Acum 3-4 ani, când mă enervam că nu găsesc în presa noastră decât click bite, „știri” preluate în buclă de “jurnaliști” de la unul la altul sau subiecte pe care se aruncau ca un roi de viespi, pentru a trece, a doua zi, la altă victimă, mă mai consolam citind presa franceză/britanică, din când în când. Ba chiar mă abonasem la un ziar, pe care îl primeam din Franța – Les Echos.
Odată cu plandemia și propaganda grinșit, în siajul tuturor politicilor publice fanteziste, curcubeice, total contrare științei, nu se mai poate citi aproape nimic serios și credibil în presa de peste hotare. Numai propagandă, inclusiv propagandă pentru război „sustenabil”, interminabil. Numai știri oficial total necredibile, schimbătoare de la o zi la alta, după necesarul de propagandă. În condițiile unei cenzuri staliniste a opiniilor care nu concordă cu linia oficială de partid și de stat, mass media main stream își asezonează „știrile” (care nu mai sunt deloc factuale, pentru că nu mai conțin informații libere de emoțiile colportorului) cu amenințări, sancțiuni, calomnii, etichetări stigmatizante și judecăți de „valoare” efectuate de factcecări anonimi pe baza delațiunilor ciripitorilor (plătiți din bani publici).
Când regimul politic, oengeocrația și presa înregimentată disimulează sau interzic difuzarea adevărurilor conforme cu realitatea fizică (în favoarea unor transadevăruri, care nu sunt adevăruri, ci doar se identifică drept adevăruri, și în favoarea unor transcuvinte, care nu sunt cuvinte, căci nu sunt corespunzătoare semnificațiilor lor normale și naturale, ci se identifică drept cuvinte), nu se aduce lumină pe lume și nici civilizație, ci obscurantism medieval.
De aceea am zis, în ultima vreme, că acest gen de progres este, de fapt, un regres civilizațional și cognitiv, o reîntoarcere în peșteră, unde umbrele de pe pereți sunt confundate cu realitatea. Nu e un progres, și ci un pregres.
Când regimul politic autocrat impune anularea culturii, a istoriei și a credințelor religioase, nu aduce oilor starea de trezire din „încântare”, ci distruge fundamental ființa omului, văzut ca rațiune, emoționalitate și memorie. Aduce uitarea. Antrenează riscul de auto-distrugere a civilizației lui homo sapiens.
În orice caz, dacă asta nu e nebunie, atunci nu mai știu ce poate însemna nebunie: cică, pentru a asigura libertatea de conștiință și opinie, trebuie cenzurată libertatea de conștiința și opinie …
Cam asta se vede în presa main stream.
Zic să ne întoarcem în biblioteci și în filmele de dinainte de anul 2000.
Mă uit acum pe Netflix la varianta spin off a Star Treck (seria se numește Deep Space Nine).
Incredibil ce liniște și stare de curiozitate entuziastă îți dă un film SF din 1999, unde nu apare niciun transcuvânt, nicio poveste romantică a pisicii care se identifică drept câine polițist, nicio sugestie subliminală de consum de iarbă/praf de bună calitate … Ce medievali și scenariștii ăia … Mă și mir că nu au fost șadoubanați pe social media și pe canalele de streaming …
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu