Gheorghe Piperea: “Să îi învățam pe copiii și nepoții noștri asta.”

Dar bunicul meu din partea tatălui a fost la război cu rușii. A stat acolo prizonier mai mult de trei ani, inclusiv câteva luni după finalul războiului. Când a ajuns acasă, a găsit-o pe bunica mea din partea tatălui arestată pentru o crosnie de lemne culese din pădure. Și-a găsit copii rămași în viață plini de păduchi. Alți cinci muriseră deja, de foame.

Iar bunica mea din partea mamei s-a încălzit o săptămână cu lemnul din casa pusă pe foc bucată cu bucată. Iernile acelea au fost cumplite, iar verile din ‘46 și ‘47, foarte calde și secetoase. A fost foamete, boală, sărăcie. Oamenii aceea s-au hrănit cu plante din pădure, coajă de copac și mălai cu carcaleți, aruncat din morile chiaburilor.

Cu toate acestea, a fost tatăl meu în ‘49 și a fost mama mea în ‘50. Și am fost eu în ‘70.

Și am fost toți cei de azi, rezultat al vieții de chin al acelor oameni.

Avem marele noroc de a-i fi avut pe ei atunci, deciși să vină acasă, hotărâți să rămână în viață, convinși că războiul nu mai trebuie să se repete. Și visând mereu la libertate și democrație, în credință și în sânul familiei, alături de neamul lor.

Să nu uităm asta.

Să îi învățam pe copiii și nepoții noștri asta.

Lumea nu s-a născut ieri. Războiul nu e un joc pe calculator. Tirania nu se instalează mâine – vine progresiv, pas cu pas, pe nesimțite, cu sărăcie, foamete, frig, sete, frică, “nevoia” de salvator și de dușman. Vine pe măsura construirii “necesității” de a vă alege tabăra în care să supraviețuiți.

Vestea rea este că, la fel ca și bunicii mei, nu alegem noi, aleg alții pentru noi. Cu excepția cazului în care devenim conștienți vă suntem mulți și chiar putem face noi alegeri în cunoștință de cauză.

Așadar, nu vă duceți duios în acea noapte a totalitarismului care pare blândă și confortabilă.

Nu dați libertatea pe siguranță.

Hai Liberare!

Autor: Gheorghe Piperea