Hegemonie, Hagiografie, Patapievici

Hegemonie



Nenea Lucian Boia a explicat foarte bine: cine are puterea, rescrie istoria. În perioada comunistă am avut cel puțin două astfel de etape, cea comunist-internaționalistă, a lui Roller, cînd Uniunea Sovietică era prezentată ca factorul progresist în lume, și cea comunist-naționalistă a lui Ceaușescu, în care PCR-ul pregătea lovitura de stat de la 23 august, și așa mai departe.

Situația se numește hegemonie, a fost descrisă de Marx și de Gramsci, și ei o definesc astfel: hegemonie e situația în care un grup social, de exemplu capitaliștii, nu controlează doar mijloacele de producție, ci controlează și ideologia, valorile și credințele societății. Oamenii sunt mai ușor de controlat atunci când au aceleași valori ca și stăpânii lor.

Mesajul hegemoniei este unul singur, unul și același : capitalismul e nu o formă de exploatare, ci situația naturală a societății.  E bun fiindcă e natural, e firesc, vine de la sine. Și deci e inutil să luptăm contra unei situații firești, aflată în homeostază, lăsată de Dumnezeu. Pentru Gramsci, statul capitalist are două sfere, cea economică și politică, ale cărei structuri sunt prea masive pentru a fi combătute, și sfera publică (el o numește societatea civilă) – universitățile și mass-media, să zicem – care riscă să devină polifonice, riscă să aibă foarte multe mesaje, și nici nu pot fi controlate de sus. Sfera economică e legală, nu are nevoie de justificare: în sfera publică, în dezbaterile societății civile, capitalismul ar putea fi, însă, contestat : și atunci apare mesajul hegemonic care are mai multe misiuni: a) să afirme despre capitalism că e nu doar legal, ci și moralmente legitim, b) să elimine din dezbaterile publice vocile care spun contrarul.

De la Omul recent, care a fost foarte hărțuit în presă, Horia-Roman Patapievici n-a mai tipărit nici o carte ideologică, ci doar drăgălășenii inofensive – Ochii Beatricei și Lumea lui Dante, despre Divina Comedie – nimic de actualitate, nimic ideologic, nimic polemic. Și, mai ales, nimic care să poată fi citit, citat, dezbătut. Conferințele sunt mult mai bune decât cărțile: o sală mare, un prezentator obsecvios, un public impresionabil. Și nici o urmă scrisă.

Provincialismul

Cât de provincială e această vedetă de faimă interjudețeană care ne e prezentată în mass-media drept mare gânditor?  Slavă Domnului, există metrici.

Stânga est-europeană are și ea cabotinul ei mediatic, pe Slavoj Žižek. Îi putem compara ușor pe cei doi, ba chiar îi putem pune  într-un tabel:

Slavoj Žižek	Horia-Roman Patapievici
intelectual cabotin mediatic	intelectual cabotin mediatic
marxist lacanian	libertarian, conservator, ortodox
tricou	papillon
WorldCat:1.949 works in 4.823 publicationsin 14 languages and 74.508 library holdings	WorldCat :61 works in 193 publicationsin 4 languages and 528 library holdings
Google Scholar :The plague of fantasies, 2.925 citări	Google Scholar :Omul recent,  69 de citări
Toate ocurențele : 42.200	Toate ocurențele: 740
Cartea cea mai importantă  (WorldCat):The sublime object of ideology, în 986 biblioteci	Cartea cea mai importantă (WorldCat):Omul recent, în 19 biblioteci.
cel mai urmărit film pe YouTube:349 k views	cel mai urmărit film pe YouTube:22 k views

Impactul cultural al lui Patapievici e o simplă rotunjire la Žižek.

E haios că Google Scholar adună tot, și găsește un Charles Nelson jr. mason de gradul 32, din Arlington, căsătorit la 90 de ani cu una Elena Patapievici (ea e expert în servicii financiare) – care a scris și ea ceva; și cartea Circulația bănească în România, 1972 scrisă de Dionisie Kuzmîci Potapovici.

Același Google Scholar, care găsește 69 de citări în total la Omul recent, găsește și o Alla Potapovici, tot ruteancă, cu 4886 de citări.

Hagiografie

Ideea că, în România, cultura de după 1990 a devenit hegemonică, și nu polifonică, e susținută de încă un argument:

– pactul cu puterea : Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu (și susținătorii lor, Teodor Baconsky, Toader Paleologu, Adrian Papahagi, Mihail Neamțu, și mulți alții) au obținut posturi politice importante care le-au răsplătit fidelitatea față de putere. În același timp, au evitat să vorbească despre orice nedreptăți politice, sociale și economice din România, despre dezbaterile politice și sociale din Europa și din Occident.

Făcuseră cu toții parte din „Grupul pentru Dialog Social”, mișcarea intelectualilor democrați din 1990: Gabriel Andreescu, preocupat de drepturile omului  (și ca atare, nu suficient de conservator, nu suficient de supus politic) a fost eliminat, Alina Mungiu-Pippidi, preocupată de lupta anti-corupție, la fel: nu suficient de docilă politic.

Or, Patapievici poate fi o celebritate atâta timp cât nu iese din perimetrul Ciorogârla – Belciugatele…

Care sunt mecanismele retorice ale hagiografiei? Posturi de televiziune, reviste culturale, edituri, conferințe, simpozioane, colocvii, burse, premii (conferințele Microsoft, conferințele Băncii Naționale) sunt mecanismele manufacturării celebrității. Or, Patapievici poate fi o celebritate atâta timp cât nu iese din perimetrul Ciorogârla – Belciugatele.

Există o economie de piață, unde au succes produsele bune, și nu au succes produsele proaste: think iPhones vs. bomboane cu muci.  Există, la fel, o piață a ideilor și a valorilor, una internațională, care validează ceea ce e idee articulată, și ignoră ceea ce e râgâit, lapalisadă, bâlbă, ipocrizie, gângăveală, truism.

În lumea mare, lumea reală, The International Journal of Žižek Studies, publicat de Universitatea din Cincinnati, organizează în 2014 conferința (dedicată lui Žižek) “Parallax Future(s) in Art and Design, Ideology, and Philosophy”.

În mai 2017 a fost invitat la Bienala de la Veneția, a ținut un master-class la Universitatea din Londra, vorbește la Bildungszentrum Viena și la Gent, Belgia. Italia, Anglia, Austria, Belgia. Și asta e doar luna mai, 2017.

(Patapievici, tot în mai, a luat-o pe strada Polonă, a trecut de intrarea Slătinița și de intrarea Buciumeni, și a ajuns pe intrarea Bravurii, unde a ținut conferința).

Se pare că în lumea mare, în piața occidentală a ideilor, marxismul are mai mare căutare decât conservatorismul libertarian și ortodox al lui Patapievici.

Pentru a-și păstra prestigiul intelectual, Horia-Roman Patapievici are nevoie de un public captiv, care nu e la curent nici cu temele dezbaterilor actuale din Europa, nici nu are habar care sunt intelectualii mediatici ai Occidentului. Și care ignoră și dezbaterile, și regulile discuției, și mecanismele de validare, și criteriile de validare din Occident. În elitismul promovat periculos de Patapievici, o idee nouă, o carte nouă, un autor nou devin cunoscute atunci când sunt acceptate, validate de elită, care e un grup închis.

Aceasta e principala preocupare a boierilor minții: își pot păstra poziția în vârful ierarhiei culturale și mediatice din România atâta timp cât  modalitățile de validare și criteriile de validare sunt complet, complet diferite de cele din Europa și Occident în general. E și unul din motivele pentru care România nu participă deloc la circulația europeană a ideilor.  Deși Andrei Pleșu a avut și resursele de putere, și resursele materiale, și de prestigiu, nu a invitat niciodată profesori străini în România (un interviu al lui Gabriel Liiceanu cu Herta Müller s-a terminat conflictual). Universitățile din România nu invită profesori străini, fiindcă imediat criteriile de validare s-ar schimba. Și nici revistele sau posturile de televiziune nu invită cercetători sau conferențiari străini.  Izolarea culturală și științifică a României nu e datorată sărăciei (se risipesc fonduri europene și alte fonduri pentru cele mai inutile lucruri) ci, în primul rând, datorită faptului că arendașii ei temporari nu ar suporta concurența. Tinerii cercetători români rămași în străinătate nu se pot întoarce, fiindcă ar intra în conflict cu colegii lor mai bătrâni, cu funcții de conducere: s-ar crea un conflict imens între criteriile meritocratice vs. avansarea pe bază de vechime și influență politică. La fel: profesori străini nu sunt invitați, fiindcă s-ar declanșa același conflict între avansarea pe criterii meritocratice și avansarea de tip elitist (cooptarea preparatorului docil și supus de către domnii profesori doctori acad. etc. etc.)

Metafora naturalului și a naturalității naturii

Cea mai frecventă unealtă retorică din discursul hegemonic e argumentul naturii. Capitalismul (Horia-Roman Patapievici, Conferințele Catedralei (greco-catolice din București, mai 2017) este, zice el, situația naturală a economiei, în care prețurile asigură perfect homeostaza. Capitalismul e situația naturală, deci situația ideală.  Deci, spune Patapievici, situația dorită de Dumnezeu.

Legea cererii și ofertei fixează cel mai bine și prețurile, și salariile. Capitalismul e natural, are feedback, are homeostază: fiecare, văzându-și egoist de interesul propriu, asigură involuntar binele public, efect secundar, efect emergent al interacțiunii dintre mii de acțiuni individuale egoiste.  Capitalismul e natural, deci bun.

La fel, discursul despre homosexualitate: „homosexualitatea e împotriva naturii” deci trebuie combătută.

Apelul la natură, ideea că tot ce e natural e prin urmare bun, e o veche șmecherie retorică. O critică toate manualele de argumentare: se numește fallacia naturae sau argumentum ad naturam.

Ideea „capitalismul e natural” mai creează o altă consecință : ceea ce e natural nu trebuie argumentat, sau poate fi argumentat cu exemple puerile:

„Formarea prețurilor înseamnă că /../ eu cu dumneavoastră intru într-un dialog de tipul următor: am un bun și vă spun «îl vând!», iar dumneavoastră formați instantaneu două tipuri de judecăți. Un tip de judecată este «îmi doresc sau nu acest bun». Dacă răspunsul este «da, îmi doresc acest bun», atunci intrați în dialog cu toți aceia dintre dumneavoastră care au ajuns și ei la formularea «da, îmi doresc acest bun», și formați în minte cât anume sunteți dispuși să cheltuiți pentru a dobândi acest bun. Iar acest lucru nu depinde doar de judecata dumneavoastră, ci depinde de interacțiunea dintre prețul pe care l-ați da și cel pe care semenii dumneavoastră, toți, l-ar da, dacă ar dori să cumpere acel bun”.

Explicația e puerilă. Dacă economia ar fi atât de simplă, desigur n-ar mai exista premii Nobel pentru economie, nici miniștri de finanțe, nici crize.

Dar dacă economia e simplă? Atunci ea poate fi explicată pueril de un fizician ca Patapievici, și nu mai e nevoie de economiști [1].

Situația ar fi părut ridicolă în orice țară normală, unde există competențe și specializări, și unde angajații bursei știu mai multe despre capitalism decât un fizician…

Dacă economia funcționează simplu, atunci nu e nevoie de economiști. De ce nu vedem economiști ținând conferințe și discursuri despre funcționarea economiei? Fiindcă nu contează conținutul: a ține o conferință e un act public, exprimă putere și influență. Ceea ce spune vorbitorul n-are nici o importanță. E interesant că Bursa de Valori București l-a invitat pe Horia-Roman să țină o conferință despre capitalism (decembrie 2016). Situația ar fi părut ridicolă în orice țară normală, unde există competențe și specializări, și unde angajații bursei știu mai multe despre capitalism decât un fizician. În România, conferința înseamnă un singur lucru : eu, Horia Roman Patapievici, sunt mediatic și influent politic. Voi, conducerea Bursei București, m-ați invitat ca să vă puneți bine cu puterea politică. Aș putea recita tabla înmulțirii, conferința tot ar fi un succes. Aceste conferințe puerile sunt, s-o menționăm, regește plătite.

L-ar invita Bursa de Valori București pe Nassim Taleb, cunoscutul matematician și expert în risc bursier? (Black Swan, 6.484 citări pe Google Scholar). Ar fi interesant, oui, dar Nassim Taleb n-are nici o influență politică în România.

Altă conferință a lui Patapievici e cea organizată de ONG-ul Edictum Dei, din Cluj. Edictum Dei nu e un ONG: e interfața publică a pastorului penticostal Daniel Salanța din Cluj.

Spicuim din gândirea amfitrionului lui Patapievici:

„Cea mai mare amenințare a omenirii nu este Bashar al-Assad, nici Kim Jong-un, nici Vladimir Putin, nici Statul Islamic, nici măcar Diavolul. Cea mai mare amenințare a noastră este Dumnezeu Însuși și Dreptatea Lui. Din două motive. Primul, este faptul că Forța și Capacitatea lui Dumnezeu de a proiecta Distrugere este infinită, deci inevitabilă și iminentă pentru cei vinovați, iar al doilea motiv – suntem toți vinovați. Nu încălzirea globală, nu terorismul și nu vreun asteroid cu un scenariu hollywoodian sunt lucrurile de care trebuie să ne temem. Cel mai de temut inamic al omenirii este Dumnezeu, Creatorul ei. Dina namona unai mero ena landana be daika boromo.”

(Ultima parte nu știu ce înseamnă, așa vorbesc penticostalii: în limbi).

Socialismul văzut de Patapievici

„Acum vă descriu atât un sistem foarte primitiv și brutal, cât și esența socialismului.

Cineva are putere, știți cum se face puterea? Puterea este următorul lucru: eu mă ridic în picioare, am o mitralieră, și împușc pe câțiva dintre dumneavoastră. În clipa aia dumneavoastră sunteți îngroziți și deși sunteți mult mai mulți decât mine, iar eu am un singur încărcător care are 30 de gloanțe, vă e frică de mine. Nu riscați să vă pierdeți viața, adică următoarele 20 de gloanțe să fie cheltuite pe dumneavoastră, și rămâneți în expectativă. Această frică a dumneavoastră față de mine, care sunt un criminal, se numește «putere». Și atunci eu scot o mărgică de sticlă din buzunar și vă spun «ea costă 1000 de dolari, cumpărați-o!». Nu mai e vorba de formarea prețurilor, de dorințele dumneavoastră, de evaluările pe care le faceți și de posibilitățile, de fapt, de a cumpăra ceva în venituri pe care le aveți. Nu, este un raport de forță în care eu, pentru că sunt puternic, impun anumite prețuri.” (aceeași conferință).

Sigur, economia planificată e un sistem economic prost și care acumulează, pe termen lung, tensiuni sistemice, și ulterior se prăbușește. Există, cu toate acestea, economii care funcționează la limita socialismului: Finlanda, Scandinavia, Québecul. China însăși are o economie care crește cu aproape 10 % pe an de aproape patruzeci de ani.  (Pentru Patapievici, China nu există). Există economii capitaliste care se prăbușesc: Islanda, în 2008, după 7 ani de experiment libertarian.

„eu mă ridic în picioare, am o mitralieră, și împușc pe câțiva dintre dumneavoastră” e pueril.  Asta descrie orice dictatură și orice sistem totalitar, de dreapta sau de stânga, regimul lui Franco, al lui Pinochet, dictatura coloneilor din Grecia, dictatura lui Park Chung-hee în Coreea de Sud. Și țarismul rus (pe care Patapievici îl ignoră, iarăși). Nu e nimic specific despre socialism în asta.

Cum am mai scris în numeroase rânduri, o să mă repet: țarul rus a abdicat în februarie 1917. Nu Lenin l-a răsturnat pe țar. Până în octombrie, când se întoarce Lenin în țară, Rusia se afla în război, în foamete și în haos. Mitralieră? Era război. Absolut toată lumea avea mitraliere. Toată lumea trăgea în toată lumea. Nu era momentul să iei puterea: lumea aștepta de la guvern pâine. După ce Lenin a luat puterea, au urmat doi ani de război civil. Lenin era înconjurat de armata germană, de trupe americane, britanice și franceze, de armata lui Kolceak, a lui Denikin, a lui Iudenici, a lui Vranghel, Petliura și  Mahno.  Și ei aveau mitraliere (dacă vă întreabă HRP).

Și explicați-i că cel mai genocidar regim dintre toate, dictatura lui Pol Pot din Cambodgea, a existat și a supraviețuit datorită sprijinului susținut al lui Ronald Reagan.

E cretin modul în care Patapievici explică venirea la putere a comunismului în Rusia – și folosesc aici „cretin” în sensul tehnic:  pueril + de rea credință + fals.

Apelul la natură, simplificările, explicațiile puerile au trei rosturi :

a) unul față de public – totul e simplu, și totul e natural. Capitalismul e situația naturală a lumii, lăsată de Dumnezeu, e firescul însuși. Iar dacă e natural, e și legitim. Libertarianismul lui Mises e bun simț pur. (Și fiind bun simț pur, e o doctrină larg împărtășită de toți.)

b) al doilea, față de vorbitor : eu, Horia Roman Patapievici, fizician, fără studii de economie, pot explica funcționarea economiei, fiindcă ea, fundamental, e simplă. Și naturală, ca respirația.

c) al treilea, față de alți ipotetici vorbitori: nu avem nevoie de specialiști economiști să vorbească despre economie, fiindcă ea funcționează după principii simple, naturale. Nu avem nevoie de experți, și, mai ales, nu avem nevoie de străini: fiindcă ei preferă discuțiile de la egal la egal, fie în conferințe tehnice, între specialiști, fie în articole în reviste de specialitate, peer-reviewed.

Repet: cei mai importanți trei intelectuali din România, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, nu au, împreună și la grămadă, nici un articol peer-reviewed. Nici un articol publicat în străinătate, în vreo revistă cotată ISI, nici o invitație la vreo conferință științifică în străinătate.  Întregul lor prestigiu stă pe temelii politice și mediatice, și e valid doar în bidonul închis al României. Celebritatea lor nu e mult diferită de doctoratele de mucava ale diverși politicieni: prezența mediatică e doar expresia influenței politice.

Andrei Pleșu, dizident ? Dizident a fost Ujvárossy Ernő, vecinul meu de la etajul cinci și membru în consiliul parohial al pastorului Tőkés și susținător al pastorului. Pleșu a fost mutat muzeograf în superbul conac al Ruseteștilor de la Tețcani; domnul Ujvárossy a fost ucis în bătaie, cu răngile, de Securitate în septembrie 1989.  Există o diferență între a bea cafeaua adusă de menajeră pe terasa conacului, în mijlocul unui parc dendrologic, și a fi ucis în bătaie cu răngile (chiar și trecutul de dizident al lui Andrei Pleșu e fabricat din nimic).

Atunci când Tismăneanu i-l prezintă pe Patapievici Monicăi Lovinescu, la Paris, ambii îi dau de înțeles că Patapievici-tatăl fusese deținut politic sub comuniști.

Influența e mai trainică și mai bună decât puterea.

Puterea se obține prin lupte politice, prin discursuri, manevre de culise, alegeri. Odată ajuns la putere, omul politic are responsabilități. Puterea poate fi pierdută. Influența politică e permanentă. Ea nu asudă și nu sângerează în trânta alegerilor, nici nu are răspunderi. Elitismul boierilor minții nu e altceva decât o luptă nemiloasă cu meritocrația..

–

[1] Singurul economist citat de Patapievici e Mises – care și el e o amărâtă de notă de subsol la Keynes: pe Google Scholar, Mises, Logic of Human Action are 4.000 citări, Keynes, General Theory of Employment, Interest and Money, 33.000 citări – asta ca să punem lucrurile în perspectivă

Autor: Dan Ungureanu

Sursa: Argumente si fapte