Gheorghe Piperea: „Am reușit să anulez o decizie a Comisiei Europene…”

Împreună cu echipa mea de la RomInsolv și cu avocații pe care i-am angajat în cauză, White & Case Germania și Bondoc și asociații, am reușit să anulez o decizie a Comisiei Europene din anul 2018, care stabilise, în mod greșit, că Oltchim Râmnicu Vâlcea ar fi primit un ajutor de stat ilegal de la Statul român, cu ocazia trecerii acestei societăți în administrare specială în vederea privatizării (septembrie 2012 – ianuarie 2013) și, respectiv, cu ocazia planului de reorganizare, votat unanim (pe categorii) de creditori și confirmat definitiv de judecătorul-sindic și de Curtea de apel în anul 2016. Suma implicată depășește 325 de milioane de euro.
Precizare prealabilă – în cazul în care decizia Comisiei Europene ar fi rămas valabilă, suma de mai sus ar fi trebuit restituită (sau ștearsă, întrucât Oltchim este acum în lichidare, iar ceea ce a mai rămas din Oltchim – Platforma Petrochimică Bradu – nu mai acoperă masa credală).
Am susținut încă din 2013 (în ciuda opiniei contrare a marii majorități a juriștilor și a unanimității birocraților, inclusiv ai celor de la Consiliul Concurenței) că planul de reorganizare judiciară, confirmat de justiție, nu poate fi considerat ajutor de stat, chiar dacă determină ștergeri de datorii către buget sau către întreprinderi publice. Motivația fundamentală și simplă este că un astfel plan este un contract între debitor și creditori, andosat de judecător, deci este o hotărâre judecătorească, obligatorie chiar și pentru stat, iar nu numai pentru debitori și creditori. De vreme ce vorbim de un act de justiție, nu poate exista imputabilitate a statului într-o astfel de situație. Oar, așa cum statuează Tribunalul Uniunii Europene în hotărârea sa din 15 decembrie 2021, pronunțată în dosarul Oltchim contra Comisiei Europene, T – 565/19, când nu există imputabilitate a statului, nu există ajutor de stat.
Teoria mea de acum opt ani este, retroactiv, validată, în ciuda opiniei oficiale a întregii birocrații de la Bruxelles.
Este clar, acum, că mai ales Comisia Europeană poate greși în aplicarea legii, ceea ce este extraordinar de grav și preocupant.
Dincolo de asta, hotărârea TUE din 15 decembrie 2021 este de importanță istorică. Toate acele întreprinderi românești, publice sau private, care utilizează mecanismele transparente, judiciare, de restructurare sau reorganizare, în vederea salvării de la faliment, inclusiv în situațiile în care restructurarea sau reorganizarea ar presupune restructurării sau chiar ștergeri parțiale ale datoriilor către buget sau către întreprinderi publice creditoare, sunt apărate contra riscului de intervenție birocratică ulterioară a CE. Esențială, de acum încolo, este păstrarea în viață a întreprinderii, care este un furnizor de locuri de muncă, un client, un producător de bunuri și servicii, un consumator de utilități, un debitor la bănci, un contribuabil și un stâlp al comunității locale, iar nu talibanismul birocratic al comisarilor sau al directorilor și credința stupidă în infailibilitatea lor.
Mi-amintesc cu precizie o întâlnire colectivă, de la sediul guvernului, din 2016, la care au participat atât președintele Consiliului Concurenței, cât și ministrul economiei, precum și un director de la CE, cu tot cu echipa sa de translatori. Am spus clar și răspicat că a accepta teoria CE conform căreia „un vot al statului pentru un plan de reorganizare este ajutor de stat ilegal” ar putea conduce la falimentul Oltchim, care ar determina vânzarea acestuia la fiare vechi (scrap, în engleză) și concedierea a 2000 de salariați, plus pierderea locului de muncă a 80 de mii de alți salariați care lucrează în indistria orizontală – furnizori și clienți ai Oltchim. Răspunsul directorului Koppman, olandez de origine, a fost, citez: „scrap is ok for me”.
Pe baza hotărârii TUE, din care rezultă că CE nu este un club al cowboy – lor birocratici care pot să spună cu nonșalanță că nu le pasă de falimentul și de pierderea a 2 mii de locuri de muncă (80 de mii, pe orizontală), orice întreprindere românească poate purcede acum, fără grijă, la salvarea prin procedurii de restructurare sau reorganizare judiciară. Mă gândesc, de exemplu, la Metrorex, CFR Marfă, Tarom, Complexul Energetic Oltenia, Liberty Steel Galați (fost Sidex), TVR, Poșta Română etc.
Foarte importantă este această hotărâre și în plan european – orice altă întreprindere aflată în situații similare va putea apela la asemenea proceduri. Acum nu mai există teama că CE ar putea bloca acest proces de salvare, pe motivul politic că statele mai puțin puternice ale UE nu pot accepta proceduri de salvare ale întreprinderilor locale, ci trebuie să le lase să moară. De asemenea, nu se mai poate admite confuzia între procedurile de insolvență și ajutorul de stat (care, apropo, este analizat ca măsură de prevenție a insolvenței, nefiind interzis de plano, ci doar restricționat, pentru a nu tulbura competiția și jocul liber economic), pe care a făcut-o CE în ultimii ani. În orice caz, nu se mai poate accepta motivul odios că directorimea CE își permite să declare „scrap is ok for me” și nici aplicarea oribilului dublu standard cu „ajutorul” căruia sunt admise proceduri de salvare în cazurile unor întreprinderi din țări puternice ale UE (cum au fost, recent, fosta All Italia și actualul Renault), dar nu și în cazul întreprinderilor românești, ungurești sau poloneze.
În fine, faptul că s-a pronunțat această hotărâre în cazul Oltchim va determina o schimbare totală de atitudine a investitorilor, care vor putea intra mult mai ușor și mult mai liber de constrângerea administrativă a CE în proceduri de preluare sau de finanțare a întreprinderilor în dificultate. Trebuie spus că, în cazul Oltchim, un set cvasi-infinit de obiecții de la avocații potențialilor investitori în Oltchim au amânat cu peste 2 ani soluția vânzării platformei de la Râmnicu Vâlcea (prețul, în final, a fost 138 de milioane de euro, btw), pe motivul temerii că așa-zisul ajutor de stat ar fi urmat activele în mâinile cumpărătorului (în limbajul birocratic de la CE, se numește „continuitate economic”), adică acesta din urmă ar fi trebuit să restituie el însuși „ajutorul de stat”. Cu mari eforturi, CE s-a convins, în anul anterior deciziei de ajutor de stat, să dea undă verde cumpărării, stabilind că nu există continuitate, ci dis-continuitate economică. Acum, acest risc birocratic nu mai există. Acum există doar business.

Autor: Gheorghe Piperea