Un articol din Financial Times (ediția tipărită, vineri, 7 mai 2021, pagina 3 și pagina 6) începe așa:
„Profitul industriei farmaceutice este protejat cu o fortăreață de patente (drepturi de proprietate indistrială, n.n.) care le garantează producătorilor de medicamente un curent neîntrerupt de venituri din vânzări, până la expirarea patentelor. Miercuri, președintele american Joe Biden a distrus decade de ortodoxie a Statelor Unite în domeniu*, făcând să explodeze părți consistente din zidurile fortăreței. Decizia administrației americane de a susține ridicarea temporară a protecției proprietății industriale asupra vaccinurilor anti-covid a stârnit instantaneu mânia întregului sector farmaceutic […]”.
Articolul precizează că șeful OMS, Tedros Adanom Ghebreyesus, nu numai că a aplaudat decizia, dar a și declarat că se aștepta la aceasta – de unde sugestia subtextuală că a fost vorba de un plan sau scenariu anterior (care, evident, nu l-a implicat pe Trump, cel care a retras finanțarea SUA pentru OMS).
Despre ce e vorba?
Din inițiativa unor oficiali sud-africani și indieni, susținuți de birocrați din structura OMS, președintele SUA, Joe Biden, a făcut publică decizia de a susține propunerea ca, temporar, producția și comercializarea vaccinurilor anti-covid să nu mai fie dreptul exclusiv al titularilor patentelor asupra acestora**, ci să fie temporar pusă la îndemâna acelor țări sau companii care le pot reproduce, în intenția de a accelera „imunizarea” și revenirea la normal a lumii. Interesant este că (inserând fiecare niște nuanțe proprii), atât Macron, cât și Putin și Xi Jinpeng s-au declarat de acord cu ideea.
Reacția feudalilor Pharma probează că ideea lui Biden este o amenințare existențială pentru Big Pharma și că nimeni din domeniu nu și-a planificat o finalizare prea rapidă a pandemiei și, cu atât mai puțin, nu și-a imaginat o întrerupere atât de prematură a fluxului etern de venituri din comercializarea vaccinurilor.
Priviți ce declară doi dintre reprezentanții acestei cabale:
Stephane Bancel, patron Moderna***: „suspendarea protecției proprietății industriale nu va ajuta la creșterea cantității de vaccinuri mRNA livrabile lumii în anii 2021 și 2022, ani care înseamnă perioada critică a pandemiei [observați nuanța – critice nu au fost cele 16 luni care au trecut de la declanșarea pandemiei, ci anii 2021-2022], pentru că nu există nu există capacități de manufacturare în lume [altele decât cele ale feudalilor domeniului – nuanța de cinism „necesară” e menită a ne readuce în față ochilor efectul TINA, there is no alternative, care definește cel mai bine capitalismul de pradă care a cotropit lumea noastră]”. [p.3] „Aceasta este o nouă tehnologie – nu poți angaja oameni care să știe să facă mRNA, pentru că asemenea oameni nu există” [p.6].
Așadar, ca un fel de Panoramix din satul galez al lui Asterix și Obelix, druidul Bancel ne spune că degeaba ne agităm – poțiunea sa magică nu poate fi preparată de nimeni, că nu există druizi care să o poată copia și fabrica prin mijloace logistice proprii.
Cei doi producători de „vaccin” mRNA, Pfizer/BionTech și Moderna, spun că ei sunt, totuși, pregătiți să facă până la 3 miliarde de doze până în 2022 …
Având în vedere că, de la anunțul lui Biden, acțiunile Pharma au căzut cu 14% (BionTech, bursa din Frankfurt) sau cu 3-6% (Moderna, bursa din New York), Sven Borho, un reprezentant al companiei specializate în investiții în acțiuni Pharma, denumită OrbiMed Advisor, a spus cu îngrijorare că această inițiativă crează temeri feudalilor domeniului – cică ar fi un fel de picior în ușă, care va crea un precedent pentru următoarele crize [interesant – băieții ăștia deștepți preconizează deja alte și alte crize …], când se vor cere alte suspendări de patente și derogări de la principiul „profitului cu orice preț”. Cu cinism, că doar nu suntem în Frozen, Sven – investitorul spune că feudalii domeniului se vor teme că și patentele pentru medicamentele contra cancerului vor putea fi invalidate în viitor. Concluzie în subtext – maladiile nu sunt nenorociri ale umanității, ci oportunități de profit și bani publici pentru cercetare, medicamentele ieftine sau gratuite nefiind de pe lumea asta … Și ce, am luat în serios nițte declarații ale „comunistului” de Joe Biden?
O mare dispută în jurul medicamentelor anti-SIDA, declanșată la sfărșitul secolului trecut de Brazilia și Africa de Sud, care au cerut cam același lucru ca și acum – suspendarea patentelor marilor companii Pharma – a sfârșit prin înghețarea în timp a cercetării și dezvoltării în domeniu, făcând ca pandemia de SIDA să nu fie finalizată nici azi.
Precum observați, cam același lucru „promite” să se întâmple și cu covid și, respectiv, cu cancerul.
Chiar dacă cercetarea trebuie finanțată, chiar dacă rsicurile asumate sunt mari, chiar dacă e nevoie de profitabilitate, este cazul să se atragă atenția că, pe de o parte, într-o pandemie nu este timp pentru „business as usual”, mai ales dacă este una pe atât de reală și de letală pe cât este prezentată în presa main-stream și în spațiul virtual, că cercetările sunt destul de bine finanțate cu bani publici, susținute politic și făcute posibile prin experimente pe cobai umani și că eșecul în domeniu nu e aproape niciodată suportat de fuedalii demoeniului, ci de stat sau de cetățeni, pe „principiul” to big to let fail.
Hotărât lucru, aceasta lebădă neagră administrată domeniului de Joe Biden poate accelera finalul pandemiei – și asta nu pentru că s-ar putea rezolva curând ceva dpdv medical, ci pentru că va fi devenit neprofotabilă pentru cine trebuie.
PS Mâine voi expune aici legătura între pandemie și afacerile capitalismului de supraveghere, așa cum o intuiesc eu.
*articolul reamintește că Donald Trump s-a opus fățiș ideii de a ridica sau de a îngheța protecția proprietății industriale asupra vaccinurilor cu sau fără biotehnologie incorporată (și, în general, asupra oricăror alte invenții, inovații, mărci, branduri sau instrumente de feudalizare a capitalismului, prin monopoluri, privilegii și rente), ceea ce este o cruntă ironie, dat fiind că marile corporații (bio)tehnologice au făcut tot ce le-a stat în putință ca Trump să nu mai fie președinte, promovându-l pe Biden …
**credeați că ăștia care nu mai pot să respire de grija pentru sănătatea și siguranța noastră au lăsat aceasta „singură șansă” de a scăpa lumea de pandemie la „mâna” hazardului, că sunt niște filantropi sau niște sfinți, făcând lumii cadou vaccinurile, lume de la care a luat și bani din taxe și impozite, și date cu caracter personal pentru a-și prepara poțiunile lor magice?
***reamintesc că Moderna este una dintre companiile care a utilizat câteva miliarde de dolari alocate de Trump operațiunii „warp speed”, prin care ex-președintele american spera să rezolve pandemia până la alegerile din 3 noiembrie și să rămână în funcție – evident, nu a reușit, printre altele și pentru că Big Pharma nu și-a propus niciodată să contribuie la finalizarea pandemiei până în 2030, cel puțin …
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu