Analize și opinii

Gogu Orlando: “Geaca trebuie să fie roșie, vorba lui Ștefan cel Mare”

Bă nene, acu’ vreo două, trei zile în urmă, au strâns europenii o „armată” să o trimită în Groenlanda pe post de avangardă, să își încordeze nițel mușchii la Trump, că are americanu’ tupeu și zice că vrea regiunea.
A fost ca într-o „Scrisoare pierdută” a lui Caragiale, cu steagurile lui Ghiță Pristanda, numai că aici era cu soldați. „44 în cap, coane Fănică. Unul, două să le fi dat vântul jos. Da s-au pus toate coane Fănică”. Erau vreo 15 de nemți, erau și 10 de la franțuji, mai vreo 3, 4 olandezi, doi „blegieni” mai zgribuliți, împreună cu niște danezi, mă rog, niște Rambo din ăștia curcubeu, de care nu știu dacă Trump trebuia să se sperie sau erau trimiși acolo să vadă dacă e gheața destul de groasă și nu riscă să se crape când vin trupele.
Erau mai puțini decât ăia de se adunau la vânătorile lui Țiriac, organizate pe domeniul de la Balc. Ăia, cu gonaci și servitori și cu chelneri erau deja o forță de răspuns rapid.
Io m-am și gândit că în sfârșit, dacă nu am reușit să îi batem pe ruși, europenii se pun cu bătaia pe Trump și avem și noi victorii. Când colo, zice Bild, că nemții au făcut cale întoarsă și au venit acasă fără nici o explicație. Adică, na, s-au dus, au văzut despre ce e vorba și după ce i-a amenințat Trump cu tarife de jdemii la sută pentru export în SUA, au zis că e mai bine să o lase așa cum s-a nimerit, că n-are rost să strice arealul pe acolo, că înainte de război ar trebui să facă rost de chiloți flaușați, mănuși tricotate, o pufoaică ceva, eventual fabricată din puf de pinguin jumulit proaspăt de urSula sau să o lase mai la primăvară, că poate se mai încălzește nițel.
Geaca trebuie să fie roșie, vorba lui Ștefan cel Mare, că „dacă sunt rănit să nu vadă vitejii mei sângele care-mi curge și să nu abandoneze lupta”, dar și pantalonii musai maro, ca să nu se vadă alte scurgeri, când or da cu ochii de americani.
Și dacă tot vorbim azi despre viteji, ochiul ăla vânăt a lui Macron, cu care a apărut la nu știu ce ședință, era făcut cu IA-ul sau i-a stins nevastu’ feștila, într-o ambuscadă din asta de dormitor prezidențial, de scară de avion sau mai știu eu ce loc din ăsta strâmt unde riști să îți sară ușa-n cap, din nimic? Întreb că prea mi se pare umflată. Mi se pare neverosimil să îi dea Brigitte să îi învinețească felinarele.
Adică, chiar nu înțelege bărbătușul ori nevăstuica prezidențială că e președintele Franței și nu poate merge machiat la diverse întruniri? Să dea mai la corp, pe unde nu lasă urme vizibile. Să îl bată cu cartea de telefon. Adică, mai pe mutește așa și fără urme vizibile.
Macron săracu’ e mai oropsit decât nevasta din Vaslui, după ce se întoarce omu’ de la crâșmă și o prinde cu vecinu-n în operațiuni nocturne, de suflat în butoiul cu varză acră. Așa, la prima vedere, pare că Macron își ia bătaie acasă, precum măgaru-n pantă, de la un surugiu beat și vrea să se răzbune pe Trump, ca să arate în public că e bărbat.
Mai vorbim noi, da’ azi sunt prins că trebuie să plătesc facturi. Impozitele mai încolo, că doar nu mă dă Bou le Jean jos după planetă.