Analize și opinii

Gogu Orlando: Un bordel politic, golănind prin spațiu

Băi, nene, de unde știu ăștia cât l-a făcut Putin pe Trump să aștepte la telefon? Întreb și eu că, dacă nu te aflai în unul dintre cele două cabinete la momentul apelului, nu prea ai cum să știi care pe care l-a ținut pe linia telefonică, dacă centralista care făcuse legătura tot intervenea interogativ în discuție cu „Vorbiți? Vorbiți? Să nu ținem degeaba linia ocupată!”
În fine… Genul ăsta de povești cred că sunt menite, de fapt, să acopere rezultatul acestei discuții, în care Trump și Putin au dat Europa globalisto-soroșistă la o parte din procesul de negociere a încheierii războiului, urându-i un prietenos „Notre poules dans votre cour”, ceea ce trebuie să recunoaștem că unuia precum Macron nu i-ar displăcea deloc, ba chiar s-ar simți flatat că sună oarecum franțuzește, deși cred că cei doi încercau mai degrabă să pronunțe expresii din argoul limbii române.
Noi, mai proști și cu puseuri de patriotism talibano-european, ne-am așezat iar la capătul greșit al sulii și, cu Ilie, cu Ciordacu și cu care or mai fi pe acolo, am căzut între scaune. Că nu ne-am prins încotro bat Trump și Putin… Nimic nu e mai valoros decât prostul devenit voluntar un odios și slugarnic susținător al unei cauze pierdute.
Nu vreau să zic nimic despre viitoarele alegeri din România, pentru că au devenit un mare blat, precum meciurile din liga lui Mitică unde nea Jiji mai vinde unul-doi fotbaliști, se mai îmbată câte un sportiv ori preacurvește un altul. Libertatea e o iluzie! Democrația, doar un concept propagandistic, iar după excluderea lui Georgescu din cursă, votul e doar o pantomină cu actori sforăriți. Mai nasol e că plătim toți până ne vor sări din buzunar către fisc și ultimii bănuți.

Autor: Gogu Orlando

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu