Știrea numărul unu a lumii civilizate, difuzate și comentate pe larg la toate televiziunile din Europa (cu excepția televiziunilor noastre, preocupate de avatarurile lui Pomohaci și de Conflagrația dintre Liviu Dragnea și Codruța Kovesi) a fost, indiscutabil, cea despre victoria istorică a formațiunii Alternative für Deutschland / AfD ( Alternativa pentru Germania) la alegerile parlamentare din Germania.
AfD este un partid de Extremă Dreaptă, nu atît antisemit, cît mai ales anti-islamic, adversar al Uniunii Europene în numele identități germane.
La dezbaterea de la France 24, din cadrul unei ediții speciale, care a durat ore în șir duminică seara, comentatorul de politică externă al postului, a pus victoria Extremei Drepte pe seama unei monotonii de rutină a campaniei electorale din Germania. Nu numai în Germania, dar și în Franța, în America, partidele tradiționale sînt în decădere, deoarece nu mai vin cu nimic nou, nu mai sînt însuflețite de nici o idee nouă și mai ales îndrăzneață. Într-adevăr, dacă ne uităm la campania electorală din America vom observa imediat că Hillary Clinton reușise să adoarmă SUA și planeta cu platitudinile ei de femei înșelată de un bărbat în căutare de altceva decît o bielă-manivelă.
Plicticoșenia absolută a fost atinsă în Germania de Martin Schultz, un ins cu aspect de șoarece chel, incapabil să stîrnească tresăriri pînă și unei Mimosa Pudica.
Politicul a fost compromis în Europa occidentală prin reducerea camapaniei electorale la socoteli contabilicești, prin absența ideologiei, prin sărăcia credinței.
Vrea sau nu, democrația, pentru a supraviețui, trebuie să învețe de la bolșevism și de la radicalismul islamic rolul crucial al credinței într-o idee, al agitării unui ideal, al unui proiect, fie el și utopic.
Deși în România alegerile din Germania au trecut neobservate, totuși, cei cît de cît interesați de a scoate nasul de sub plapuma plină de mirosuri grele a politicii autohtone, au căutat să găsească răspuns la cîteva întrebări.
De ce a pierdut dramatic SPD?
Pentru că acest partid cu pretenții de a fi alternativă la guvernare a stat ani întregi la căldura Puterii, sub fustele Angelei Merkel, în loc să lupte în Opoziție.
Cum de a fost posibil ca în Germania un partid să cîștige alegerile după 12 ani de guvernare, în timp ce la noi un partid dacă reușește să rămînă la putere doi ani?
Pentru că în Germania alege Poporul, pe cînd la noi aleg sergenții majori mesianici în numele Poporului.
Ce mai importantă întrebare rămîne însă: Cum de a obținut un asemenea scor o formațiune pînă nu demult marginală? Răspuns: Pentru că în Germania e democrație adevărată și nu democrație de fațadă, ca în România zisă și Babuinia.
Luînd în serios neghiobiiile TeFeLismului planetar – altfel spus ale gîndirii care nu gîndește, ci execută – poate că unii de pe la noi se vor fi limitat la a se văicări la asemenea rezultat, considerîndu-l un eșec al democrației.
Riscînd să provocăm leșinuri TeFeLismului, vom afirma din start, cît se poate de răspicat, că victoria istorică a AfD e victoria democrației în Germania.
Victoria AfD din Germania trebuie corelată cu intrarea în turul doi în Franța a lui Marie Le Pen, cu plasarea pe locul doi a partidului naționalist în Olanda, cu rebeliunea lui Victor Orban, susținută de maghiari, cu Brexitul, cu victoria lui Donald Trump în America.
Într-un reportaj realizat în primele zile ale călătoriei mele la Aachen, în Germania, publicat pe cristoiublog.rosub titlul O aventură: Descoperirea unui neamț în Germania! dam curs uluirii mele de a descoperi o Germanie de nerecunoscut prin invazia imigranților.
Printre altele, remarcam:
„În Germania, văzută de mine cel puţin, străinii se constituie în comunităţi proprii. A sporit numărul magazinelor dedicate alimentelor, îmbrăcăminţii, mărfurilor lor.
Cheia unei asimilări a străinilor e dată de integrarea acestora în societatea germană. În cartierul în care am găsit aparthotel există un magazin turcesc. Vînzătorii sînt turci. Produsele sînt turceşti şi toate scrise în turcă.
De ce are nevoie un turc de produse turceşti?
Dacă a venit să trăiască şi să muncească în Germania, n-ar fi normal să consume produse nemţeşti?
Acelaşi lucru şi despre ţinuta musulmanelor.
N-am văzut nici una altfel decît în ținuta cerută de religia lor.
La un Netto, am văzut o cumpărătoare îmbrăcată în negru pînă la nas.
Dacă o nemţoiacă ajunge în Iran, e obligată chiar din avion, să-şi pună broboadă. Şi e normal să fie aşa. E un semn de respect faţă de iranience.
N-ar trebui să arate şi musulmanele acelaşi respect faţă de nemţoaice?
Ele n-au venit în Germania în excursie, ca să poți înțelege refuzul de a se îmbrăca europenește.
Au venit ca să trăiască aici.
Aici și-au găsit sau o să-și găsească un rost.
Aici fac sau vor face copii.
Dacă ai venit să trăieşti şi să munceşti în Europa înseamnă că vezi în Europa o lume ideală, oricum superioară celei din care vii.
De ce nu renunţi la cel mai important semn al lumii din care vii?
Sînt întrebări care trec dincolo de retorică.Magazinele, restaurantele, serviciile, îmbrăcămintea dezvăluie cetăţeni care nu se integrează în societatea germană sau care, cel puţin, au rămas cu o parte din suflet în lumea din care vin.
E mai mult decît semnificativă deosebirea radicală de comportament față de alții.
Germanii-germani sînt învățați de mici să sară în ajutorul altora.
În autobuzul din Aachen, dacă mă vedea suindu-mă un adolescent așezat pe scaunul bătrînilor, sărea în picioare imediat și mă invita să iau loc.
În același autobuz, dacă pe locurile rezervate ședeau negri, musulmani, asiatici, nici unul dintre ei, deși niște hăndrălăi, nu dădeau semn c-ar vrea să se ridice.
Explicația e simplă.
Imigranții aduc și păstrează în Germania nepăsarea unei lumi crude față de bătrîni, față de neputincioși, față de cei care nu sînt în putere.
O societate modernă, înaintată, se vede după comportamentul față de neputincioși, față de deținuți și față de pisici.
Societatea germană, ca și cea din alte țări vestice, dovedește o remarcabilă conștiință modernă în acceptarea ca străinii să se integreze în societatea germană.
Problema e că străinii nu vor să se integreze în societatea germană.”
Nu sînt troglodit astfel încît să nu fiu tolerant cu minoritățile de orice fel, inclusiv cu cele sexuale, considerînd că există loc sub soare pentru toți.
Uluirea mea își avea temeiul în dispariția felului de a fi nemțesc (o întreagă literatură s-a scris despre a fi neamț în toate cele) în favoarea felului de a fi arab, turc, afgan, irakian, într-un cuvînt de transformarea Germaniei într-o tabără de beduini.
Dintotdeauna, nemții m-au impresionat prin orînduială, respect, politețe, respectarea regulilor, seriozitate.
Dintotdeauna am crezut că noi, românii, am avut un ghinion în faptul c-am devenit colonie rusească și nu nemțească.
Pînă și ocupația germană din Primul Război Mondial începe să fie văzută sub aspectele sale pozitive în lumina documentelor scoase la iveală în ultimul timp.
La Aachen, am dat însă peste o Germanie fără nici o legătură cu felul de a fi nemțesc, cu lucrul nemțesc, cu seriozitatea nemțească.
Și dacă eu, ins din Est, învățat cu pitorescul de iarmaroc al României, cu neorînduiala, cu piestrițul oriental, cu gălăgia, cu lipsa de respect, cu îmbrăcămintea de paparudă, cu suflatul mucilor pe jos, am fost șocat de Germania care mi se înfățișa ochilor, ce să spunem despre mulți dintre nemți confruntați cu o țară pe care n-o mai recunosc? Acești mulți nemți n-au găsit un timp în nici un partid din Germania purtătorul de cuvînt al spaimelor, al uluirii lor de a vedea în jur un bazar din Istanbul și nu o Germanie înainte de toate, al furiei de a constata că Angela Merkel își continuă politica de islamizare a țării și că principalele partide o sprijină.
Acești mulți nemți au descoperit că trăirile lor nu sînt reflectate nici de presă.
Presa, senzorul dintotdeauna al stărilor de spirit cele mai subtile ale opiniei publice, a fost în cazul Germaniei roabă neghioabă a lui Political correctness. Acolo unde nemții întîlneau în viața de fiecare zi violuri, agresiuni, neorînduială provocată de imigranți, presa germană tăcea sau, mai rău, dregea cu busuiocul idilizării realități grave.
În aceste condiții, era de așteptat ca nemții să se îndrepte spre AfD, Un partid în care ei și-au găsit purtătorul de cuvînt. Marele avantaj al democrației adevărate stă în posibilitatea ca toate stările de spirit, toate pozițiile, toate opiniile de la un moment dat să se regăsească în partide, în organizații, în presă. Prin intrarea AfD în Parlament, democrația germană a găsit supapa necesară pentru ca tensiunile provocate de imigranți să-și găsească un purtător de cuvînt. Autocrațiile s-au prăbușit și pentru că stări de spirit, interese ale unor largi categorii ale populației li s-a refuzat exprimarea politică și prin presă.
În Germania, intrarea AfD în Parlament poate fi o soluție de rezolvare a unor tensiuni care se adunau în societatea germană pe ascuns, în adîncuri, din cauza frustării celor care nu se vedeau exprimați parlamentar.
Asta s-a întîmplat în Germania, unde bătălia politică se desfășoară în chip natural.
La noi însă unde viața politică e dirijată de sergenții majori mesianici din Deep State așa ceva e imposibil.
După dispariția PRM, naționaliștii români nu mai au un canal de exprimare. Efortul lui Deep State de a crea prin Sebastian Ghiță un partid naționalist artificial, a dat naștere unui avorton.
Sînt multe alte stările de spirit de la noi care nu se regăsesc dacă nu în partide, măcar în ONG-uri, stări de spirit care, lipsite de supapa exprimării publice, fac să se acumuleze în adîncurile societății românești tensiuni uriașe.
Să le găsim un canal de comunicare politică pînă nu e prea tîrziu!
Autor: Ion Cristoiu
Sursa: Ion Cristoiu Blog
Adauga comentariu