Gândiţi-vă la oricare perioadă din istoria omenirii, când imperiile şi imperialismul erau trăsături comune ale societăţii, de la Egiptul, Roma sau China antică, până la otomani şi la ridicarea imperiului european sau a celui japonez. Există o instituţie care, cu puţine excepţii, a avut întâietate în cele mai multe dintre societăţile imperiale: familia dinastică.
Într-o lume dominată de instituţii – organizate ierarhic şi dotate cu propriile funcţii şi ideologii – „familia-unitate” este adesea prima şi cea mai importantă instituţie când vine vorba de dezvoltarea individului. Pentru cei bogaţi şi puternici, familia-unitate a reprezentat principala instituţie prin intermediul căreia puterea a fost acumulată, conservată şi propagată, tocmai pentru că interesul este multi-generaţional, necesitând planificare şi strategie pe termen lung.
În statele puternice şi în imperii, familiile au fost esenţiale pentru procesul de construcţie şi de guvernare a principalelor instituţii ale respectivelor societăţi, precum şi pentru controlul direct al structurilor imperiale sau statale. Indiferent că erau împăraţi, regi, regine sau sultani, familiile dinastice, adeseori, au exercitat control politic direct asupra societăţii. Acesta a fost cazul în cea mai mare parte a istoriei umane, cel puţin atât timp cât imperiile şi statele au constituit o trăsătura importantă [a umanităţii, nota traducătorului]. Şi totuşi, în epoca modernă, ne imaginăm societăţile noastre ca fiind eliberate de sub guvernarea dinastică, o trăsătură arhaică a unei lumi de mult apuse, incompatibilă cu idealurile şi funcţiile democraţiei, capitalismului şi modernităţii. Ne-am putea imagina că această observaţie este adevărată, însă, de fapt, ne-am înşela.
Puterea dinastică, nu numai că există în continuare, dar evoluează şi se adaptează şi în contextul lumii actuale a globalizării: odată cu ridicarea modernelor state-naţiune, odată cu dezvoltarea societăţilor capitalismului de stat, a sistemului bancar şi financiar, a sistemului centralizat al băncilor monetare, a industrializării şi a corporaţiilor multinaţionale, într-o lume dominată în mare măsură de un singur stat, SUA, care se comportă ca un arbitru internaţional imperial, în numele puternicelor interese corporative şi financiare, puterea dinastică rămâne o instituţie centrală a sistemului global.
Totuşi, există diferenţe notabile faţă de epoca trecută a familiilor imperiale şi regale. Astăzi, cele mai multe dintre dinastii – nu toate însă – nu deţin autoritate politică formală sau directă. Cele mai puternice ţări din punct de vedere economic şi politic nu mai sunt guvernate de regi, regine sau de împăraţi. În schimb, puterea dinastică modernă s-a dezvoltat odată cu declinul autorităţii monarhilor şi cu ridicarea democraţiei parlamentare, şi a capitalismului.
Pe măsură ce sfera politică şi cea economică au început să se deschidă, noi structuri au apărut rapid, prin centralizarea puterii în respectivele sfere. Pe măsură ce regii şi reginele au transferat competenţa de a bate monedă altor instituţii, negustorii şi finanţatorii au intervenit pentru a-şi spori influența asupra noilor instituţii a unei ordini mondiale în schimbare. Din aceste transformări sociale monumentale, s-au format noi dinastii, încorporate oligarhiilor financiare, industriale şi corporative. Puterea lor nu rezida în controlul direct al aparatului politic, ci în concentrarea controlului asupra sferei financiare, economice şi industriale. Cu acea putere, inevitabil, a venit atât dorinţa, cât şi posibilitatea de a influenţa şi a pune presiune asupra sferei politice.
Astăzi, dinastiile industriale, financiare şi corporative au căpătat poziţii neegalate de autoritate în epoca globalizării. Şi totuşi, în timp ce unele dintre nume sună cunoscute urechilor multora, adesea sunt percepute mai degrabă ca relicve ale unor secole apuse, decât ca titani contemporani; sau, numele lor sunt în totalitate necunoscute, la fel ca şi poziţiile şi influenţa lor în societate.
Percepem puterea, de obicei, în termeni de oficii politice: primul-ministru şi preşedintele pe care îi alegem, conform credinţei noastre cum că trăim în democraţie. Privim partidele politice aflate în competiţie pentru o funcţie publică, alături de noi, poporul, precum arbitrii supremi care decid cu privire la deţinătorii puterii. Influenţa dinastiilor globalizării rămâne insesizabilă sau greşit înţeleasă.
Când cineva aude de conceptul câtorva familii care exercită o influenţă de neegalat asupra lumii moderne, reacţia imediată sau insinuarea este aceea a „teoriei conspiraţiei”. Imaginea unei camere ascunse pline de fum de ţigară şi menţiunea celor treisprezece familii, care stau în jurul unei mese pentru a decide evenimentele internaţionale, străpung percepţiile celor care se interoghează sau se confruntă cu chestiunea rolului familiilor puternice în lumea modernă. Şi totuşi, conceptul de guvernare dinastică, de familii care se află în competiţie, cooperează şi, într-adevăr, conspiră împreună şi împotriva celorlalte pentru control şi comandă, sunt prevalente şi comune în cultura noastră.
Un exemplu perfect este constituit de imensa popularitate a cărţilor şi serialului „Game of Thrones”. Ambientat într-o lume mitică, însă bazat în mare parte pe rivalităţile istorice din „Războiul Rozelor”, suntem martorii unor personaje care evoluează şi a unor evenimente care se desfăşoară în timp ce câteva familii şi dinastii se duelează una cu cealaltă, conspiră, concurează şi cooperează pentru controlul lumii cunoscute. Adesea sunt nemiloase, viclene şi necinstite, înconjurate des de persoane linguşitoare şi obediente, şi de sfătuitori cu „limba otrăvită” care au ajuns să deţină asemenea funcţii nu prin virtutea naşterii sau a numelui, ci prin capacităţile individuale de manipulare şi de viclenie. Avem de a face cu o lume în război perpetuu, sărăcie flagrantă, unde o minoritate privilegiată îi trimite pe cei săraci să lupte în locul lor, să moară şi să sufere în timp ce puţinii bogaţi se conservă şi prosperă. Fără a lipsi conspiraţiile, cea mai mare ameninţare pentru membrii individuali ai dinastiilor vine de obicei din partea altor membri ai propiei dinastii sau din partea altor familii la fel de puternice. Chestiuni legate de patriarhat, incest, vârsare de sânge şi secesiune, fie că este vorba de capul familiei sau de deţinătorul tronului, sunt omniprezente.
Într-adevăr lumea „Game of Thrones” – atât de populară în cultura noastră – nu este prea diferită de realitatea culturii noastre în sine. Într-o lume a globalizării, familiile cooperează, concurează şi poate chiar conspiră una împotriva şi alături de celelalte. Ele ţin ca politica puterii dinastice să nu fie înţeleasă şi contemplată de către mase. Atenţia ne este distrasă de sport, divertisment, „nunţi regale”, frica de străini şi de terorism, şi suntem orbiţi şi manipulaţi de un sistem de propagandă profund înrădăcinat. Cultura celebrităţii promovează banalitatea şi irelevanţa: acordăm atenţie ultimului accident al lui Kim Kar-crash-ian, o fiinţă umană omniprezentă în toate tabloidele, în timp ce desconsiderăm rivalităţile şi repercusiunile „Globalizării Game of Thrones”.
Cu toate că dinastiile moderne împărtăşesc multe dintre caractersiticile familiilor conducătoare din trecut, ele au şi caracteristici diferite majore, îndeosebi derivate din faptul că cele mai multe dintre ele nu deţin autoritate politică sau absolută în mod formal. Dinastiile din trecut au deţinut de obicei autoritate absolută asupra regiunilor, statelor şi regatelor. Acel tip de autoritate nu mai există astăzi la nivel statal, regional sau global, decât cu puţine excepţii, precum monarhii dictaturilor Golfului Arab. Pe când mecanismul autorităţii este mai puţin centralizat şi formalizat în lumea modernă, ţinta şi amploarea autorităţii – sau influenţa – s-a extins exponenţial. Pe scurt, în timp ce în epocile trecute, o singură familie putea exercita autoritate absolută asupra unei regiuni restrânse sau asupra unui imperiu, astăzi, influenţa indirectă a unei familii dinastice ar putea să se simtă în toată lumea, deşi nu se apropie de influenţă absolută.
Aşadar, nu ar trebui să confundăm dinastiile moderne cu replici ale familiilor conducătoare din trecut. Ele sunt adaptate epocii moderne. Odată cu apariţia şi prevalenţa globalizării corporaţiilor multinaţionale, a băncilor şi pieţelor financiare, a fundaţiilor filantropice, a think-thankurilor, a conglomeratelor media, a instituţiilor educaţionale, a relaţiilor publice şi a industriilor publicitare, oligarhii financiari şi industriali, şi dinastiile au ajuns să fie integrate în structura statelor-naţiune. Famillile care au construit dinastii moderne, de obicei, au devenit proeminente prin concentrarea de putere şi avere în sfera financiară, industrială şi corporativă. Din aceste poziţii, puterea şi influenţa politică devin o necesitate, altfel, pierderea puterii economice ar fi inevitabilă.
Asemenea dinastii vor înfiinţa, în mod frecvent, „oficii de familie” – o entitate corporativă privată – care se vor ocupa de investiţiile, interesele şi finanţele dinastiei; vor crea noi universităţi care se vor concentra pe producerea de cunoştinţe şi intelectuali capabili să coordoneze schimbările din interior şi să protejeze ordinea socială, în locul unor talente intelectuale sau a căutării îndreptate spre zone care pun la încercare ordinea dominantă. Familiile dinastice vor înfiinţa „fundaţii filantropice” pentru a folosi scopului dublu de a justifica propria avere şi influenţă, fiind percepute ca „dând înapoi”, dar care, de fapt, asigură concetrarea averii destinate scopului de „a dona strategic”: a iniţia proiecte de inginerie socială având ca obiectiv final menţinerea controlului social. Având imaginea unor instituţii caritabile, majoritatea fundaţiilor sunt îndeosebi interesate de procesul pe termen lung al ingineriilor sociale. Cunoscute printre aceste fundaţii sunt, printre multe altele, Rockefeller Foundation, Carnegie Corporation, Ford Foundation, Open Society Institute și The Bill & Melinda Gates Foundation.
Nu fără legătură – cum ele sunt de obicei prevăzute şi înfiinţate de către fundaţii – think-thankurile sunt create cu intenţia de a cupla interesele elitelor dintr-o largă varietate de instituţii: financiare, industriale, corporative, academice/intelectuale, mediatice, culturale, diplomatice şi politice. În think-thankuri, funcţionarii înalţi ai acestor sectoare sunt adunaţi într-o singură instituţie unde lucrează împreună pentru a plănui strategii pentru economie şi politici externe, pentru a stabili un consens între elite şi pentru a folosi ca mijloc de practică şi recrutare de funcţionari, pentru a intra în structura politică şi cea diplomatică, unde au posibilitatea să aplice politicile dezvoltate în interiorul think-thankurilor. Printre think-thankurile cunoscute, cu influenţă imensă, îndeosebi în SUA, se numără Council on Foreign Relations, The Brookings Institution, The Carnegie Endowment, și The Center for Strategic and International Studies. Think-thankurile internaţionale mai mari sunt din ce în ce mai frecvente în epoca globalizării, adunând laolaltă elitele din cele mai puternice state industriale din Vest, în locul elitelor din interiorul fiecărui stat în parte. De remarcat printre aceste instituţii sunt Trilateral Commission, The Bilderberg Group și The World Economic Forum.
Întâietatea dinastiilor financiare, industriale şi corporative în interiorul unor asemenea instituţii au asigurat acestor familii o importantă influenţă politică şi, în plus, au jucat roluri cheie în construcţia şi evoluţia societăţilor capitalismului statului modern. Nu surprinzător, odată cu conservarea şi răspândirea puterii dinastice moderne, a avut loc şi conservarea şi răspândirea imperialismului modern, nu însă unul sub forma colonialismul ca sistem de control. În schimb, se manifestă sub forma unei interdependenţe şi interacţiuni de instituţii şi ideologii, care se comportă precum un sistem globalizat de imperialism informal, cu SUA în centrul acestui sistem.
Câteva din numele acestor dinastii sunt mai cunoscute decât celelalte, ca de exemplu Rothschild şi Rockefeller, pe când altele sunt de-abia cunoscute sau mai cunoscute în propria ţară, precum Agnelli (în Italia), Wallember (în Suedia) şi Desmarais (în Canada). Fiecare familie îşi are propria istorie unică, cu puterea concentrată într-o companie particulară sau în oficiul familiei. Multe dintre aceste familii, dacă nu majoritatea, au legături importante între ele, comportându-se ca acţionari comuni în diferite companii, făcând parte din aceleaşi consilii directorii şi frecventând aceleaşi cercuri sociale. Cooperează şi concurează unele cu celelalte pentru înfluenţă în Globalizarea „Game of Thrones”.
Acestă serie [de articole, nota traducătorului] urmareşte să scoată la iveală câteva dintre poveştile, jucătorii şi structurile dinastiilor dominante ale lumii. Cercetarea inclusă în serie s-a realizat prin intermediul proiectului People’s Book (Cartea Oamenilor). Acest proiect este o iniţiativă multifinanţată menită să producă o colecţie de carti care examinează ideile, instituţiile şi indivizii puterii, precum şi metodele şi mişcările de rezistenţă ale lumii moderne.
Autor: Andrew Gavin Marshall
Traducere de Remus Tanasă după Globalization’s ‘Game of Thrones’, Part 1: Dynastic Power in the Modern World
sursa: anacronic.ro
Adauga comentariu