În această lună decembrie am văzut oameni afectați de stresul Crăciunului. Pare că unii au așteptat nu Crăciunul, ci trecerea cât mai rapidă a perioadei de Crăciun … Am citit multe postări îmbufnate, scrise morocănos de persoane nemulțumite că ceilalți trăiesc spiritul Sărbătorilor de Crăciun altfel decât ar trebui. Că uită de subiectul sărbătorilor, care este Nașterea Domnului. Că aleargă după cadouri și chilipiruri, umflând conturile comercianților. Că se îmbuibă în loc să postească și să se roage. Că își pierd vremea prin târguri luminate și colorate pe bani prea mulți de la buget etc. Cei care ne dojenesc astfel nu sunt persoane rău-intenționate, dar îmbufnările lor morocănoase nu fac altceva decât să se înscrie în corul celor care vor ca tot ceea ce înseamnă Crăciunului să se anuleze, ca nu cumva omul nou să fie deturnat de la progres și de la magia științei.
Dar …
Așteptăm și celebrăm Crăciunul, adică simbolul Nașterii Domnului, cu credința că la anul o vom putea lua de la capăt, primeniți, liberați de eșecurile, zilele rele și necazurile de peste an. Când cântăm colinde despre vestea venirii pe Pământ a Domnului, despre victoria luminii, despre steaua care strălucește și lumii vestește, cântăm și sperăm la propria (re)naștere, la ieșirea noastră din groapa emoțională.
Cei care cred își pot recăpăta entuziasmul de a trăi, în felul magic și copilăresc de a fi al colindelor, care ne îndeamnă la străduința de a fi mai buni, chiar și sub forma obiceiul de a face daruri, de care profită comercianții.
Comerțul ocazionat de această credință și de tradițiile din jurul ei este mai onest decât continentele de bani făcuți din boala, captivitatea, frica și nenorocirea altora sau din crize, pandemii și războaie mai mult sau mai puțin inventate.
Crăciunul este și aspru, pentru că te provoacă, te obligă chiar la introspecție. Ce ai făcut cu viața ta? Ai fost bun? Ai oferit mai mult decât ai primit, ca să fii binecuvântat, așa cum spunea Sfântul Pavel? Ai încercat măcar să fii cea mai bună variantă a ta? Te-ai uitat sincer în oglindă fără să ai pornirea de a o sparge?
Să nu uităm: Crăciunul a fost, pe vremea comuniștilor, evadarea din chingile totalitare, ușa secretă, utilizată chiar și de nomenklatura comunistă, prin care reintram în universul (teoretic) interzis al credinței și libertate. A fost un continuu protest contra acelei tiranii.
Azi, când tradițiile străvechi și creștinismul sunt supuse unui neîntrerupt tir al anulării, Crăciunul redevine un portal al evadării din totalitarism.
Plandemia nu a reușit să ne anuleze bucuria de a trăi, credința, libertatea și magia sărbătorilor în familie, dar cei ce urăsc Crăciunul insistă să ne dez-încânte și să ne afunde în așa-zisa lor trezire prin invențiile lor corecte politic și crizele regizate cu scopul de a ne pune în permanentă stare de sub-viețuire, ca ființe șterse, invizibile, fără scânteiere și personalitate, simplu de remodelat.
Dar, mai ales, Crăciunul este despre apărarea contra nimicniciei, despre calea de urmat pentru a evita să devenim inutili social sau figurine de plastilină în mâinile rău-intenționate ale stăpânilor păpușilor.
Treziții, corecții politic, elitele de la capătul sforilor – toți vor să evacueze credința din om și, mai ales, creștinismul. Însă acel gol creat prin evacuare nu se umple cu ateism (care, oricum, este urât, este cenușiu, este patetic), ci cu superstiții de înlocuire, precum covidismul, claimătcengiul, zodiacul, știința canonică sau antinatalismul (pentru care omul este virusul care infectează planeta, deci trebuie combătut și redus la stadiul de rumegător). Apostolii și sfinții sunt înlocuiții cu „eroii din linia întâi”, gretele, bilgheiții, obamele …
Ateismul și religiile de substituție nu consideră omul decât o vietate a stupului, indistinctă, un contribuabil la bunăstarea roiului (dar, mai ales, a reginei …), un luptător pentru „binele mai mare”, care vine din și pleacă înspre neant, unde nu este nimic și unde nu se regăsește cu nimeni, deci piere.
În schimb, credințele vechi și, mai ales, creștinismul văd în om un suflet nepieritor, a cărei scânteiere divină este vizibilă și aici, în viața pe Pământ, dar și în neantul etern.
Colindatul copiilor de Crăciun este despre bucuria și rostul vieții, despre libertate și despre scânteia divină din noi. Să avem grijă să nu se piardă acest tezaur. Îmbufnați și morocănoși sau nu, am fi toți pierduți în lipsa lui.
Colindul care spune “de Crăciun fii mai bun” nu este despre a fi bun doar o lună pe an, iar în restul anului să fii cum ai chef, ci despre a fi mai bun și mai onest cu tine pentru a te schimba emoțional și structural la anul.
Așa că, fraților, vă urez: (i) să fim onești și (ii) să fim mai buni, că avem nevoie de noi.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu