A fost odata ca niciodata un ministru, Ridzi. Si daca povestea nu s-ar fi intamplat mai deunazi s-ar putea adauga: si de nu o fi murit o mai trai si astazi. Se da ca sigur doar decesul personajului politic, Ridzi. Nu insa si a practicilor care i-au scurtat mandatul.
Nu ii voi spune “cazul Ridzi” pentru ca persoana nu prezinta interes. Ridzi doar s-a facut de “poveste” utilizand neindemanatic unul din mecansimele de deturnare a banului public pe care le are la dispozitie orice om politic pus vataf peste un orodonator de credite.
Nevolnicia unui tanar ministru si flerul unui jurnalist rodat in meserie au condus la un eveniment de presa cu adevarat inedit. In premiera pentru intreaga mass-media romaneasca, un cotidian (de sport!!), surprinde “live”un instantaneu al ingineriei prin care, din bani bugetari, este finantata campania de imagine a unui partid politic.
Chit ca unora la crapa maseaua dupa un asemenea subiect iar altora obrazul (nu mai zic de ce) ancheta jurnalistului Catalin Tolontan nu are precedent nici prin viteza de reactie a autorului si nici prin urmari.
Pana acum de inginerii financiare ale politicului s-a vorbit si banuit doar pe subiecte “servite” din dosare. Fiind facute cu mare intarziere dezvaluirile pe teme asemanatoare, de pana acum, au avut doar un impact limitat.
Nu il cunosc pe Catalin Tolontan dar banuiesc ca si el a sesizat acelasi fenomen. In aceasta perioada resursele pentru partid sunt mai variate decat in perioada de apogeu a Produsului Intern Brut. Iar per total tot la aceleasi sume se ajunge. Unde mai pui ca nici ochiul lui Base nu mai este atat de vigilent ca in anii precedenti.
Cu cat este mai mare si mai diversificata cererea de bani de la Buget, cu atat sunt mai numeroase formele de disimulare ale finantarii partidelor.
Perioada de criza ofera cea mai buna ocazie de a iesi din cadrul vizorului public. Desi are mai putini bani la dispozitie statul este solicitat sa sutina nu doar domeniile de activitate din sectorul bugetar dar si din cel privat.
Asistenta financiara este reclamata azi si de cei nevoiasi, pe care cota unica nu i-a scos din saracie, si de cei care au pierdut agoniseala din ultimii ani, dar, si de cei care le ofera celorlalte doua categorii masura in bani a traiului zilnic. Vrem sa fim mai aproape de inima Europei.
Vrem sa fim mai putin viciati, mai toleranti, mai protejati, mai ecologisti, mai bine instruiti; vrem sa ni se aduca aminte permanent sa ne spalam mai des pe maini sau sa punem mai putin zahar, sare si condimente in mancare… Asta insemna campanii de informare. Adica bani de la buget.
Daca intr-o tara precum Marea Britanie, din cauza crizei, statul a devenit cel mai mare cheltuitor de bugete de publicitate nu vad de ce ar face Romania exceptie de la regula. Cum or face englezii sa ii oblige pe ordonatorii de credite sa pastreze catastifele la vedere!?
In “povestea Ridzi” noi am vizionat doar o secventa despre cum se risipesc banii publici. Intregul film s-ar putea sa nu il mai vedem vreodata. Comisia parlmentara si-a incheiat mandatul. O data ce a fost stabilit vinovatul, nu si vinovatia, misiunea comisiei s-a incheiat.
Maniera in care a instrumentat dosarul comisia parlamentara a permis intrarea pe scena a Presedintelui Basescu si incheierea dezbaterii publice. Pentru presa, cel putin.
Dezvaluirea referitoare la modul in care au acceptat televiziunile sa factureze campania electorala a curmat elanul deontologilor. Cateva fumigene, o caterinca de doi bani in talkshow-rile de noapte si gata. Mucles. A doua zi s-a facut liniste.
De atunci doar preluari de la DNA. Povestea deturnarii banilor spre partid a iesit insa din discutie.
De subiect a ramas sa se ocupe doar gazeta de sport care l-a scos la lumina. Neputincios sa isi probeze, in fata camerelor de luat vederi, intuitia privind traseul celor 270 mii euro lipsa, jurnalistul Tolontan isi va continua investigatia pe cont propriu in script si pe blog.
Singuratatea alergatorului de cursa lunga este sugerata si de participarea sa, joi, la intalnirea sui generis a Presedintelui cu presa. Colegi de breasla, de la un trust concurent, au glumit pe tema asta: s-a pus intrebarea daca are acreditare la Cotroceni.
Altii, din acelasi trust cu redactorul sef al GSP, lanseaza zvonul ca “blitzul” lui Tolontan nu ar fi functionat daca ar fi fost “incarcat” din acelasi buget din care s-au alimentat televiziunile care au batut palma cu ministreasa de trista amintire. Cica, invidia e buna! O fi dar nu raspunde la intrebarea: unde au ajuns banii nejustificati de Ridzi?
Remarcabile incercarile insitente ale politicienilor (si nu numai) de a deplasa concluziile anchetei gazetaresti de la scopul initial: devoalarea unei practici a politicienilor din Romania de azi!
Care practica, este aceeasi cu cea de ieri. Succesul colegilor de la Gazeta Sporturilor reda speranta ca, poate, nu va mai fi si practica de maine. Sigur, se vor dezvolta noi metode. Cu cat mai incalcite, mai sofisticate cu atat mai riscante. Se va mai fura In Romania dar macar si hotii vor trebui sa munceasca!
Comentariu de George Vulcanescu
sursa: Bloombiz.ro
Adauga comentariu