Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “Din 2010 încoace, UE s-a împrumutat masiv. Datoria, azi, e de peste 47 de ori mai mare decât în 2010”

Din 2010 încoace, UE s-a împrumutat masiv. Datoria, azi, e de peste 47 de ori mai mare decât în 2010. Dacă în 2010, datoria UE era de 12,3 miliarde, în 2024 a ajuns la … 578,2 miliarde! În 2027, această datorie comună, pe care NU am făcut-o noi, și NU a fost în favoarea noastră, va ajunge la 900 de miliarde, cu un salt de nu mai puțin de 318 miliarde de euro în doar 2 ani.
Pentru a decide discreționar în materie de vaccin, schimbare climatică, război, softpower (influență geopolitică prin quango), UE s-a împrumutat, iar banii virați statelor UE, inclusiv României, au fost mereu condiționați de reforme legale și administrative aberante, cum ar fi certificatul de vaccinare, identitatea digitală, identitatea de gen (sunt acceptare nu mai puțin de 78 de “genuri”, 76 fiind “altceva” decât sexul biologic), taxa pe amprenta climatică, închiderea termocentralelor (și chiar a hidrocentralelor), contribuția la un război care nu este al nostru, finanțarea unui stat paralel, ne-ales de nimeni, constituit din ONG – uri și servicii secrete.
Federalizarea UE și centralizarea puterii, pentru a pune toată puterea în mâinile unei birocrații plutocrate, cu sediul la etajul 13 al clădirii Berlaymont, nu e doar anti – democratică și contrară tratatelor, este și extrem de costisitoare.
Banii aceștia vor trebui restituiți, cumva.
Acest “cumva” nu înseamnă confiscarea banilor rusești din băncile europene (lucru imposibil, căci este ilegal), ci creșterea taxelor și impozitelor în plan național, precum și taxe și impozite noi plătibile direct UE. De exemplu, taxa pe amprenta de carbon sau pe cifra de afaceri a companiilor mari (taxă care va fi luată de la noi, consumatorii captivi ai produselor și serviciilor lor). Între timp, economia UE merge în pași de plumb către faliment, deși UE se împrumută pentru a fi aptă de război peste 5 ani… Azi, întrebarea înspăimântătoare este dacă UE va mai fi peste 5 ani…
PS Cele de mai sus sunt doar împrumuturi sub formă de obligațiuni. Teoretic, ar fi posibil că alte datorii să fie incluse în alte forme de împrumut sau instrumente financiare, cum ar fi cele manufacturate de BCE pentru politica de diluare a puterii de cumpărare a euro (quantitative easing).
*sursa: Curtea Europeană de conturi
Ar putea fi o imagine cu text

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu