Aseară m-am uitat la interviul prim-ministrului Ilie Bolojan de la Digi24 cu un sentiment care nu m-a mai părăsit: frica și revolta.
Frica de ce urmează și revolta că ni se spune totul calm, tehnic, aproape liniștitor, de parcă ar fi ceva firesc.
Mesajul este, de fapt, brutal de simplu: statul nu mai are bani, iar banii trebuie scoși acum de la cetățeni și din zona privată.
Ni se explică doct că impozitele locale au fost prea mici. Ni se spune că sumele transferate primăriilor în anii trecuți erau bani pe care statul nu îi avea – bani împrumutați, plătiți cu dobânzi enorme, care au adus România în situația de azi.
Ni se spune că investițiile începute nu pot fi oprite.
Și atunci vine concluzia, spusă senin:
„Pentru a continua aceste investiții, ele vor fi finanțate din această plată suplimentară.”
Adică din taxe și impozite mai mari, plătite de noi. De AZI.
Reporterul întreabă corect dacă, în condițiile în care taxele locale au crescut în unele cazuri de două sau de trei ori, ar trebui să ne așteptăm la servicii de două sau de trei ori mai bune.
Răspunsul premierului este un NU fără echivoc.
Ni se spune că performanța administrației este dată de „randament”: cât din banii cetățeanului se întorc către comunitate și cât se consumă pentru aparatul propriu. Și ni se atrage atenția că, dacă administrația nu se reformează, banii suplimentari se vor duce în „gaura neagră a administrațiilor neperformante”.
Până aici, discursul pare logic.
Dar aici începe marea Minciună prin omisiune.
Pentru că, în același interviu, aflăm că:
– reforma administrației va fi de aproximativ 10%, atât la cheltuieli, cât și la organigrama de personal,
– și, atenție, se va face pe PARCURSUL unui AN cu perioadă de tranziție.
Cu alte cuvinte: noi plătim acum, de azi chiar, administrația se reformează cândva, statul are timp, cetățeanul nu. Iar firmele pot fi executate în 30 de zile dacă nu-și plătesc datoriile!
Aseară am înțeles și de ce PSD i-a luat apărarea lui Bolojan.
Răspunsul a fost chiar în replica prim-ministrului: toată reforma administrativă se face pe parcursul anului.
PSD „a fost de acord”. Dar a fost de acord, în mod ipocrit, exact cu acest detaliu esențial.
Mai pe românește, pe limba tuturor:
le spunem oamenilor că reformăm statul, taxele cresc imediat, guvernul își face mendrele, iar PSD stă sub acoperire cu „am fost de acord”, pentru că adevărul e că banii intră acum, iar controlul, reforma reală și răspunderea… mai vedem.
Asta este impostura acestei coaliții.
Nu reforma. Nu responsabilitatea. Ci amânarea calculată.
Pentru că, odată strânși banii din această scumpire nesimțită de taxe,
nimeni nu mai dă socoteală pentru ce se face cu ei.
Și culmea: nimeni nu spune asta cu voce tare.
Dacă ne uităm concret la Bistrița, vedem exact ce înseamnă „investițiile care trebuie continuate”:
– un stadion nou, deși există unul care ar putea fi reparat,
– aproape 4 milioane de euro pentru o echipă de handbal,
– proiecte faraonice, fără legătură cu nevoile reale ale orașului.
Nu cred nicio clipă că Ilie Bolojan, ca primar, ar fi fost de acord, într-un oraș de mărimea Bistriței, cu un stadion supradimensionat și cheltuieli pe măsură sau cu 4 milioane de euro aruncate într-o echipă de handbal.
Dar ca prim-ministru a acceptat compromisul: banii se strâng de jos în sus, iar deciziile se iau de sus în jos, iar ce se va face cu ei rămâne la latitudinea consilierilor locali și județeni, sau, spus mai direct, la discreția baronilor.
Iar noi va trebui să ne găsim resurse să achităm. Să înțelegem și să avem răbdare.
Taxele vor intra în bugete, dar se vor plăti în viața reală: la raft, în servicii, în chirii, în facturi. Și în buzunarele oamenilor va rămâne din ce în ce mai puțin.
Se va scumpi tot. Mai puțin administrația.
Și ni se cere să acceptăm asta liniștiți, pentru că „statul se reformează”. Cu 10% într-un an.
Poate.
Plătiți voi acum. Noi vedem ce facem cu banii. Și, dacă nu ajunge, mai revenim cu o rundă de taxe.
Asta am înțeles eu. Și e frustrant cum presa tace. Nu cred că nu știu.
Și da, sunt revoltată. Pentru că trebuie să rezist. Și pentru că știu foarte bine că nu sunt singura.
Suntem mulți. Dar plini de frici și probleme. Și nu, nu vine nimeni să ne ajute și să ne salveze.
Plătim azi ca să „se reformeze” statul mâine, iar mâine, ca de obicei, nu mai vine niciodată.
De aceea sunt acum ca „frații”: nu pentru că se iubesc, ci pentru că acest aranjament politic funcționează doar dacă toți trag în aceeași direcție, pe spatele cetățenilor.
Statul își permite tranziții. Firmele și cetățenii au scadențe. Asta nu e economie, e execuție.
O așteptați?
Autor: Georgeta Rodica Dobraniș
Adauga comentariu