Guvernarea României: bile albe şi bile negre

Dacă românii ar fi întrebaţi când, după 1989, le-a mers mai bine şi când mai prost, probabil că mulţi ar da o bilă albă Guvernului Văcăroiu, deoarece atunci aveau un loc de muncă, şi o bilă neagră Guvernului Boc, pentru că acum sunt şomeri. Abordările subiective îi împiedică însă pe oamenii de rând să discearnă binele de rău. Este şi motivul pentru care niciun partid politic, niciun guvern nu s-au ostenit să iniţieze o dezbatere publică pe marginea performanţei economice, determinată de criterii obiective.

Ar fi vreo patru astfel de repere mai importante. 1. Sub care guvern s-au făcut cele mai mari privatizări şi restructurări şi sub care s-a bătut pasul pe loc? 2. Deficitul bugetar şi datoria publică sub cine au fost ţinute în frâu şi sub cine au luat-o razna? 3. În timpul cărei guvernări sistemul de pensii a fost autofinanţabil şi pe vremea căruia a devenit nesustenabil? 4. Sub care Executiv inflaţia a mers în sus şi sub care a luat-o în jos? După criteriile amintite, cea mai bună performanţă economică a avut-o Guvernul Năstase, care s-a remarcat prin rezultatele obţinute în toate cele patru direcţii. Pe locul secund vine guvernul CDR, care a îndreptat multe lucruri ce se stricaseră rău de tot, unele din cauze independente de noi.

După criza rublei ruseşti din 1998, investitorii străini au rupt România de pieţe, astfel încât guvernul a fost nevoit, în 1999 şi 2000, să facă o ajustare dură, pe cord deschis, a economiei, care a generat mari nemulţumiri sociale. Nu de bine plecaseră, în 1999, minerii din Valea Jiului spre Bucureşti, dar dacă o asemenea operaţie ar fi întârziat, România ar fi intrat în încetare de plăţi, care ar fi echivalat cu un infarct financiar, după care şi-ar fi revenit extrem de greu şi cu costuri foarte mari. Pe locurile 3-4 se situează Guvernul Văcăroiu, care nu a făcut mai nimic, şi Guvernul Tăriceanu, care a stricat şi ceea ce a moştenit bun de la precedentele cabinete. Care sunt şansele actualului Executiv, al cincilea cu mandat plin după 1989, într-o asemenea competiţie?

Guvernul Boc nu a făcut aproape nimic în ce priveşte privatizarea şi restructurarea economiei şi nici nu are de gând să mişte lucrurile din loc. Dacă ne referim la deficitul bugetar, actualul guvern a moştenit o situaţie grea, care s-a înrăutăţit şi mai mult anul trecut, ceea ce a dus la o evoluţie îngrijorătoare şi a datoriei publice. Sistemul de pensii preluat de la precedenta guvernare este nesustenabil, dar readucerea lui pe linia de plutire este abia la început şi va dura ceva timp. Inflaţia stă între 4 şi 5%, însă este greu de presupus că va veni în jos, câtă vreme politicile fiscale şi de venituri nu vor sprijini mai ferm politica monetară. Ar fi hazardant să se facă pronosticuri cu privire la capacitatea actualei administraţii de a opri derapajele şi inversa tendinţele dintr-un domeniu sau altul. Dar, deşi Guvernul Boc mai are doi ani şi opt luni din mandatul său, decisiv pentru reuşită sau eşec este anul 2010, deoarece în 2011 expiră acordul cu FMI, prin care am cumpărat timp pentru a face reformele treptat şi cu dureri sociale suportabile, iar 2012 este an electoral, când lucrurile nu se îndreaptă, ci se strică mai rău. Cea mai dificilă problemă se dovedeşte a fi ajustarea deficitului bugetar.

Cheltuielile publice nu s-au redus, îndeosebi din cauza contractelor de muncă ce au fost astfel făcute încât să fie foarte greu de atacat în justiţie. Dacă veniturile salariale nu vor putea fi reduse, cheltuielile vor trebui ajustate prin concedieri. Ori bugetarii se înghesuie mai mulţi în acelaşi spaţiu, ori vor sta mai lejeri după ce unii vor părăsi spaţiul respectiv. A treia cale este colapsul financiar. O ameninţare de care România nu va putea scăpa câtă vreme guvernanţii săi vor gândi politic, nu economic.

Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info