Medici, asistente și angajați din DSP îmi scriu ca să îmi spună că deja comisarii sovietici au apărut și mișună peste tot pentru a-i determina să se înscrie pe listele de “voluntari” ai noului vaccin high tech care ne va salva de la … (completați voi). Cine nu semnează, e amenințat cu concedierea.
Între timp, compania Moderna, care a anunțat un vaccin nemaipomenit de extraordinar de bun, a făcut o capitalizare bursieră de 35 de mld dolari, fără să fi produs vreodată vreun alt vaccin sau medicament.
Un pacient mi-a scris că, de 4 zile de când e într-un spital din București, un doctor insistă să îl mute la un spital covid din Tulcea sau Fetești, căci la spitalul unde e internat acum nu există specialiști. Spitalul are doar teoretic secție covid. De bolnavi se ocupă personal de alte specializări medicale. Și asta este, cică, o simplă problemă de comunicare “sub-optimală”… Așa explică președintele “nostru” decesul a 6 persoane plimbate între spitale, conform protocoalelor decise de birocrații MS…
Între timp, companiile de asigurări refuză să emită asigurări suplimentare de malpraxis pentru aceste specializări la locul de muncă.
Excesul de zel și de supușenie al unora a dus la încuierea în saloane a pacienților cu forme grave de covid, ca să se asigure managerii de spital – antreprenori de pompe funebre că nu fug oamenii din spital, cu tot cu patul ATI. Așa au înțeles ei să pună în practică “recomandările” comandantului acțiunii.
Tot la “recomandările” acestui el comandate, sistemul sanitar s-a închis aproape în întregime pentru pacienții non-covid. La fel și școlile, și piețele, și micile afaceri, și viața normală. Minus alegerile viciate din 6 dec.
Între timp, cinismul, improvizațiile și impostura ucid. Cu infinit mai multă “eficiență” decât molima.
Autor: Gheorghe Piperea