făcea praf pe Codruța Kovesi, anunța că nu va cere revocarea din motive de oportunitate politică:

„Evaluînd toţi factorii de constituţionalitate, de legalitate, de oportunitate la care am făcut referire, factori cuprinşi şi pe care vi i-am prezentat într-o formulă destul de sintetică în cele două părţi ale raportului pe care îl veţi avea la dispoziţie, am apreciat că în acest moment, nu este oportună declanşarea mecanismului instituţional de revocare a procurorului general, respectiv a procurorului şef al DNA.”

Tot ministru și la vremea respectivă, Tudorel Toader conchidea, la finele unui rechizitoriu la adresa Codruței Kovesi, mult mai convingător decît Raportul din 22 februarie 2018, că nu e oportună declanșarea mecanismului de revocare.

Pe parcursul prezentării Raportului din 22 februarie 2018, Tudorel Toader și-a motivat decizia de revocare de acum prin faptul că șefa DNA a continuat să comită abuzuri în ciuda Raportului de anul trecut. Da, dar anul trecut, decizia de a nu cere revocarea nu s-a întemeiat, așa cum se vede, pe teza simplului avertisment, ci pe teza oportunității politice. Concluzia, formulată clar chiar de Tudorel Toader, susținea că, deși din punct de vedere juridic sînt toate argumentele pentru a declanșa mecanismul revocării, din punct de vedere al oportunității, el nu face asta.

Anul acesta Tudorel Toader, bazat tot pe argumente de ordin juridic, a declanșat mecanismul revocării. Înseamnă că anul acesta nu se mai pune ca anul trecut chestiunea oportunității politice? Înseamnă că anul acesta s-au adunat atît de multe abuzuri încît, deși condițiile interne și externe nu s-au schimbat, totuși ministrul cere revocarea?

Înseamnă că anul acesta e oportun să se ceară revocarea?

Am mai scris că una dintre iluziile greţoase ale politicienilor e cea de a crede că sîntem proşti.

Liviu Dragnea se dă de ceasul morţii să ne convingă că revocarea Codruţei Kovesi e asemănătoare cu luarea oalei de ciorbă de pe foc. Vezi c-a dat în clocot şi indiferent de părerea ta despre oală trebuie să faci ceva obligat, fireşte de realitatea clocotitului. Dacă ar fi să-l credem pe Liviu Dragnea, Tudorel Toader nu e ministru Justiţiei, e un fel de lucrător la Service care a constatat că s-a dezumflat roata la maşină. Tudorel Toader e ministrul Justiţiei numit politic într-un Guvern politic. Propunerea de revocare a Codruţei Kovesi are semnificaţii uriaşe în plan politic. Şi cea mai bună dovadă e faptul că ea nu e discutată doar în presa de specialitate, la simpozioane pe teme juridice, ci în presa politică, în stradă şi în sediile partidelor politice.

Uşor de recunoscut un mod de operare tipic lui Liviu Dragnea. S-a manifestat în multe alte împrejurări începînd cu Ordonanaţa 13. În culise, el convinge sau chiar obligă pe cineva să facă ceva. Cînd respectivul îşi asumă public iniţiativa, Liviu Dragnea susţine că el nu ştie nimic, că nici nu era în ţară cînd s-a întîmplat asta, că el nu se ocupă cu aşa ceva. Toată lumea ştie însă că el a provocat acţiunea. Numai că din punct de vedere oficial, nu-i poţi reproşa nimic.

Pe ce se bazează Liviu Dragnea? Pe axioma că Şefa DNA nu va fi revocată. Şi că astfel el va împuşca doi iepuri dintr-o dată.

Pe de o parte, deşi el susţine că n-are nici o legătură cu propunerea, totuşi, la Congresul PSD din martie, chiar fără s-o spună pe faţă, el va folosi propunerea drept argument crucial în faţa baronilor locali c-a vrut s-o revoce pe Codruţa Kovesi, dar preşedintele s-a opus.