Situația politică din România s-a schimbat foarte mult în ultimii trei ani pentru că actorii politici s-au schimbat. Câștigarea alegerilor de către Iohannis a părut, în prima fază, un nou început cu eliminarea treptată a vechillor reprezentanți ai regimului Băsescu. PDL a dispărut, odată cu el s-a retras și echipa de șoc Videanu-Berceanu-Blaga, pentru Elena Udrea au început problemele penale, au urmat Gabriel Oprea, Victor Ponta, Onțanu și Piedone.
Apoi Iohannis a devenit ”președinte jucător” și și-a pus ”guvernul său”, care a fost o adunătură de securiști pe filiera SIE – Bruxelles și care și-au făcut propriile jocuri și au uitat cine i-a pus acolo.
A urmat episodul Ghiță – Coldea și demisia prim-adjunctului SRI. Asta a fost prima mare victorie a lui Iohannis, de la acel moment lumea se aștepta ca Iohannis să se desfășoare, dar el a ales să plece în vacanță. În ianuarie 2017, au venit protestele legate de OUG13, pe care el le-a speculat elctoral, dar nu a obținut nimic. În vremea guvernelor Grindeanu și Tudose, președintele a încercat mai multe rebeliuni împotriva lui Dragnea, dar toate au eșuat lamentabil. Acum lucrurile la guvern sunt închise, iar Iohannis s-a resemnat. După acceptarea guvernului Dăncilă, Iohannis a început să facă o serie de gafe în lanț.
Greșelile lui Iohannis
În prezent, președintele este legat de Koveși, fără ca șefa DNA să depindă din punct de vedere al imaginii de președinte, ea reușind să-și autonomizeze imaginea. Astfel, Ioahnnis e obligat de declarațiile anterioare și de electoratul său să o păstreze pe Koveși cu orice preț, deși acest lucru îi aduce prejudicii enorme de imagine în ochii publicului rațional și chiar în rândurile PNL.
Aici lucrurile devin interesante. Iohannis nu prea s-a preocupat de PNL în acești ani de mandat la Cotroceni, ba chiar a încercat să fugă cât mai departe de liberali considerându-i elemente ce-i pot afecta imaginea. Cel mai probabil, în 2019, liberalii vor răspunde la fel, iar securitatea nu te poate face președinte fără un partid în spate.
Acest ping-pong al președintelui între PNL și USR este ridicol. USR este primul ONG care ajunge în Parlamentul României, reprezintă o mână de figuranți care fac zgomot de fond, dar nu produc nimic. În lupta pentru prezidențiale, aportul lor va fi neglijabil, pentru că electoratul USR oricum nu are altenativă, deci va alege Iohannis oricum.
Greșeala majoră a lui Iohannis este însă că tace mult, iar atunci când spune ceva, o face foarte prost și de obicei pe lângă subiect. România fierbe din cauza dezvăluirilor despre DNA, legile justiției sunt discutate și para-discutate, avem schimb dur de mesaje între Comisia Europeană și Executiv, iar Iohannis evită subiectele de zici că el este la Cotroceni doar în vizită.
Iohannis va pleca acasă în 2019, nu la Bruxelles
Poziția ambiguă a președintelui și indiferența din ultimele șase luni în ceea ce privește politica internă începe să semene cu semnarea unei demisii. Au apărut speculații ca va fi ales în locul lui Donald Tusk la Cosiliul European, dar acest tip de dezinformare este în aceeași logică cu numirea lui Băsescu șef al comandamentului NATO sau cu plecarea lui Koveși comisar european pe Justiție.
În afara concediilor, singurul loc în care va pleca Iohannis va fi Sibiul. Lipsa de strategie și apărarea lui Koveși îi vor cauza pierderea mandatului doi. În continuare este important cine va deveni noul Iohannis, pentru că așa cum știm, PSD are interzis la prezidențiale deci, așteptăm opoziția.
Autor: Alexandru David
Decoratii, avansari, functii, prime, excursii, paradisuri fiscale, imunitate, protectie vs. OPERATIUNEA DE PARADEALA A TARII;
PREMII ACORDATE PENTRU REUSITA IN REALIZAREA JEFUIRII, INCHINARII, ANEXARII TARII;
N-avem nici macar o singura autostrada, un spital regional, buget de bun simt sustenabil ptr. salarii, pensii decente, nivel de trai decent/cap locuitor, fond suveran de investitii, etc. Nu mai avem suveranitate, oxigen, paine, liniste in propria tara. Ce fel de avansari sunt acestea?!
CAPCANA!
Totul e neclar din cauza ca el e produsul lui Merkel, care ea insasi se indreapta spre iesire. Intreaga organizare europeana este data in vileag ca nefiind nimic mai mult decat o incercare extrem de brutala de acaparare si anihilare a natiunilor, in scopul infaptuirii NWO, visul sionist, avortat si de data aceasta, fara sa fi invatat nimic din holocaustul a 60 milioane de fiinte umane produs in scopul construirii comunismului. Johannis e in puppet la fel ca Basescu in asteptarea ordinelor.
Avand in vedere fenomenele climatice, mai mult sau mai putin extreme, pe alocuri!!!, provocate artfificial, hibrid sau naturale!!!, se contureaza din ce in ce mai mult scenariul conform caruia, treburile acestea, geostrategiile in context, ar avea legatura de cauzalitate cu o schimbare de paradigma la nivel planetar, cosmic, context in care, tot ceea ce se creaza la suprafata Pamantului, din gand, cuvant, fapta, cu credinta, incredere, speranta, se amprenteaza instantaneu in matricea noului stadiu de evolutie al civilizatiei umane. Cer nou, pamant nou, om nou. Nimic nou sub Soare. Si, daca ne mai amintim si de anumite vizite oficiale efectuate in primavara anului trecut prin Antarctica, atunci, lucrurile incep sa se dezlege, descifreze. Ideal ar fi si de buna augur sa manifestam deschidere, sinceritate, creativitate, intelepciune, constienti de faptul ca insasi pozitia noastra geostrategica in zona, arealul aferent spatiului carpato-danubiano-pontic, Sarmis, Taramul Nemuririi, Gradina Maicii Domnului, nu este intamplatoare. Doamne ajuta pentru lucruri bune, strategii sustenabile, durabile, implinirea legii drepte, era Pacii!
@Gina
O iei razna din primele cuvinte!
Nu se “amprenteaza” nimic, relaxeaza-te… nu a definit nimeni vreo “matrice” a vreunui “stadiu de evolutie”…
Omul nu a evoluat, dimpotriva – desi pare ca este la fel cu cel din inceput a ajuns mai rau, degenerat, nesimtitor.
Faptul ca se va petrece CEVA inseamna ceva nou sub Soare – nu este era pacii ci venirea Antihristului pe care doar esoteristii, indracitii o asteapta cu optimism ca al tau.
In Marele Post te-ai gasit sa dai drumu’ la aiureli din astea, vai de tine!
Daca printr-o minune ar aparea Iisus, asa, din senin, l-am rastigni iarasi?