“Noua carte neagră a firmelor de marcă”, de Klaus Werner şi Hans Weiss, a trecut în România (aproape) neobservată, aşa cum se întâmplă, din păcate, cu multe volume care tratează chestiuni fundamentale, dar au o circulaţie restrânsă. Am luat-o aşadar, de unde stătea pitită şi prăfuită, pe un raft de librărie, şi o aduc în atenţia cititorilor mei.
Problemele tratate de cei doi autori austrieci sunt extrem de serioase. Prima ediţie a cărţii, datând din 2001, i-a surprins şi i-a înfuriat pe mulţi, punându-i în faţa unei realităţi scandaloase şi cutremurătoare: „mărcile lor preferate îşi obţin profiturile din exploatarea copiilor, cooperarea cu dictaturile militare, finanţarea războaielor, distrugerea mediului înconjurător şi maltratarea animalelor”. Cei doi temerari care au încredinţat tiparului această analiză detaliată a abuzurilor comise de corporaţiile transnaţionale mărturiseau cu amărăciune: „Dacă ar fi fost să descriem toate firmele cu conştiinţa încărcată, această carte nu ar fi apărut niciodată. Ele sunt prea multe. De aceea, am ales ca exemplu pentru cele mai importante ramuri de consum acele firme care dispun de cele mai mari segmente de piaţă şi poartă numele cele mai cunoscute”. Critica se concentrează asupra mărcilor renumite dintr-un motiv pragmatic: „mărcile îşi întemeiază puterea pe o imagine cultivată cu reclame de miliarde. Tocmai acolo pot fi atacate. Dacă mărcile se prezintă drept deosebit de moderne, fair-play, iubitoare de copii, multiculturale sau favorabile femeilor, familiei sau mediului înconjurător, este corect să fie măsurate după valoarea lor proprie”.
Iată doar câteva acuzaţii grave care au fost aduse, de-a lungul anilor, unor concerne celebre: Adidas – exploatarea copiilor, molestare sexuală şi alte nereguli în fabricile furnizoare; Bayer – importul de materii prime din zone de conflict, desfacerea pe piaţă de substanţe periculoase pentru plante, exploatarea copiilor din partea furnizorilor de materii prime; Chiquita – exploatarea muncitorilor şi a copiilor pe plantaţiile de banane, molestare sexuală, folosirea substanţelor chimice toxice pentru plante; Coca-Cola – persecutarea sindicatelor din firmele de îmbuteliere cu ajutorul „escadroanelor morţii”, exploatarea copiilor la recoltarea portocalelor; Levi Strauss & Co – exploatarea, molestarea sexuală şi alte nereguli din firmele furnizoare; McDonald´s – munca prestată de copii în Anglia şi China, exploatarea şi condiţiile catastrofale de muncă din fabricile furnizoare; Nestle – exploatarea şi maltratarea copiilor în firmele furnizoare de materie primă; Nike – exploatarea sexuală, molestarea copiilor şi alte nereguli la firmele furnizoare; Procter & Gamble – exploatarea copiilor în obţinerea materiilor prime, comerţul făcut cu dictaturile militare, poluarea mediului înconjurător, testările pe animale etc.
Deşi lucrarea a fost catalogată de mass-media internaţională drept „Noua Biblie a adversarilor globalizării”, autorii declarau următoarele: „noi nu suntem nici în posesia adevărului biblic şi nici neapărat adversari ai globalizării”, dar „globalizarea necontrolată a comerţului şi a fluxurilor financiare va fi urmată fără îndoială de o globalizare a conflictelor sociale şi a terorii. Dacă dorim să ne păstrăm calitatea vieţii, libertatea şi şansele individuale de dezvoltare, trebuie să globalizăm premizele pentru acestea: reguli cinstite pentru convieţuire”. Concluzie pe care o împărtăşesc şi eu.
Autor: Vlad Hogea
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu