Incendiul de la spitalul „Matei Balș” a avut loc vineri, 29 ianuarie 2021, la ora 5 dimineața. Sîntem marți, 2 februarie 2021. De la tragedia care a zguduit țara (oamenii au mers la spital ca să nu moară de Covid 19 și au murit din cauza unui incendiu, arși de vii, fie otrăviți de fum) au trecut patru zile. Patru zile mari și late.
Incendiul n-a dărîmat pereții salonului, n-a făcut scrum toată clădirea. Spațiul tragediei a rămas intact. Potrivit autorităților, la fața locului au fost pompierii. Procurorii, membrii Corpului de control al premierului și membrii Corpului de control al ministerului Sănătății. Așa cum am scris în primul comentariu despre accident, nu putem avansa nici o soluție de ansamblu cîtă vreme nu știm cauzele incendiului. Nu cine răspunde penal, și nici cine răspunde politic pînă la urmă, și cum s-a declanșat incendiul. Toți cei care au fost la fața locului puteau stabili cauza incendiului în doi timpi și trei mișcări. Pompierii sînt specializați în descoperirea neregulilor care pot declanșa un incendiu. Procurorii trimiși la Matei Balș știu să vadă, dintr-o singură ochire dacă totul a pornit de la un reșou, de la o aerotermă, de la o țigară sau de la explozia unui bec.
Cum să vadă pompierii defecțiunea care a stîrnit scînteia sau flama declanșatoare cînd ei n-au observat că în baie era cineva?
Cum să descopere procurorii dacă a fost reșou sau aerotermă cînd ei susțineau vineri seara că de-abia a doua zi vor merge să vadă dacă a existat sau nu o aerotermă?
Și cu toate acestea, deși au trecut patru zile, timp presupus a fi fost dedicat în întregime investigațiilor, nu știm cum s-a declanșat incendiul. Nu cine e vinovat din punct de vedere penal. Nu cine e vinovat din punct de vedere politic. Ci un lucru mult mai simplu:
Cum și de la de ce a pornit incendiul devastator.
Nu știm ce obiect neînsuflețit e vinovat. Ce aparat a produs scînteia și cum s-a ajuns de la o scînteie, sau de la o flacără la un incendiu care a carbonizat oamenii.
Ar fi fost de așteptat ca în tot acest timp presa independentă să fi publicat informații din surse menite a sugera, dacă nu chiar a spune de-a dreptul, cum s-a declanșat incendiu și cum s-a dezvoltat din punct de vedere tehnic. Presa n-a contribuit cu nimic la aflarea adevărului. Nici un jurnalist n-a avut curiozitatea să vadă măcar filmul incendiului.
A fost totuși o excepție.
Ion Spânu de la Cotidianul.
Ca și în cazul Caracal, ca și în cazul 10 august 2018, Ion Spânu a plecat de la premisa că Autoritățile ascund adevărul despre incendiu. Drept urmare, el a făcut rost de înregistrarea unei camere de supraveghere, a analizat secvență cu secvență, a fost la fața locului, a întrebat în dreapta și-n stînga, și a descoperit (și a denunțat) că la Matei Balș au avut loc mai multe scurtcircuite, în alte două saloane decît în Salonul morții.
A fost vorba de o avarie la întreaga rețea?
Iată întrebarea pe care ne-o punem după ce citim articolul publicat de Ion Spânu în Cotidianul din 1 februarie 2021 sub titlul Analiza fiecărui cadrul al filmului tragediei de la „Matei Balș”.
Într-un interviu pe care i l-am luat pentru Jurnalul meu video de pe cristoiublog.ro, Ion Spânu susține că Autoritățile, toate ținînd de regimul Klaus Iohannis, ascund adevărul despre adevăratele cauze ale incendiului. Se pretează la asta – adăugăm noi – pentru a minimaliza dezastrul întruchipat de incendiul de la Matei Balș. Din această minimalizare fac parte, alături de supralicitarea felului în care s-a intervenit, și efortul de a nu da informații despre cauzele tehnice ale incendiului. Pentru că una e ca incendiul să fi fost pornit de la un reșou și alta e ca el să fi fost declanșat de un șir de scurtcircuite pe o parte a rețelei. Dacă a pornit de la un reșou se pune problema unei reforme a felului de a lucra a celor din spitale. Dacă au fost cauze tehnice ținînd de întreaga rețea, atunci trebuie să construim noi spitale. Sau cum deja pledează Vlad Voiculescu, să privatizăm sistemul de Sănătate.
Dacă n-a fost vorba de o simplă scînteie, atunci se pune întrebarea, evidențiată și de articolul lui Ion Spînu:
De ce n-a funcționat instalația de avertizare a incendiului?
După cîteva zile de bîlbîială, mașinăria de propagandă a regimului s-a pus în mișcare începînd cu duminică seara, politruci, postaci, influenceri au primit ordin să abată atenția de la cauzele tragediei declanșînd campania PSD e de vină. S-a ajuns pînă acolo cu această diversiune încît se apelează la TeFeLiști să meargă în Kisselef și să demonstreze împotriva PSD.
Ștabii regimului Iohannis știu că Sloganul Dezastruoasa moștenire e de mult inutil pentru a evita responsabilitatea regimului Iohannis.
Coaliția de Centru Dreapta administrează Sănătatea din octombrie 2019, de mai mult de un an, așadar, și nu din 23 decembrie 2020, cum vrea să ne convingă presa de partid și de stat.
De ce s-a pus la cale Diversiunea PSD e de vină?
Pentru a abate atenția de la cauzele incendiului.
Mașinăria e simplă.
Atacat, PSD răspunde.
Dacă se pune la cale și de o demonstrație în fața sediului PSD (lucrătorii SRI nu se mai tem de Pandemie, ei s-au vaccinat deja, peste rînd), opinia publică nu se mai întreabă asupra cauzelor tehnice ale incendiului.
De ce e atît de mare interes de a abate atenția de la adevărul privind cauzele incendiului?
Pe internet circulă intens ipoteza unui incendiu provocat dinadins pentru a justifica privatizarea Sistemului de Sănătate, privatizare amînată din 2012 de teama reacției populare.
Privatizarea e visul de ani întregi al bandiților care pîndesc Sistemul public de Sănătate amețind la gîndul ce profituri uriașe ar putea obține.
Eu nu cred că s-a ajuns cu ticăloșia pînă acolo încît să moară oameni carbonizați de dragul unei privatizări.
Cred însă că adevărul e dinadins ascuns pentru a se putea pune pe seama sistemului public de Sănătate cauzele incendiului.
Există însă un mare pericol în această afacere.
Ca Diversiune de ascundere a adevărului privind cauzele Tragediei adîncește în opinia publică suspiciunea că la Matei Balș a fost mai mult decît un accident.
Autor: Ion Cristoiu
Sursa: cristoiublog.ro
vasilica citu si vlad voiculescu sunt printre principalii vinovati de acest genocid. Asteptam ca procuratura sa-si faca meseria.
Principalul vinovat pentru tot dezastrul din Romania este nazistul antinational Iohanis!Voi nu vedeti ca,de cind a venit mizeria asta de om in fruntea tarii,mor romanii pe capete iar Romaniei ii merge din ce in ce mai rau?!Nu vedeti ca mergem cu pasi repezi spre dezastru?!Pina nu scapam de nemernicul asta din fruntea tarii,Romania si noi romanii suntem in mare pericol!!!Politicieni,uniti-va si scapati tara si romanii de acest blestem ,Iohanis!!!
https://www.youtube.com/watch?v=LrfHnKtKvws