Austria – ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest – va începe să aibă probleme. Mulţi vor spune “ce-l bate pe ăsta grija de Austria, când sunt atâtea alte probleme la ordinea zilei, în frunte cu cele ameţitor de grave ale României?!” Păi, dacă Austria va începe să aibă probleme, acestea nu vor veni cumva de aiurea, nici măcar de la reamestecarea cărţilor în contextul conflictului din Ucraina, ci pe fond şi înainte de toate în legătură cu România. Această conexiune este dramatică! Si de problemele Austriei mă doare-nu mă doare, dar de cele ale României mi se frânge inima!
Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Târgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia.
România a fost o ţintă predilectă punând pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curând au devenit adevăraţi stăpâni în România. Nu s-au gândit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, având în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpânul de la Viena. În strânsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de câştiguri bancare fără finanţarea economiei – România a început să crape! Deja România nu mai este sursă de profit pentru băncile austriece, care nu mai găsesc altă ieşire decât reducerea expunerii pe România. Si doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor pentru România.
Exploatarea de tip colonial nu este un sistem economic funcţional. N-are “feed back”. Fiind o extracţie în sens unic, rezervorul se goleşte! Si dezastrul coloniei se simte şi în încheieturile stăpânului. Personal urez celor care au vândut austriecilor ţara mai pe nimic – Petrom şi BCR, perimetre în Marea Neagră şi păduri, industrii şi drepturi neconcurenţiale de preţuri la gaze – să mai fie primiţi la Viena şi după ce servitorul român va fi căzut lat şi nu va mai fi de niciun folos stăpânului.
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Jurnalul.ro
Da va veni cat de curand si plata nemerniciei idiotilor de austrieci care incepand cu tradarea lui Mihai Viteazu numai si-au batut joc de romani,sa nu creada cumva ca am uitat gustul amar al istoriei pe care ne-au pus sa o inghitim pe nemestecatelea,au crezut ca suntem popor de gradul n-spe pe care-l pot beli si batjocorii uitand ca istoria Europei a inceput in Carpati si ca pe vremea cand ei nici nu existau pe locurile actuale noi stapaneam intinsurile Europei,nemerniocilor nu le arati obrazul ci le dai un scuipat intre ochi,in lungul istoriei noastre multimilenare am cazut si ne-am ridicat mereu nu am ramas la pamant,sa-i vedem pe acesti nesimtiti de nobili scapatati cand le vom arata degetul mijlociu si ii vom lua cu pietre.
Problema e cand se va intampla acest lucru, ca deocamdata, la ce politicieni aserviti si spagari avem si ”o gloata” pe masura ”sacului”, nu intrevad vreo reactie , poate generatiile viitoare , a carei elite se pregatesc in scolile occidentale, chiar si austriece):?
eu le urez sa dea cat mai repede socoteala in fata justitiei pentru tot ce au vandut din tara asta !
Va admir domnule profesor, pe multi incomodati cu aceste adevaruri pe care le spuneti. Nu austiecii sunt de vina, ci nemernicii nostri de conducatori, tradatori de neam si tara care au vandut bogatiile Romaniei pentru un pumn de arginti(vezi Nastase). Astia trebuie judecati ca in China pe stadion, dar sa-si cumpere ei glontul.