S-a tot vorbit de asasinii economici, s-au făcut documentare, s-au scris cărţi. Nouă, românilor, ni s-a părut că este o chestiune care-i priveşte pe alţii. Nouă nu are de ce să ni se întâmple. Pentru că ne-am crezut europeni. Şi noi, şi grecii, şi bulgarii.
Asasinatul economic, ne-am închipuit, e doar pentru ţările din America latină, pentru fostele state sovietice, precum Ucraina. Am citit în cărţi definiţia asasinului economic, dar niciodată închipuit aievea. Iată ca asasinul economic al FMI şi-a arătat în fine faţa, s-a devoalat. Este acelaşi care a contribuit la criza majoră din Argentina, din 2001. Apoi, la prăbuşirile economice din Ecuador, iar recent, la anihilarea economiei din Ucraina, după 2004, odată cu venirea “portocaliilor” la putere.
De la finele lui 2008, Jeffrey Franks s-a mutat la alţi “potocalii”, odată cu noile alegeri, şi şi-a pus amprenta pe criza economică din România, începând cu 2009. Situaţia în care se află ţara, îndatorarea faţă de FMI, faptul că Franks a fost, până de curând, adevăratul conducător al României se vede cu ochiul liber. Ţara a intrat cu un picior în groapă, iar groparii sunt Franks şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Noua ordine mondială
Conform Jeffrey (Jeff) R. Franks, MPA ’88: “In 1997, Jeff moved to work on Latin American countries. He was desk economist for Argentina” (în 1997, Jeff s-a mutat în America Latină. El a fost desk economist pentru Argentina). Apoi a ajuns în Ecuator, după aceea în Paraguay, iar înainte de România s-a ocupat de Ucraina. În Paraguay s-a ocupat de criza serioasă care afecta ţara, de datoria uriaşă la FMI care a rezultat în urma acestei crize economice. La fel cum la noi a administrat datoria uriaşă a României.
Franks provine din gaşca de la Princeton, dintr-o “frăţie” de temut pe plan mondial: The Order Of St. Anthony, cu patronul Sf. Anton din Egipt, o societate secretă înfrăţită cu celebra Skull and Bones de la Yale (unde există şi o ramură numită Sigma – The St. Anthony Hall), cu o emblema la fel de înfricoşătoare, deşi în aparenţă societatea respectivă s-ar ocupa cu serate literare într-o clădire străveche, întreţinută de frăţie.
Despre Skull & Bones, ca şi despre The Order Of St. Anthony se spune că fac parte din pepiniera Illuminati şi pregătesc elitele care să conducă lumea într-o nouă ordine mondială social-economică.
România, pe urma Greciei
Dacă despre preşedinţii SUA se spune că au fost în marea majoritate membri ai Skull & Bones, despre creierele economice ale planetei se spune la fel de clar că au aparţinut Ordinului St. Anthony Of Egypt.
Şi, iată, Argentina a denunţat faptul că FMI aplică Greciei aceleaşi reţete de austeritate pe care le-a aplicat acestui stat latino-american fără a reuşi să îi împiedice acutizarea crizei, în 2001. “Reţeta FMI pentru Grecia este aceeaşi ca pentru Argentina înaintea prăbuşirii din 2001: scăderea salariilor şi creşterea impozitelor” afirma Jorge Remes Lenicov, fost ministru argentinian al economiei în 2002, în timpul celei mai grave crize economice din istoria acestei ţări. Şi, după cum se observă, nu este numai reţeta pentru Grecia, ci şi pentru România.
Un alt fost ministru al Economiei, Roberto Lavagna (2003-2005), artizanul redresării ţării sale: “FMI nu a tras nici un învăţământ din criza argentiniană, nu a învăţat nimic şi emite pentru Grecia aceleaşi recomandări ca pentru Argentina în 2002, cele pe care noi le-am respins abia in 2003, iar dupa ce nu le-am mai aplicat şi am căutat soluţii bune, altele decât cele impuse de FMI, a urmat redresarea”.
Deci iată că respingerea cerinţelor FMI – aşa cum doreşte şi Ungaria – nu a dus la secătuirea tării, ci la redresarea ei economică.
E adevărat, însă, România este deja datoare până peste cap la FMI, cu bani ce n-au ajuns în buzunarele românilor, ci în “băncile mamă” din Occident, sau în conturile clientelei politice a actualei puteri.
FMI n-are soluţii
Dovada că FMI n-are, de fapt, nicio soluţie economică reală pentru România, ci în fapt doreşte adâncirea crizei, este şi ciorna pe care a folosit-o Franks la începutul lui 2010, după o întâlnire cu Mugur Isărescu.
Pe hârtie, Franks a schiţat şovăielnic o linie de redresare încă de la începutul lui 2010. O redresare care n-a avut loc, apoi a spus că în 2011, când nici atunci nu s-a petrecut. Aşa că predicţiile lui Franks în materie de economie sunt ca şi nule. Aşa cum au fost şi pentru Argentina.
Prăbuşirea economică a Argentinei a antrenat la finele anului 2001 o gravă criză socială şi proteste de stradă soldate cu 30 de morţi. A urmat o criză instituţională, între 20 decembrie 2001 şi 6 ianuarie 2002 succedându-se cinci preşedinţi. Argentina a revenit spre creştere economică cu mari sacrificii, după o devalorizare de 65% a monedei sale antrenând sfârşitul parităţii peso-dolar.
Şi asta după ce s-au respins indicaţiile FMI. Conform unor analişti economici, FMI este arma financiară a aşa-intitulatului Guvern Mondial, care are rolul de a conduce lumea dintr-o singură sursă, iar pentru asta trebuie să prăbuşească mai întâi economiile ţărilor care nu fac parte din elitele care constituie acum acest guvern planetar ce va instaura noua ordine mondială, socială, culturală şi, mai ales, economică. Iar arma aceasta mortală se află în mâinile unor asasini economici că Jeffrey Franks….
Adauga comentariu