Cronica de profan… Am fost spectator, in aceasta seara la Teatrul de Comedie. Suflete Moarte dupa romanul omonim de Gogol. Un roman controversat. Care a fost ars si rescris de doua ori inainte de a fi publicat. Si care a suferit adaugiri si la 30 de ani de la moartea autorului, fiind descoperite o serie de manuscrise ascunse.
Romanul, în sine, dezvăluie adevărata față a societății mic-burgheze din Rusia anterioară revoluției bolșevice. O intriga simpla, aproape de amvon, în care un escroc de mica anvergura, Cicikov, ajunge intr-un oraj dominat de rutina si frustrat de lipsa vizitatorilor cu pedigree. Cicikov se baga rapid pe sub pielea notabilitatilor guberniei, guvernatorul, seful politiei, seful postei, procurorul, presedintele Curtii de Apel si cativa mosieri locali de importanta regionala.
Scenariul se circumscrie dorintei lui Cicikov de cumpara tarani aserviti, bunuri mobile la acea vreme. Si pentru ca planul să îi funcționeze fără sincope, Cicikov vrea să cumpere doar țărani morți, dar care nu au apucat să fie radiati din recensământul periodic. De fapt, acele suflete moarte. Actorii mare parte dintre ei, se transpun în roluri, și intră perfect în pielea personajului. Geniali sunt copiii din piesa, Elina Grama (fata guvernatorului) intră perfect în rol și joacă piesa fetei guvernatorului, fată de pension, ingenuă, diafană, ruptă total de mașinațiile tatălui ei, guvernatorul rapace care plănuiește să o mărite cu proaspătul sosit în oraș, escrocul de suflete moarte. Ceilalți doi copii, Tudor Roșu și Vlad Bâzgă interpretează perfect rolul a două bestii preadolescentine, care fac viata amară oricărui vizitator în casa lor.
Scenariul e bun, piesa e buna, o notă aparte făcând alegerea regizorului de a apela la un decor minimalist, aproape Emo sau generatia #rezist, scanduri, frigidere de morgă și europaleți, aflat în totala contradictie cu opulenta și kitsch-ul care abunda in casele aristocratiei ruse de la inceputul veacului IX.
Unii actori fac un rol remarcabil, cum ar fi Dragoș Huluba, Dan Aștilean, Alexandru Conovaru și veteranii Ion Chelaru și Constantin Cojocaru. Ceilalți, însă, din păcate cu Gheorghe Visu în frunte afișează o anumită suficiență care îi face să iasă din pielea personajului, să improvizeze potrivit propriei percepții a celebrității personale, iar piesa devine ușor sacadată, cu ruperi de ritm și de fir dramaturgic.
Dar asta nu umbreste constructia de ansamblu a piesei, care reuseste sa fie pusă în valoare nu atat datorita decorurilor sau regiei, cat devotamentului actorilor din rolurile principale.
Per ansamblu, o piesă pe care o recomand cu căldură oricui, și care merită văzută. Gogol rulz!
Autor: Mihai Valentin Neagu
Sursa: Mihai Valentin Neagu
Adauga comentariu