Site icon gandeste.org

Ilie Șerbănescu: “Ne-am luat ţara înapoi – o parascovenie! Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Actualii deţinători vând scump, nu dau gratis precum statul român!”

Nu ştim câţi dintre cei 6,2 milioane de votanţi ai dlui Iohannis au împărtăşit ca un cuvânt de ordine metafora „ne-am luat ţara înapoi” cu care câştigătorul din 16 noiembrie şi-a marcat pe internet victoria. Personal nu sunt internaut, dar câţiva internauţi mi-au arătat pe telefoanele lor mobile cu acces online această metaforă-calificativ, folosită probabil pe internet, la sugestia vreunui consilier, tocmai pentru că pe Facebook şi alte reţele de socializare s-a decis soarta prezidenţialelor. Când am văzut metafora, m-am întrebat ce o fi cu parascovenia asta?! A-ţi lua ceva – indiferent ce – înapoi înseamnă că ai deţinut cândva acel ceva! Când o fi fost asta?

Aceiaşi prieteni internauţi mi-au atras atenţia că, din ceea ce au constatat ei înşişi în traficul de pe internet, formula „ne-am luat ţara înapoi” ar fi fost iniţiată în contextul participării la prezidenţiale a candidatului PSD-ist Victor Ponta, sugerând că înfrângerea acestuia ar marca desprinderea definitivă de comunism. Trecem peste faptul că aceasta ar însemna că, de 25 de ani de la căderea oficială a comunismului, am fi vegetat tot în comunism şi ceea ce s-a înfăptuit pe linia trecerii la economia de piaţă, la democraţia de tip occidental şi la situarea în tabăra politico-militară euroatlantică ar fi un fel de minciună. Dar ce mai este oare comunist în PSD, acest partid care este principalul artizan din România al celui mai odios capitalism sălbatic din Europa?! Cum oare o fi comunist Victor Ponta, despre care se poate spune fără ezitare că nu s-a mai văzut altul la fel de determinat să vândă pe nimic şi aurul de la Roşia Montană şi gazele de şist de oriunde de prin ţară doar-doar de o dobândi astfel graţia „partenerilor euroatlantici”?!

Si apoi, fraţilor, dacă nu vă descurcaţi cu clarificările în plan politic, atunci treceţi în plan economic, unde lucrurile sunt clare, fără echivoc. În 16 noiembrie dimineaţa, înainte de alegeri, situaţia în România era după cum urmează: tot petrolul şi jumătate din resursele de gaze – la austrieci; distribuţiile din energie (cele care strâng banii) – la nemţi şi francezi în cazul gazelor, la italieni, nemţi şi cehi în cazul electricităţii, la austrieci, kazahi şi ruşi în cazul carburanţilor; băncile – la austrieci, greci şi francezi; industriile câte mai există – la nemţi, britanici, ruşi, italieni etc; telefonia – la francezi, britanici şi nemţi; pădurile (probabil peste jumătate) – la austrieci, unguri, nemţi; pământurile agricole (probabil peste 40%) – la italieni, unguri, danezi etc. În 16 noiembrie, la închiderea urnelor, după victoria zdrobitoare, tabloul era acelaşi. Si aşa va rămâne. Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Actualii deţinători vând scump, nu dau graţis precum statul român! Si v-au luat şi banii, ca să nu aveţi cu ce cumpăra!

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Jurnalul.ro

Exit mobile version