Pentru că presa main-stream s-a împănat până la sufocare cu „verificatori independenți ai faptelor”, patru tipuri de fapte absolut grave și revoltătoare au fost (aproape) trecute cu vederea, din motive de ocultare intenționată a faptelor (shadow banning) și de centrare a reflectorului pe lucruri banale, nerelevante (spotlighting):
(i) o firmă de țoale oribile și extrem de scumpe, Balenciaga, a făcut o odioasă reclamă la cârpele și sacii săi de gunoi, vânduți pe post de genți sau cizme de fițe, în care apare un inocent copil de 5 ani în poziții gândite de scenarist a fi evident adresate pedofililor și practicanților de pervesiuni sexuale, de tip BDSM; nemernicii s-au limitat la a-l concedia pe fotograf (dar nu și pe șefii de la marketing și PR), iar lumea a zis că gata domne, e ok, a fost o simplă exagerare a fotografului, care a interpretat un scenariu minunat, de altfel, și, oricum, nu e ca și când pedofilia nu ar fi o altă formă de „iubire”; veți vedea – pentru simplul fapt că eu vorbesc în mod critic aici, fiind oripilat de „reclama” Balenciaga, voi fi sancționat pe motiv că aș încălca standardele contorsionate ale comunității;
(ii) principalul fact checker al Agenției France Press, fost militar în armata franceză, dat afară pentru furt și trafic de droguri, și-a bătut crunt ex-nevasta, a fost arestat și, cu toate acestea, verificările sale „independente” au rămas în bazele de date ale main-stream media, pe baza acestora unii ca noi fiind ștampilați drept conspiraționiști, negaționiști, deviaționiști etc. și cenzurați și sanționați în continuare, conform regulii de aur a cazierului digital care nu se șterge niciodată;
(iii) o vicepreședintă al Parlamentului European este arestată, fiind prinsă în flagrant delict de luare de mită de la qatarezi; la o percheziție i se găsesc peste 600 de mii de euro în niște saci – asta în condițiile în care nouă ni se interzice treptat utilizarea banilor cash, iar ca țară suntem pictați ca cea mai coruptă; partenerul său de viața și de conspirație infracțională este șeful unui ONG, intitulat Stop Impunity – asta în condițiile în care toată lumea se arată, în mod ipocrit, șocată că la nivel de UE demnitarii sunt imuni la răspundere, ultra-plătiți, cu pensii enorme și, pe deasupra, protejați de intruziunea opiniei publice chiar și când sunt suspecți de enorme fapte de corpuție și de spălare de bani; apropo, președinta CE, Ursula von der Leyen încă nu a fost pusă sub acuzare și încă nu a dat acces la sms-urile trimise/primite către/de la șeful faizăr în plină „negociere” a unui contract de 70 de mld euro, încă secretizat de parcă ar fi formula bombei biologice;
(iv) șeful anergiei atomice și regenerabile de la Casa albă, un non-binar “identificat” cu constructul social Sam Brinton, a fost filmat în aeroport furând din bagajele unei pasagere nimicuri de 1500 de dolari (în general, produse de înfrumusețare), dar susține că a fost o neînțelegere, că a încurcat bagajele între ele, iar factcecării îi contrazic pe polițiștii din aeroport – iată că inclusiv știrile oficiale sunt contrazise, mai nou, de acești anonimi eroi ai tastaturii.
Bănuiesc că se cunoaște în mod popular teoria ferestrei Overton: treptat, mici ferestre de oportunitate se deschid pentru lucruri improbabile, care ultragiază bunul simț și morala; incremental, adică în doze progresive, pe noile ferestre de oportunitate deschise de crize și conjuncturi nefavorabile, intră fapte și practici din ce în ce mai grave; oamenii normali, covârșiți de cotidian, nu reacționează, lăsând ca lucrurile și practicile odioase să devină banale prin repetare; răul se banalizează, binele și virtutea se întorc cu fundul în sus; procesul se desăvârșește când pe fereastră intră nazismul, apartheidul sanitar, fluiditatea de gen/blurarea/dispariția identității, experimentul genetic sau eugenic, pedofilia, euthanasia, canibalismul.
Clar-obscurul moral poate ucide în masă. Științific și filosofic.
Don’t look up, people. Nothing to be seen, move on.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu