Aseară, la tv, sub ochii mei, un medic infecționist, șef de secție la Balș (dr. Marinescu), a declarat că jumătate din populația României este imunizată natural și că, în ciuda estimărilor pesimiste din ianuarie, această imunitate este de lungă durată. Imunitatea este, conform acestui cadru medical, instalată la nivel celular și nu redusă la un număr oarecare de anticorpi (concluzia mea este că postulatul „științei” oficiale, care decretează că imunitatea artificială este mai bună și mai de durată decât cea naturală, este total greșit, situația factuală fiind diametral opusă). Respectivul doctor a spus și că cei care s-au „imunizat” artificial (ghilimelele îmi aparțin) nu sunt protejați față de varianta delta și, de asemenea, nu sunt lipsiți de riscul de a transmite agentul patogen celorlalți, ceea ce este oarecum în consonanță cu declarațiile de ieri ale unui manager de spital de boli de plămâni (dr. Mahler, spitalul Nasta) din care rezultă că sunt necesare și alte măsuri de combatere a răspândirii agentului patogen, altele decât „imunizarea” artificială. În plus, dovezi factuale și oficial confirmate de CDC din SUA probează că cei „imunizați” au aceeași încărcătură virală, ca și cei ne-„imunizați”, cu toate că rata de îmbolnăvire este de trei ori mai mare în cazul primilor (Statul Massachussets a trimis rapoarte care arată că 73% dintre îmbolnăviri sunt în dreptul „imunizaților”, restul fiind în dreptul ne-„imunizaților”).
Este o schimbare interesantă de optică, un pic cam târzie, dar destul de onestă dpdv deontologic și științific – medicina este, totuși, o știință bazată pe dovezi (cel puțin acesta este postulatul școlilor moderne de medicină).
Cu toate acestea, am întrebat în direct (și nu mi s-a răspuns) cum se face că, în narativul lui Arafat, Cîțu și Iohannis, narativ creat pe baza opiniilor de specialitate sau a clipurilor publicitare de care cei doi doctori de mai sus se fac culpabili, singura soluție de politică sanitară este „imunizarea” artificială, chiar prin impunerea sa, și prin șantajarea celor recalcitranți?
Cum se face că, acum o lună, Cîțu și Iohannis declarau că plandemia a luat sfârșit pentru că eșecul lamentabil al „imunizării” artificiale a fost … un succes? Dacă a fost un succes, cine e culpabil de valul patru? Dăm iar vina pe ne-“imunizați”, adică pe 14 milioane de persoane?
Pe de altă parte, dacă persoanele „imunizate” artificial sunt (și nu prea sunt) protejate și pot transmite mai departe agentul patogen, DE CE Arafat emite reglementări grotești din care rezultă că pot fi adunați pe un stadion 75 de mii de oameni, dacă sunt „imunizați”, și pot circula liber în Europa, în țară, la mall, la cinema, la club, peste tot unde agomerația e mare, dacă sunt „imunizați”? Asta în timp ce acea jumătate dintre români (9 milioane de persoane) sunt imunizați natural și durabil, dar nu pot face aceleași lucruri ca și „imunizații” artificial, pentru că Arafat a decretat că libertatea lor i-ar putea omorî, pe el și pe „imunizați” (nu exagerez cu nimic – așa a spus Arafat ieri, public)?
Mai e mult până când lumea își va da seama că tot ceea ce fac autoritățile nu are, practic, nimic de-a face cu crize sanitare, că nu e vorba de politici de sănătate publică, ci de (geo)politică și de ideologie? Că în numele acestei ideologii cu accente religioase se comit atrocități și lumea alunecă fatal și neabătut pe panta totalitarismului și a demolării totale a democrației, a drepturilor și libertăților?
Autor: Gheorghe Piperea
Aceasta este realitatea.