În timp ce nu îndrăznesc să aducă în discuție cauzele, profund legate de rânduielile interne și internaționale actuale, pentru care economia, societatea și țara sunt confruntate cu nefericiri dramatice, partidele politice din România nu se pot face totuși că nu văd aceste nefericiri, dintre care atâtea afectează distrugător demnitatea umană, socială și națională!
Precum ar fi, de pildă, salariile cele mai mici din UE, batjocura infrastructurii rutiere și feroviare sau exodul celor mai în putere biologică dintre români și extincția demografică a nației. Și, evident, trebuie să le dea măcar un răspuns, dacă nu o rezolvare cât de cât printr-o abordare adecvată. În linie generală, o asemenea abordare lipsește pur și simplu tocmai pentru că adevăratele cauze sunt ascunse. Așa că să nu ne mirăm că, tot în linie generală, indiferent de nuanțe, toate programele partidelor se ”refugiază” – căci alt termen mai potrivit nu există! – în fiscalitate, strigând întru deșertăciunea proștilor idioțenia dezvoltării prin fiscalitate. O idioțenie pentru că dezvoltarea prin fiscalitate nu există în lume și în istorie. Adică, nici pe orizontala lumii de azi și nici pe verticala istoriei!
Apelul la fiscalitate nu este întâmplător. Partidele – care, vor nu vor, trebuie să se refere la dezvoltarea țării – n-au cum să nu se ”refugieze” în fiscalitate, căci la resursele și pârghiile care plasează de fapt o țară pe calea dezvoltării nu mai au acces, statul și capitalul românesc cedându-le străinilor. Mecanismul care împinge partidele către fiscalitate este de-o vârstă cu colonializarea României. De cum România a devenit o colonie, partidele au bulucit aproape instinctiv pe fiscalitate ca pe un fel de soluție de avarie. Alta nici nu au!
Am adus în discuție de mult în spațiul public acest lucru, pe care actualele alegeri nu fac decât să-l confirme. Iată ce spuneam în cartea ”România, o colonie la periferia Europei”, apărută în vara acestui an, la editura Roza Vânturilor, deci mult înaintea actualelor alegeri. Titlul subcapitolului citat este prin sine semnificativ Imposibila dezvoltare prin fiscalitate: ”Într-o economie dezvoltată, cu o fiscalitate aşezată, schimbări fiscale chiar şi modeste pot induce impulsionări ale activităţii economice, creşteri ale ocupării forţei de muncă, descurajări sau încurajări ale consumului, evitarea unor fenomene prociclice sau de supraîncălzire a economiei. Nu este cazul României, o ţară subdezvoltată! Pentru a se dezvolta sunt necesare resurse financiare masive, aflate în cea mai mare parte înafara fiscalităţii: în funcţie de dotări, în zona exploatării materiilor prime, în zona energiei, în sistemul bancar. Să fie clar: în zona fiscalităţii sunt foarte puţine resurse financiare disponibile. Cheltuielile bugetare în majoritatea lor sunt fixe, obligatorii: salarii, pensii, minime achiziţii pentru funcţionarea sistemelor de sănătate, educaţie, ordine publică, armată, servicii secrete etc. Presiunea asupra veniturilor bugetare este imensă. Deficitele bugetare se află, în vremuri de criză, sub semnul reducerilor. Astfel, în mod obiectiv, resursele ce pot fi disponibilizate de fiscalitate pentru stimularea activităţii economice sunt mici şi, esenţial, cu totul insuficiente pentru promovarea efectivă a dezvoltării (…) România nu deţine în mod natural cine ştie ce resurse extrafiscalitate cu care să-şi promoveze dezvoltarea. Dar, din păcate, şi pe acelea puţine pe care le are le-a dat pe mâna străinilor, care nu trebuie să fie neapărat răi pentru a închide porţile dezvoltării României, fiind de ajuns a ţine cont că dezvoltarea României nu este treaba lor! Ei au ca unică treabă obţinerea de profit. Şi aceasta nu se suprapune cu dezvoltarea României, exploatarea şi cheltuirea resurselor la a căror folosire au acces în România făcându-se pentru obţinerea de profit şi nu pentru promovarea dezvoltării ţării (…) Este de înţeles de ce, în mod inevitabil în aceste condiţii, forţele politice din România, indiferent dacă se dau de dreapta sau de stânga, scormonesc în fiscalitate, singurul instrument care le-a mai rămas la îndemână! Numai că nu aici se ascunde cheia dezvoltării!”
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Cotidianul
Este adevarat ca statutul de colonie permite prea putine mijloace de interventie insa un parlament si un guvern bine intentionat pot face mult bine. Sa luam doar exemplul Ungariei si vom vedea ca sunt destule mijloace care pot limita jaful la care este supusa tara. Inchizand o parte dintre ranile prin care se scurg resursele vitale ale tarii vom putea incuraja dezvoltarea capitalului autohton si chiar rascumpararea / dezvoltarea unor industrii strategice.
Mai deunazi Adrian Nastase ne dadea cu flit anuntandu-ne ca fondul Proprietatea vinde actiunile Petrom mai ieftin decat a facut-o el. Din pacate nimeni nu s-a sesizat ca au fost puternic subevaluate si ca de fapt le transfera altcuiva care urma sa le detina 100% nu alaturi de romani ca la Proprietatea. Jaf pe fata deci.
Hemoragia de bani din sanatate catre multinationalele pharma, lucrari publice uriase “castigate” de concerne straine, externalizarea profitului, pretul “liberalizat” al utilitatilor, “pastrarea” redeventelor, importul de gunoaie pentru a fi vandute cu pret in supermarketuri si altele, altele, altele care slabesc zilnic vlaga romanilor, pot fi stopate cu profesionalism si vointa politica.
Recomand asadar un pic de politica monetara, un pic de politica fiscala si multa, multa politica a bunului simt si a protejarii interesului national.