UE propune crearea rapidă a unui regim juridic aparte, în special din punct de vedere fiscal, care să permită companiilor „inovative”, mai ales cele de tip start – up, să navigheze mai simplu printre cele 27 de sisteme juridice și fiscale diferite ale statelor membre.
Propunerea încearcă să concretizeze planurile elaborate de ex – premierii italieni Enrico Letta și Mario Draghi.
Al 28 – lea regim pare a fi un al 28 – lea stat membru UE, dar cu existență virtuală, digitală, fiind dedicat competitivității sau inovației.
Regimul juridic aparte pe care acest proiect îl propune înseamnă:
-un proces rapid, simplu, în format digital, de constituire a societăților care au optat pentru regimul 28, precum și
-aplicabilitatea imediată a unui regim juridic unic, opozabil în toate cele 27 de state membre.
Este vorba de o legislație unică în domeniul corporate, în domeniul protecției consumatorilor, al concurenței, al insolvenței, al dreptului muncii, al fiscalității și al pieței de capital.
Se presupune că vor fi reduse sau eliminate poverile administrative și legale în cazurile în care societățile care au optat pentru regimul 28 ar avea activități în mai multe jurisdicții naționale în UE.
Se presupune, de asemenea, că aceste companii vor putea atrage mai ușor investiții, inclusiv stock options pentru salariați. Este interesant de făcut legătura cu proiectul Comisiei Europene, anunțat recent, de „mobilizare” a economiilor din bănci ale populației europene pentru a fi investite în companii „inovative” și start – up – uri. Este vorba, reamintesc, de peste 10 trilioane de euro care stau în depozitele bancare și care ar urma să fie puse la risc în asemenea companii, pentru a fi utilizate la „tranziția climatică”, inteligența artificială, industria pharma și bio-tehnologia, tehnologia militară etc.
(să tot investești economiile tale de o viață în asemenea „inovațiio” …)
Riscuri ale acestui proiect, pe scurt:
-dumping social: drepturile salariaților vor fi sub standardele minimale la nivel UE; posibil să dispară și sindicatele, pe anti-modelul companiilor „inovatoare” tech din SUA;
-dumping juridic (și forum shoping): societățile care optează pentru regimul 28 vor putea evita ușor constrângerile legale, sarcinile administrative și jurisprudența cărora le sunt supuse societățile rezidente în cele 27 de state membre;
-dumping fiscal: foarte ușor, regimul 28 poate fi transformat în paradis fiscal, menit a evita fiscalitatea statelor membre; un singur set de taxe și impozite, stabil, predictibil, o raportare consolidată, unică, este un deziderat pentru orice companie care are activități în mai mult de două state membre ale UE, dar regimul fiscal este decis de fiecare stat membru, iar o altă soluție ar necesita modificarea tratatelor; schema fiscală unică, pan – europeană, propusă pentru societățile „inovative” și start – up (taxe, impozite, contribuții, facilități, scutiri), cu accent pe cercetare-dezvoltare și inovație, pare ceva benefic, dar ridică riscul unei ghidonări de la centru a domeniului, adică, al unei capturări de către CE a unei comptențe pe care nu o are conform tratatelor;
-accentuarea crizei bugetare a statelor membre, cum ar fi România, prin fuga de fiscalitatea națională, în favoarea fiscalității regimului 28;
-concurența fiscală între statele membre, existentă deja, s-ar putea accentua;
-hipercomplexitatea și paralelismul cu regimul fiscal al statelor membre, în continuare aplicabil.
Cel mai mare risc: întrucât există deja taxe menite a intra direct în bugetul UE, cum ar fi Emissions Trading Systems (ETS – certificatele de CO2) și Carbon Border Adjustemt Mecanism (CBAM – taxa de carbon pe importorile din țările non-UE), este evident că, în scurt timp, taxele și impozitele colectate de la societățile care optează pentru regimul 28 vor fi orientate, în totalitate sau măcar în parte, direct către bugetul UE.
Sesizând că nu va fi prea simplu de acceptat de către statele membre, autorii raportului (în special, social – democratul german Rene Repassi) au propus ca reglementarea să fie un regulament, direct aplicabil în dreptul intern al statelor membre, iar nu o Directivă, care ar putea încetini sau bloca procesul de adoptare a regimului 28.
Așadar, să ne punem centurile de siguranță, că urmează turbulențe…
Autor: Gheorghe Piperea













Adauga comentariu