Analize și opinii

Ion Cristoiu: „Moțiunea AUR-USRPLUS e o farsă de iarmaroc.”

Doar dacă ești împătimit al telenovelelor turcești (Îl urăsc pe Florin Cîțu sau Îl iubesc, pe Florin Cîțu, Tertium non datur) nu-ți dai seama că Moțiunea AUR-USRPLUS e o farsă de iarmaroc. Potrivit tuturor dicționarelor, inclusiv cel al Limbii române pentru proști, Moțiunea de cenzură, căreia i se mai spune și Moțiune de neîncredere, e un act prin care Parlamentul retrage mandatul conferit Executivului pentru Guvernarea țării. Acest adevăr înseamnă:

1) Prin Moțiunea de cenzură, partidele inițiatoare cer căderea întregului Guvern, nu doar a premierului.

2) Dacă Moțiunea trece, Guvernul pleacă, Președintele desemnează un nou premier, care premier, ca urmare a unor negocieri, formează un nou Guvern, alcătuit fie din alte formațiuni decît cele care au alcătuit Coaliția de Guvernare, fie din aceleași formațiuni, dar pe baza unui nou acord de colaborare. E imposibil ca noul Guvern să fie același ca și Guvernul anterior, cu excepția premierului. Totul se reia de la zero. Inclusiv ponderea fiecărui partid în structura Guvernului.

3) Textul Moțiunii de cenzură, indiferent de numărul de file, trebuie să se refere la întregul Guvern și, mai ales, la întreaga perioadă de Guvernare de pînă acum. Nu există decît în mintea unor inși atinși de febra aftoasă textul unei Moțiuni de cenzură în care o parte a miniștrilor sînt ocoliți. Cu atît mai mult nu există Moțiune de cenzură care să ceară doar plecarea premierului.
Acestea sînt condițiile minime pentru ca o Moțiune de cenzură, cel mai important instrument al Opoziției în bătălia cu Puterea, să fie o Moțiune de cenzură și nu o plăcintă Poale-n brîu.

Aș adăuga acestor condiții, una foarte importantă, neglijată însă în ultimii ani. Moțiunea de cenzură se depune de un partid sau mai multe partide de Opoziție nu de dragul imaginii de Opoziție, nu pentru a arăta electoratului că tu, partid de Opoziție, nu dormi pe cuptor, ci pentru a veni la Guvernare în locul fostei Puteri. De aceea, în țările cu politicieni normali la cap, înaintea Moțiunii de cenzură partidul inițiator angajează negocieri cu alte formațiuni, atît pentru a avea numărul de voturi necesar trecerii, cît și pentru a putea forma viitorul Guvern. O dată cu votul pentru Căderea Guvernului, se negociază și votul pentru formarea viitorului Guvern.

Din august 2020, PSD, partid de Opoziție, a depus două Moțiuni de cenzură, amîndouă condamnate din start eșecului. De ce-a făcut-o? De la trecerea în Opoziție, PSD a fost un partid beat de somn de dimineață pînă seara. Ca să nu se spună că doarme-n bocanci, din cînd în cînd, PSD a depus o Moțiune de cenzură conștient că va fi un eșec. Prin aceasta PSD a lansat în postdecembrism unul dintre cele mai mari pericole:
Compromiterea celui mai important instrument de luptă democratică prin reducerea la o simplă operațiune de imagine.

Dacă trecem Moțiunea de cenzură inițiată de AUR și USRPLUS prin condițiile minime pentru ca o Moțiune de cenzură să nu fie un sughiț fără a duce mîna la gură, vom constata:

1) Textul dat publicității și înregistrat la Parlament nu cere căderea întregului Guvern, ci doar a premierului.

2) Textul Moțiunii de cenzură ocolește orice referire la unul dintre partidele aflate la guvernare din decembrie 2020: USRPLUS.

3) Atît AUR, cît și USRPLUS recunosc adevărul că n-au numărul de voturi necesare ca Moțiunea să treacă. Atît George Simion, cît și Dan Barna și Dacian Cioloș au lansat și lansează PSD apeluri să voteze Moțiunea.

Pentru ca un partid să voteze Moțiunea inițiată de alte partide, e musai ca el să fi fost consultat înainte de redactarea Moțiunii, astfel încît în documentul depus la Parlament să se găsească și criticile aduse Guvernului de partidul invitat să voteze.

Așa cum spune Marcel Ciolacu și cum recunosc liderii AUR și URSPLUS, PSD n-a fost nici măcar informat de depunerea unei Moțiuni de cenzură. Textul Moțiunii, depus la Parlament, nu numai că nu conține un singur argument adus de PSD, dar mai mult, prin excluderea oricărei referiri la miniștrii USRPLUS, intră în conflict cu poziția PSD față de întreaga Guvernare. Și cu toate acestea, liderii USRPLUS, mai ales, atacă zilnic PSD, pentru că nu vrea să voteze Moțiunea.

4) Unul dintre inițiatorii Moțiunii – USRPLUS – declară fără echivoc că după trecerea Moțiunii de cenzură, formațiunea nu va face Guvern decît cu PNL și UDMR. Ce visează liderii USRPLUS?

Scopul Moțiunii ar fi plecarea lui Florin Cîțu din fruntea Guvernului. O dată ce, prin Moțiunea de cenzură, Guvernul cade, se va forma un nou Guvern, care va fi exact cel pe care l-au dărîmat prin Moțiunea de cenzură, dar cu un alt premier, și acela tot de la PNL. Altfel spus, miniștrii USRPLUS se vor întoarce la birourile lor și vor relua lucrul la hîrtiile lăsate pe masă doar pentru cîteva ore, cît a durat votul la Moțiune.

E limpede că n-avem de-a face cu o Moțiune de cenzură. Avem de-a face cu un banal instrument de șantajare a lui Klaus Iohannis pentru a-l demite pe Florin Cîțu. Umiliți (după opinia mea, ca și în aprilie 2021, în chip nepermis în cazul unei Coaliții de Guvernare), liderii USRPLUS n-au găsit o altă formă de reparare a onoarei, în fața propriului electorat, decît cerînd plecarea lui Florin Cîțu. Ei știu însă că Florin Cîțu nu s-a purtat atît de mitocănește de capul lui. Florin Cîțu a fost purtătorul de cuvînt al PNL, exasperat de fițele URSPLUS, și al președintelui Klaus Iohannis. Împinși la zid, loviți în gură cu bocancul plin de noroi, liderii USRPLUS ar fi trebuit să plece de la Guvernare în Opoziție. Cum însă n-ar pleca în veci de la friptură (Dacian Cioloș a declarat că ei nu pleacă, mor de gît cu ei), prefăcîndu-se că nu văd Planul de scoatere de la Guvern nu prin revocare, ci prin demisie a miniștrilor, liderii USRPLUS s-au gîndit să împace și capra și varza.
Să facă totuși ceva tare, răsunător (demiterea lui Florin Cîțu), dar fără a-și tăia punțile rămînerii în Coaliția de Guvernare.
Așa s-a născut această giumbușlucărie numită Moțiunea AURUSRPLUS, Moțiune prin care se urmărește nu căderea Guvernului, ci doar Căderea premierului.

Dintre toate partidele din Parlament, singurul dispus să semneze împreună cu USRPLUS această Moțiune de cenzură halucinogenă a fost AUR.
Explicabil.
AUR e un partid marginal și marginalizat. Căsătoria cu USRPLUS, fie și de o Moțiune, a dat AUR blazonul de care acest partid avea nevoie ca de aer.

Firește, liderii USRPLUS a mers la ședința de Coaliție fluturînd amenințarea cu Moțiunea inițiată împreună cu AUR.
Erau convinși că liderii PNL vor ceda șantajului și vor renunța la Florin Cîțu. Mai ales că președintele PNL era Ludovic Orban, cel care i-a îndemnat s-o facă, angajîndu-se că-l debarcă el pe Florin Cîțu.

Toți liderii PNL s-au așezat în spatele lui Florin Cîțu. În aceste condiții, liderii USRPLUS s-au văzut nevoiți să meargă mai departe. S-au dus la Senat și au depus Moțiunea. Cînd și-a anunțat venirea partenerul George Simion, au rupt-o la fugă, ca nu cumva să-i vadă țara împreună. De vineri, liderii USRPLUS vorbesc de Moțiune, de cum o să dea ei jos pe Florin Cîțu.

În tot acest timp, stau cu ochii pe telefonul mobil. Așteptînd, 24 din 24 de ore, un telefon de la Cotroceni. Disperați că nu vine, l-au sunat pe Klaus Iohannis. Nu li s-a răspuns. Ei tot mai speră. Și dacă Moțiunea trece de Birourile Permanente vor continua să spere. Vor vota căderea Guvernului tot cu ochii pe telefoane.
Doar-doar vor fi chemați la Cotroceni.

Am făcut această prezentare a farsei numită Moțiunea de cenzură, pentru a argumenta de ce mă stupefiază poziția adoptată de PSD față de Moțiune.
Un partid precum PSD, partid mare, serios, trebuia să lanseze din prima zi a Crizei Mesajul:
Nu ne interesează păruiala din interiorul Coaliției de Guvernare.
Nu vom vota în veci o Moțiune care a fost redactată fără ca noi să avem habar. Nu vom face jocul URSPLUS care a inițiat Moțiunea numai și numai pentru a șantaja PNL și pe Klaus Iohannis.
Și cu asta basta!
Noi avem alte treburi decît să participăm la țurca din interiorul Coaliției de Guvernare.
Cînd vom socoti că trebuie, vom depune Moțiunea noastră de cenzură.

În locul acestui Mesaj ferm, PSD își schimbă de la o zi la alta poziția.
Greșesc.
Își schimbă poziția de la o seară la alta.
În funcție de televiziunea la care merge Marcel Ciolacu.

Deși poziția față de Criza Guvernamentală e o chestiune crucială pentru PSD, nici un alt membru al conducerii decît Marcel Ciolacu nu s-a pronunțat pînă acum.
Duminică, 5 septembrie 2021 a avut loc ședința BPN al PSD.
Din organism fac parte 30 de lideri ai PSD.
Nici la intrare, nici la ieșire nu s-a pronunțat vreunul dintre ei despre cea mai importantă chestiune a momentului:
Poziția PSD față de Moțiunea de cenzură.

Marcel Ciolacu n-a spus la Conferința de presă dacă s-a supus sau nu la vot decizia prezentat de el după încheierea ședinței.
Singurul care decide e Marcel Ciolacu.
Singurul care se pronunță e Marcel Ciolacu.
Așa ceva n-a fost nici măcar pe vremea lui Liviu Dragnea.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: cristoiublog.ro