Am urmărit cu atenție și emoție funeraliile lui Helmut Kohl. Pentru Europa este un moment trist plecarea dintre noi a ultimului mare om politic al Europei. Cu Helmut Kohl se încheie acea generație de oameni de stat și politici care aveau viziune, care aveau un proiect și puterea de a duce până la capăt un proiect.
Funeraliile, deși și-a dorit să fie cât mai discrete, au fost impresionante. Asemănătoare cu funeraliile lui Siegrfried din epopeea Nibelungilor. Și nu am putut să nu remarc că Helmut Kohl și-a încheiat cariera politică în injuriile și blamul unor mediocrități, echivalentul tinerilor frumoși și liberi de la noi.
Având acum un sentiment de culpabilitate, poporul german și popoarele Europei l-au redescoperit și l-au omagiat, la fel cum la noi lui Corneliu Coposu, care a fost insultat, blamat, batjocorit, abia în momentul în care a murit, i s-au recunoscut marile merite și moralitatea deosebită. La ceremonia de la Strasbourg au fost prezenți foști și actuali șefi de state care l-a catalfalcul său au vorbit despre moștenirea lui Helmut Kohl. Ultima care a luat cuvântul a fost Angela Merkel. Până în ultimul moment, văduva lui Helmut Kohl s-a opus să accepte printre vorbitori pe actualul cancelar al Germaniei. A cedat în cele din urmă, dar cu condiția ca discursul să nu dureze mai mult de 5 minute și să fie ultimul vorbitor.
Ce-i reproșează Maike Kohl-Richter Angelei Merkel? Lucruri simple: lipsa loialității, arivismul și ipocrizia. Ea nu uită că Angela Merkel (care a fost în întregime creația lui Kohl) a fost prima care nu numai că s-a dezis de el într-o perioadă grea, dar a făcut tot ce este posibil ca să îl elimine din viața publică, împreună cu colaboratorii care i-au rămas loiali. A fost prima care i-a înfipt cuțitul în spate. Niciodată gospodina din Germania de Est nu ar fi ajuns lider în CDU dacă nu o descoperea și o iniția Helmut Kohl. Și a fost prima care s-a dezis de el. De aceea, Maike Kohl Richter s-a opus, știind că gestul Angelei Merkel este doar un gest de oportunitate politică, nesincer, cu alte cuvinte ipocrizie.
De altfel nu este unicul gest de ipocrizie al Angelei Merkel. Cum o poți caracteriza când declară că a votat împotriva căsătoriei între homosexuali, dar a dat dispoziție acoliților ei să voteze pentru. Și motivația ei publica a fost ridicolă (ca sa nu spun o minciună): ar fi fost impresionată de o întâlnire cu două lesbiene și a hotărât să le dea o șansă. În realitate a fost un calcul rece, politic, cu gândul la o viitoare guvernare. Liberalii au declarat că dacă nu se legalizează căsătoria între homosexuali, nu vor face alianță după alegerile din toamnă cu CDU. Și doamna Angela Merkel a hotărât să împace și capra și varza. O parte din partid votează pentru, iar ea (pentru a nu-și diminua șansele în fața electoratului conservator) votează contra. Și în plus, apare ca o mare democrată deoarece nu a influențat votul membrilor de partid. E cam aceeași situație cu poziția lui Victor Ponta în problema Roșiei Montane. În calitate de prim ministru a votat pentru, în calitate de parlamentar a votat contra.
Dincolo de pragmatism politic, de ideologii, ipocrizia este în aceste momente numitorul comun al politicii europene.
Călătoria din aceste momente a lui Helmut Kohl pe Rin nu este altceva decât “amurgul zeilor” în politica europeană. Blamat și cu ultimii ani din viață distruși de fanatici ipocriți, Helmut Kohl pleacă să se odihnească în istorie și ne lasă pe noi cu mediocritățile numite Angela Merkel, Macron, Theresa May, etc.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae
Adauga comentariu