În România, cu caracter opțional, digitalizarea facturilor în scop de combatare a fraudei și de prevenire a evaziunii fiscale, a intrat în vigoare din data de 1 ianuarie 2024. Din data de 1 iulie 2024, digitalizarea facturilor în raporturile dintre comercianți (B2B) a devenit obligatorie. Din 1 ianuarie 2025, digitalizarea facturilor va fi devenit obligatorie și în relațiile dintre comercianți și consumatori (B2C). Pentru moment, digitalizarea în acest domeniu este doar opțională.
Digitalizarea facturilor a fost dublată de digitalizarea documentelor de transport (prin sistemul e-transport).
Odată cu introducerea de către România a digitalizării fiscale, facturile care nu sunt emise, înregistrate și trimise digital nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Invers, o factură digitalizată (e-factura) are valoare de factură fiscală, fiind generatoare de tva în sarcina emitentului indiferent dacă destinatarul va înregistra factura în propria contabilitate sau dacă o va plăti.
Dreptul destinatarului de a primi și înregistra factura pe suport de hârtie sau prin alte mijloace electronice decât sistemul e-factura devine iluzoriu.
Deasemenea, în cazul în care nu se utilizează sistemul e-factura, nu există dreptul de deducere a tva și dreptul de a primi de la stat tva – ul de rambursat. Aceste drepturi sunt anihilitate imediat ce factura este rejectată de sistemul e-factură, iar o asemenea situație patologică nu are drept cauză frauda sau culpa persoanei impozabile, ci erorile de sistem, supra-aglomerarea sistemului sau întreruperile conexiunii online cu sistemul.
În fine, omisiunea de a utiliza sistemul e-factură este sancționată sever, atât cu amenzi, cât și cu penalități. Nu poți să nu participi la sistem… Fix ca pe vremea plandemiei…
Or, acestea sunt cazuri de încălcare flagrantă a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA în UE și, respectiv, a Deciziei Consiliului de punere în aplicare din 25 iulie 2023, prin care României i s-a aprobat o derogare temporară de la dispozițiile art. 218 și, respectiv, art.232 din Directivă.
Potrivit art. 218 din Directivă, statele membre acceptă ca facturi documentele sau mesajele pe suport de hârtie sau în format electronic. În continuare, reținem că, potrivit art. 233 din Directivă, facturile electronice sunt acceptate condiționat – trebuie să li se poată verifica autenticitatea originii și integritatea conținutului, ceea ce este garantat, de regulă, prin semnătură electronică sau prin schimb electronic de date. Dar legea internă poate permite și alte mijloace electronice de emitere și transmitere a facturilor. În fine, potrivit art. 234, Statele membre nu pot impune alte obligații sau formalități în legătură cu trimiterea sau punerea la dispoziție a facturilor prin mijloace electronice.
România a cerut, iar Comisia și Consiliul au acceptat condiționat și temporar, o derogare de la art. 218 și art. 232 din Directivă. S-a emis, în acest sens, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023, prin care România a fost autorizată temporar să accepte de la persoane impozabile stabilite pe teritoriul său numai facturi sub formă de documente sau mesaje în format electronic. Așa cum s-a putut vedea mai sus, România a transformat această derogare temporară și limitată într-o obligativitate generală (și necondiționată de garanțiile relative la autenticitatea origini și integritatea conținutului) de emitere exclusiv digitală a facturilor și a documentelor de transport de marfă.
Cu toate că derogarea de la art. 218 și art. 232 a fost acceptată de Comisie și de Consiliu, nu s-a pus problema unei derogări de la art. 233 sau de la art. 234, mai sus explicitate.
Oricum, potrivit preambulului Deciziei, măsura nu ar trebui să aducă atingere dreptului clienților de a primi facturi pe suport de hârtie și nu ar trebui să se permanentizeze, urmând a fi analizată sub raportul adecvării și eficienței la finalul perioadei pentru care se acordă derogarea (alin.8-9). Într-adevăr, derogarea durează până la finalul lunii decembrie 2026 sau până la momentul în care Directiva se modifică în sensul de a face obligatorie peste tot în UE facturarea electronică. Dacă cere prelungirea derogării, România trebuie să probeze că măsura a fost eficientă (art. 3 din Decizie).
România este autorizată, suplimentar, să prevadă că utilizarea facturilor electronice emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României nu face obiectul acceptării de către destinatarul stabilit pe teritoriul României. Așadar, din document probatoriu și contabil care constata o creanță certă, lichidă și exigibilă doar dacă era acceptat de destinatar, factura digitalizată devine titlu de creanță în sine, din exact momentul înregistrării în sistem, indiferent de acceptare.
Motivația României pentru a obține această derogare a fost necesitatea de a combate frauda și evaziunea fiscală în materie de tva, facturarea exclusiv electronică fiind, în opinia României, benefică din acest punct de vedere. Adevărul este că, potrivit art. 273 din Directiva tva, Statele membre pot impune obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea. Numai că digitalizarea fiscală a comerțului, a transportului și a economiei în general (e-factura, e-transport, e-tva) nu asigură colectarea corectă și completă a tva și nici nu previne evaziunea. În schimb:
(i) creează blocaje economice și dispute judiciare, fiind prost concepută și insuficient dotată tehnic,
(ii) limitează libertatea și expansiunea comerțului, întrucât nu toți comercianții, antreprenorii, agricultorii și persoanele care realizează venituri din activități independente sunt „digitalizați” – pe suprafețe mari ale țării nu există curent sau internet și, ocazional, curentul și internetul pică,
(iii) determină falimente ale destinatarilor acestor măsuri de așa-zisă luptă cu evaziunea fiscală, (care lasă neatinse optimizarea fiscală și infinit de multele modalități de fraudă fiscală puse în practică în afara procedurii de facturare) și
(iv) încalcă drepturi ale consumatorilor.
Notă : în data de 8 decembrie 2022, Comisia însăși a propus modificarea Directivei tva în sensul ca facturarea electronică să devină obligatorie, prin abrogarea art. 218 și a art. 232. Modificarea nu este încă efectivă, deci cele două texte sunt încă în vigoare. Ironic, Comisia consideră că derogarea cerută de România este justificată și pentru motivul ingenuu că digitalizarea românească a facturilor ar putea fi un experiment, un poligon de încercare, pentru a se crea un model de urmat în toate țările membre ale UE.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu