Azi e din nou blac – fraier – dei, ziua când lumea cumpără mult, momită cu reduceri de preț, de regulă simulate sau false. E ziua când comercianții “inteligenți” și “educați” îi consideră pe toți fraieri, sperând să vândă mult, pe bază de naivitate “fin” exploatată.
Pentru ilustrare, urmăriți presa din ultimele 2 zile.
Un lanț de electro-IT a fost sancționat de ANPC pentru că a afișat prețuri “reduse”, care nu erau deloc reduse. Au contraire, erau chiar mai mari, comparativ cu cele practicate în ultimele 3 luni. Altex a fost prins cu ocaua mică, dar a comis o justificare cât o suspendare a activității pe 6 luni: a spus că, într-o piață în care toată lumea minte, nu puteau să nu intre tocmai ei în horă (nu textual, dar cu acest înțeles).
Dar nu despre asta e vorba, ci despre indicatorul pe care îl vom putea utiliza pentru a verifica atât intenția și resursele de consum ale unei populații sărăcite, obosite și blazate, cât și impactul pe mall-uri și super-market-uri a certificatului “verde”.
În condițiile în care inflația e deja la 8%, iar facturile au explodat (urmează ratele bancare, nu e cazul să vă liniștiți…), în timp ce salariile și pensiile au stagnat sau au dispărut prin concediere sau faliment, este greu de crezut că aceiași oameni care făceau cumpărături de confort/fițe în noiembrie 2019 le vor mai face și azi. Se vor limita la cumpărături de strictă necesitate, de supraviețuire, ieftine. Și, ironic, vine și Crăciunul. Chiar și acest an, chiar și în condițiile în care progresiștii l-au alungat din discursul public și din centrele marilor orașe. Deci, dacă au intenții (palide) de cumpărături – cadou, ele sunt amânate până la Sărbători.
În condițiile în care certificatul “verde” a eliminat 70% din clientela mall-urilor și a super-marketurilor, blac – fraier – dei poate deveni chiar o vinere neagră pentru comerț. Un dezastru în vânzări. De fapt, e chiar mai rău decât o reducere a potențialului cu 70% – din cei 7 milioane de potențiali posesori de certificat “verde”, cel puțin un milion, poate două milioane, sunt seniori, care nu merg în mall, iar la super-market nu merg decât pentru produse de strictă necesitate. Deci, realul e mult mai negru.
Există și o parte bună aici: omul se va obișnui cu un consum redus, mâncarea nu se va mai arunca în proporție de 80%, produsele inutile nu vor mai umple gropile de gunoi și apele de suprafață. Iar ai noștri, nesupușii, se vor fi preocupat mai mult de produsele și serviciile locale, care pot circula și prin barter, prin schimburi între egali, fără bani. Comunitățile locale, bazate pe lanțurile locale de aprovizionare, vor fi la adăpost de riscurile globalizării, în special, ale ruperii lanțurilor lungi.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu