– Preşedintele Putin, violator de frontiere
– Insurgenţii din Inguşetia şi alţii din Caucaz nu doresc o viaţă paşnică
– „Comunitatea internaţională va recunoaşte independenţa Republicii Moldoveneşti Nistrene”
– Jobbik a mai făcut o declaraţie de razboi: “funcţionarea Centrului ‘Simon Wiesenthal’ constituie un risc la adresa securităţii naţionale”a Ungariei
Nu-i aşa că nu aţi auzit, încă, de energicul protest al Republicii Georgia (n.n. ex-Sovietice Gruzine) împotriva violării frontierelor sale de către preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin?
Ei bine, infracţiunea “casus belli “a fost comisă cu prilejul recentei vizite pe care Vladimir Putin a efectuat-o, la data de 25 august crt., în Abhazia, pentru a marca, împreună cu omologul său, Aleksandr Ankvab, împlinirea a cinci ani de la recunoaşterea de către Rusia a independenţei micii republici autonome caucaziene din nord-vestul Georgiei (sau Gruziei).
Ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, doamna Maia Pandjikidze, a înaintat o notă de protest Rusiei cu privire la încălcarea, de către preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a frontierei de stat a Georgiei şi a vizitei sale în Abhazia. Acest lucru a fost anunţat (26.08.2013) în termenii: “Cât priveşte vizita preşedintelui Rusiei în Piţunda, şi mai ales în această zi, ea reprezintă o nouă provocare, iar noi am înaintat deja o notă de protest în acest sens Rusiei prin intermediul Elveţiei. Evident, în acest mod condamnăm încă o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Georgia”.
Protestul ministrului Maia Pandijkizde poate părea unora uşor umoristic, ca o ştire de “Radio Erevan”, dar în arealul regiunii Caucaziano-Caspice se agită evenimente de nimic bun prevestitoare, scântei numai bune să detoneze conflicte de amploare.
* * *
Un important oficial al Republicii Inguşetia, secretarul Consiliului de Securitate, Ahmed Kotiev, a fost ucis în dimineaţa zilei de marţi (27.08.2013) de către persoane necunoscute.
Ahmed Kotiev se îndrepta către locul de muncă, iar în zona Nizhniye Achaluki a fost atacat, a comunicat postul de radio BBC.
Şoferul lui Kotiev a fost ucis pe loc, însă şeful securităţii din Inguşetia a murit la spital din cauza rănilor.
Preşedintele Yunus-Bek Yevkurov a declarat: „Ahmed Kotiev a fost ucis din cauza muncii sale, el încercând să convingă insurgenţii să renunţe la terorism şi să ducă o viaţă paşnică”.
Preşedintele Yevkurov a adăugat că este o chestiune de onoare să îi găsească pe vinovaţi.
Tot motive de onoare au motivat şi acţiunile structurilor speciale de forţă din Districtul Caucazul de Nord al Federaţiei Ruse, care au lichidat, în perioada 19-25.08.2013, 16 membri ai unor formaţiuni armate ilegale, printre care se numără şi lideri ai acestora.
“Structurile de menţinere a ordinii de drept şi unităţile forţelor federale au desfăşurat 40 de operaţiuni speciale de cercetare şi identificare, în cadrul cărora au fost lichidaţi, în Daghestan, liderul formaţiunii armate ilegale de la Buinaksk, Bammathan Seihov, şi 15 insurgenţi (…)”, se precizează într-un comunicat oficial.
Poate părea un paradox, dar împotriva terorismului din districtele sudice ale Federaţiei Ruse, a cărui sorginte este evidentă, nu există o mobilizare a cooperării internaţionale. Dimpotrivă, s-ar părea că şi în materie de terorism se operează cu dublă masură: “terorism rău” şi “terorism bun”.
* * *
Liderul separatist Evgheni Sevciuk este convins că independenţa Transnistriei va fi recunoscută de comunitatea internaţională, în decursul unui an, un an şi jumătate. Sevciuk a spus că interesul Transnistriei pentru recunoaşterea internaţională a sporit, deoarece ”(…) ia amploare procesul de unire a Republicii Moldova cu România. Populaţia din Transnistria şi-a format propria republică. Acum trebuie să ne concentrăm la comunitatea internaţională, pentru ca să ne fie recunoscută independenţa”, a declarat Sevciuk pentru ‘novostipmr.com’. (…)
Sevciuk a mai spus că independenţa Transnistriei este deja recunoscută de către “republicile Osetia de Sud şi Abhazia, adică de enclavele ce constitue serioase provocări pentru stabilitatea noii arhitecturi geopolitice”.
În urma acestor afirmaţii, nu putem lăsa să treacă neobservată agitaţia deputaţilor găgăuzi care au aprobat, în primăvară, structura Comitetului Executiv al Autonomiei celor trei raioane care fac parte din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuz-Yeri (Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti). Comitetul are14 direcţii, printre care şi Direcţia Relaţii Externe.
* * *
Alianţa Tinerilor de Dreapta—Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobboldali Ifjúsági Közösség—Jobbik Magyarországért Mozgalom), pe scurt Jobbik, partid politic de extremă dreaptă din Ungaria, după ce în săptămânile din urmă şi-a asumat un eventual conflict cu România, de această dată a cerut interzicerea activităţii Centrului „Simon Wiesenthal” din Budapesta şi expulzarea din Ungaria a angajaţilor acestuia care nu sunt cetăţeni unguri.
“Magyar hirlap” şi agenţia de presă MT.I au relatat: ”Potrivit Jobbik, după criminalii nazişti de război, funcţionarea Centrului ‘Simon Wiesenthal’ constituie un risc la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care partidul solicită Guvernului să interzică funcţionarea acestuia şi să-i scoată din ţară pe angajaţii săi care nu deţin cetăţenia ungară. (…)”.
Din nou, nu putem să nu observăm că “băieţaşul cu chibrite”, Jobbik, zburdă în voie prin România, unde cu interzisa Gardă Maghiară şi Plutonul Secuiesc al acesteia instrumentează, cu largul concurs al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CMNT), provocări după provocări.
Cea mai recentă provocare ne este semnalată de cotidianul “Uj Magyar Szo”, din 27.08.2013, din care reproducem:
”Filiala judeţeană Mureş a Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CMNT) şi cea a UDMR solicită comunităţii maghiare din Mureş să sprijine, prin participarea sa, manifestarea intitulată ‘Forgatag’ (‘Vâltoarea’), care se va organiza pentru prima oară în perioada 30.08 – 01.09.2013, la Sângeorgiu de Mureş. Ne delimităm de contramanifestarea ce va fi organizată de Asociaţia Culturală <Mioriţa>, în perioada 30.08 – 01.09.2013, sub titlul <Impreună-Egyutt>’, prin care se urmăreşte divizarea maghiarimii din oraşul nostru’, se menţionează într-un comunicat al CMNT. (…) Brassai Zsombor, preşedintele filialei judeţene Mureş a UDMR, a declarat publicaţiei noastre că Primăria din Tg. Mureş doreşte să organizeze o contramanifestare ce constituie un atentat.”
Faptelor mai sus menţionate – din Daghestan până la Budapesta – le este evident numitorul comun. Orice alte comentarii sunt de prisos.
Adauga comentariu