Erau, de asemenea, prea bine cunoscute: și majorările salariului minim; și măririle de salarii pentru medici și profesori; și creșterile de salarii în sistemul bugetar care impulsionau mișcări în aceeași direcție ale celor din mediul privat; și reașezarea întregului sistem de pensii prin ridicări ale punctului de pensie și recalcularea pensiilor în urma eliminării unor inechități; și încercările de combatere a unor abuzuri de monopol ale companiilor din sistemul bancar, din energie și telecom etc.
S-a votat zdrobitor nu pentru cei ce au inițiat și operaționalizat aceste măsuri, ci pentru cei care le-au criticat, ba chiar au căutat să le delegitimeze ca fiind de natură să afecteze stabilitatea economică a țării, nemaivorbind că, în mod aiuritor, li s-a aruncat anatema de „antieuropene”, cu tot arsenalul de stigmate de pe la Bruxelles: naționaliste, „iliberaliste”, populiste!
Păi, dacă acesta este votul, trebuie făcut ceea ce s-a votat! Nu mai este nimic de discutat! Trebuie doar trecut la treabă! Agenda de lucru decurge din chiar criticile președintelui Iohannis, marele câștigător al scrutinului, la adresa guvernării PSD-iste, considerate de dânsul, îl cităm, „falimentare”, și din solicitările destul de precise ale domniei sale în ce privește justiția și economia.
Înainte de toate, trebuie instaurat la cârma administrativă „guvernul meu”, adică al dlui Iohannis, să facă acesta ceea ce trebuie! PSD-ul trebuie să se dea la o parte, indiferent dacă îi convine sau nu! Rămânerea la guvernare a PSD are rost doar dacă se apucă să facă el treaba dlui Iohannis și alor săi în locul lor, adică să arunce la coș exact ceea ce PSD a făcut de câțiva ani încoace, ba chiar să întoarcă toate lucrurile înapoi, atât în justiție, cât și în economie. Dacă însă nu vrea să facă acest lucru, care ar fi rușinea lumii pentru PSD însuși, atunci chiar este caraghios să rămână la guvernare! Asta au vrut votanții, asta trebuie să aibă votanții. Nu altceva! Să nu ne împiedicăm în detalii. Că dl Iohannis întâmpină unele probleme cu formarea „guvernului său”, e treaba lui! Că are majoritate în Parlament, că nu are, este treaba lui! Că se luptă câștigătorii voturilor între ei, că PNL și USR-Plus își dispută întâietatea este treaba lui! Și a lor! Oricum, nu a PSD! Cât privește votanții, este și în acest caz treaba lor! Vorba proverbului: ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea să primești!
Iată agenda de lucru a lichidării consecințelor „guvernării falimentare” a PSD, zis „ciuma roșie”, așa cum decurge această agendă din chiar criticile și cerințele exprimate public de președintele Iohannis.
Cap de agendă trebuie să fie, evident, revenirea la situația „ex ante” din domeniul justiției afectate de ceea ce dl Iohannis a numit „atacul PSD împotriva justiției”. Astfel: trebuie repuși în funcție procurorul-șef al Parchetului General, Augustin Lazăr, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi (ambii ridicați în laude de dl Iohannis), dar și procurorii din unitățile de elită ale DNA, Oană și Negulescu (necriticați cumva de dl Iohannis și deci în regulă din punctul de vedere al domniei sale); trebuie desființată secția de investigare a activității magistraților (blamată de dl Iohannis ca aducând atingere „independenței justiției”); trebuie reîntronate protocoalele de cooperare între SRI și diferitele paliere ale sistemului de justiție în frunte cu ICCJ (de care dl Iohannis s-a făcut că nu a auzit și pe care oricum nu le-a incriminat); trebuie readus în funcție generalul Coldea, părintele acestor protocoale; trebuie executați cei ce n-au fost executați încă din „lista neagră” trimisă de la Bruxelles cu oameni politic de condamnat (nu de alta, dar ca să ne dovedim „europeni”!); trebuie făcut recurs în anulare în zecile de dosare încheiate cu achitări, deși procurorii DNA ceruseră în acestea condamnări cu ani grei de pușcărie etc.
Probabil la fel de importantă, dacă nu chiar și mai importantă, este reasigurarea condițiilor de stabilitate în economie, afectată de ceea ce președintele Iohannis a numit oficial și în nenumărate rânduri „creșterile salariale care pun în pericol bugetul”, „majorările de pensii fără resursele necesare” și să nu uităm de ceea ce președintele a calificat drept „țopăială fiscală”. Astfel: trebuie tăiate urgent salariile anterior mărite pentru profesori și medici și în general pentru aparatul bugetar; trebuie întors din drum salariul minim; trebuie încetată mărirea pe mai departe a punctului de pensie și oprită operațiunea de recalculare a pensiilor (nu de alta, dar ne-a spus dl Iohannis în mod repetat că nu există bani); trebuie să se revină la creditele încărcate cu ROBOR; trebuie să se abandoneze apărarea consumatorilor casnici împotriva creșterilor de tarife rezultând din liberalizări fără noimă și, în general, trebuie să se revoce toate măsurile prevăzute prin inițiala OUG 114 (indiferent de ceea ce a mai rămas până la urmă din ele); trebuie să se anuleze prevederile vizând folosirea pe plan intern a 50% din gazul ce ar urma să fie extras din largul Mării Negre, pentru ca acest gaz să poată fi exportat liber în folosul, desigur, al partenerilor noștri europeni (căci, dacă suntem „europeni”, aceștia contează evident mai mult decât noi înșine!). Cu alte cuvinte, să nu fim naționaliști, „iliberaliști” sau „antieuropeni”!
Și apropo de „țopăiala fiscală”, incriminată atât de adesea de președintele Iohannis, să nu-i uităm pe agenții economici care nu cred că au beștelit vreo altă guvernare mai abitir decât pe cea a PSD-Dragnea, cu toate că, în urma interminabilelor relaxări fiscale de pe vremea acesteia, au rămas să plătească la stat taxe nici cât se plătește într-un paradis fiscal. Deci, să se revină de urgență la plata de către angajatori a celor 60 procente ce le reveneau în sarcină din contribuțiile sociale ale angajatului, plată transferată integral în cârca angajatului, de cine credeți, tocmai de PSD-Dragnea, zis „ciuma roșie”! Stimați antreprenori, la câte necazuri v-a făcut tandemul PSD-Dragnea încercând să mărească salariile oamenilor, acum, în noul context electoral, ați putea face ceva să scăpați de acesta definitiv. Vai, însă, v-a răpit cineva plăcerea, căci omul tandemului, de îndată ce s-a constatat că a pierdut alegerile, a și fost băgat la pușcărie. Poate pentru că era corupt, dar sigur din motivul că a încercat să crească salariile și pensiile oamenilor. Ceea ce, într-o colonie precum este România, constituie un delict! Sancționat nu cu suspendare, ci cu executare!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: România liberă
Adauga comentariu