Ca un fel de supreme leader din filme de serie B, Ursula von der Leyen vine zilele astea în Constanța, ca să inspecteze frontul. România a fost pusă în categoria țărilor care reprezintă linia frontului (frontline), deci trebuie îmbărbătată pentru confruntare. Cel puțin aparent, așa e scenariul. Frica păzește bostănăria dar, mai ales, vinde armament și autoritarism. Cele 150 de mld euro din SAFE au fost deja “subscrise” de 19 state membre UE (nu știu dacă e și România printre ele). Așa anunță von der Leyen pe X. Asta în ciuda faptului că SAFE poate fi anulat curând la CJUE de la Luxembourg, la cererea Parlamentului UE.
Iată, însă, pe scurt ceva ce Ursula ar trebui să fie întrebată de slujbașii săi români (dar nu o vor face):
În perioada 2021–2027, România a beneficiat de 46,6 miliarde euro dintr-un buget total al Uniunii de 1,2 trilioane euro. Raportând această sumă la bugetul propus pentru 2028–2034, de 2 trilioane
euro, rezultă că țara noastră are dreptul la minimum 77,6 miliarde euro. Propunerea actuală a Comisiei Europene – de 60,2 miliarde euro – reprezintă o diminuare de 17,4 miliarde euro, adică o pierdere substanțială pentru economia României.
De ce ne păgubește Comisia Europeană?
De asemenea, pentru agricultură, noul buget ridică pragul de co-finanțare de la 15%, la 30%. Dacă acești bani de două ori mai mulți nu vor fi procurați la timp, mai ales că România e pe buget de austeritate bolojaniană, nu vor veni nici banii de la UE pentru agricultură.
De ce ne păgubește Comisia Europeană?
Fondurile pentru agricultură sunt, oricum, reduse cu 22%, în termeni reali (inclusiv inflația), pentru a crește bugetul rezervat Ucrainei și, respectiv, cel alocat înarmării. Reflectat la cazul României, reducerea va fi chiar de 50%.
De ce ne păgubește Comisia Europeană?
(notă: cifrele de mai sus nu sunt inventate de mine, ci sunt extrase dintr-o scrisoare deschisă către Dan și Bolojan a asociațiilor de fermieri din România)
***
În timp ce Bolojan elimină impozitul de 1% pe cifra de afaceri a multinaționalelor, UE a programat pentru 2028 un impozit pe cifra de afaceri a companiilor cu încasări mai mari de 100 de milioane de euro pe an, inclusiv multinaționalele. Impozitul va fi de ț% și plătibil direct Uniunii Europene.
Face parte din proiectul de buget multianual pe 2028-2034 propus acum o lună de Comisia Europeană.
Ceea ce e câh în cazul României, e aur în cazul UE.
Ce vrea UE să facă cu banii din acea taxă?
Achiziții militare, o rezervă de 100 de miliarde destinată Ucrainei și bani pentru datoria de 400 de miliarde către bănci, făcută pentru NextGenerationEU.
Autor: Gheorghe Piperea













Adauga comentariu